Tăceri cu dinți otrăvitori

din trupul tău ademenind ninsori

ce-aduc plecarea și Neînceputul
se nasc tăceri cu dinți otrăvitori
și mă nasc eu de-acum necunoscutul

care a inventat o mare grea
de strigăte-așternute peste tine
când dintr-un ochi cu uitătură rea
țâșnea spre noi un freamăt de jivine

amurg de sâni și coapse fumegând
sub mâna mea cea devenită gheară
înfiptă în cenușa unui gând
că Mâinele se va numi Aseară

pe toate astea ni le-am scris pe frunți
lăsate-n gaj la munți de pietate
spre care-acum nu mai există punți
ci doar recife de celenterate

de unde vine un noian de spori
tăind ciozvârta noastră de mirare
că ne desfacem de atâtea ori
în părți egale de cutremurare

sunt eu prea greu sunt mările prea mici
mă-ntreb când cazi și nu te mai ridici

George Mihalcea