Agapă

Azi n-a venit nimeni să-ntrebe;
nici nu mi-a cerut nimic în seara aceasta.

N-am văzut nici o floare de cimitir
în atît de vesela litanie a luminilor.
Iartă-mă, Doamne; ce puțin am murit!

În seara aceasta toți, toți trec
fără să mă-ntrebe nici să-mi ceară ceva.

Și eu nu știu ce se uită și rămîne
rău în mîinile mele, ca un lucru străin.

Am iesit la poartă,
și-mi vine să le strig tuturor:
De le lipsește ceva, aici să rămînă!
Pentru că-n toate serile acestei vieți,
eu nu știu cu ce porți dau de o fată,
și ceva străin preia sufletul meu.

Azi n-a venit nimeni,
și ce puțin am murit în această seară.

Cesar VALLEJO

Presupusă iubire

Dacă te-aș fi iubit
Până în străfundul oaselor tale,
Ca niște viori de cristale, 
Până în călcâiul sângelui
Dacă te-aș fi iubit
Și te-aș fi împlinit...

Până sub pleoapele nesomnului,
În cântec de greier ivit,
Dacă ai fi fost acolo,
Dacă m-ai fi iubit,
Iarba s-ar fi răsturnat în noi
Și soarele din ea ar fi răsărit...

Dacă te-aș fi iubit...

Ionel Simota

Fără tine

fără tine noaptea asta e o mare
propoziție începută de vânt și terminată 
cu stângăcie de valuri
cu sonate de lupi
cu lună plină
cu...
nici n-ai cum s-o citești
gramatical tot ´văz-duhul´ e la pământ
fără tine
în noaptea asta

Nicolae Munteanu

Lună plină

Am dreptul să respir
o singură dată –
la șapte ani,
când sunt scoasă din groapă.
Atunci înghit luna
și încerc să o fac mai rotundă.
Nu-mi spăla oasele,
fă-le toacă
și lasă-le să-ți spună povestea
unghiilor mele înfipte adânc
într-un timp în care
noi n-o să fim niciodată noi,
pentru că unde ești tu
eu nu mai știu să fiu decât frica
de faptul că aș putea deveni prea vie
și o să mă doară.
Atunci scuip luna,
mă întorc în groapa din mine
și tac.

Alexandra Mihalcea

Fata pribeagă

Cine eşti, oare, sălbatică fată,
ce treci drumul mare, rătăcitoare,
drum deschizându-ţi prin vânt, nenfrânată,
sub roşia soarelui faclă ce moare?

E târziu. Poate ai, către seară,-ntâlnire
cu iutele-n aripi, semeţ uragan?
E-un zburător! Şi nu-l află nebuna-ţi iubire
Decât doar înfrânat de elan.

Cu dragoste vântu-ţi striveşte, deodată,
subţirea ta rochie, lin, de genunchi.
Şi-n drum zăbovind, îţi mulează, curată,
făptura-ţi pribeagă din creştet la trunchi.

De ce vijeliei îi vii înainte?
De ce stai furtunii vrăjmaşă mereu?
Zadarnic te lupţi, sub aripi te prinde
uraganul fierbinte al dorului meu!

Johannes V. Jensen

Nimic

Fii calm, copile, nimic nu există,
şi totul e cum vezi: codrul, fumul, goana şinelor.
Undeva, departe foarte, în altă ţară,
e-un cer albastru şi-un zid cu trandafiri,
ori un palmier şi-un vânt mai călduţ
asta-i tot.
Nu-i nimic altceva decât zăpada pe creanga de brad.
Nu-i nimic de îmbrăţişat cu buze calde,
şi toate buzele se răcesc cu vremea.
Dar tu spui, copile, că inima ta a păstrat puterea,
şi, decât să trăieşti fără rost, mai uşor e să mori.
Ce-ai tu cu moartea? Simţi oare dezgustul
ce-l împrăştie veşmintele sale?
Şi nimic mai respingător decât să te-omori.
Să iubim viaţa cu lungile-i ore de boală
şi anii apăsaţi de dorinţă
ca nişte scurte clipe în care deşertul-nfloreşte.

Edith Södergran 

Noaptea salcâmilor

Sunt două sau trei zile de dragoste pentru care viaţa
copac despuiat are mii de flori şi albine
Ca noaptea aceasta de iunie când înfloresc şi mor salcâmii
Vâltava încoronată de luciri e numai miresme ai spune
că trupuri îmbălsămate se scaldă în apele ei
Străzile sunt largi dintr-odată şi licăresc ca nişte parfumerii
Poduri suspendate coboară din Smichov cu rosariul luminilor
Grădini invizibile ce se lovesc de trecători
Ele au întâlniri cu parcurile din Vinohrady
şi cu aleile pieţelor interioare şi bulevardelor
Fascinat nu mai recunosc vechile străzi ale Oraşului Nou
Zidurile lor banale sunt azi ca incinta castelelor

O, durează îndelung noaptea salcâmilor
noapte a fântânilor noapte a enigmaticului pianissimo
Ca să păstrez pentru totdeauna dorul de dragoste şi de Praga
Noapte de la sfârşitul lui iunie scurtă
ca iubirile pătimaşe ca voluptatea senzuală
O noapte a salcâmilor nu te sfârşi înainte ca eu
să fi trecut toate podurile ce le numără Praga
Nu caut pe nimenea nici prieten nici femeie nici pe mine însumi
O noapte ce-mi aduci vara aş vrea să respir
la nesfârşit pletele tale de abanos
Fascinat de diamantele tale aş vrea să le caut în ape
stângaci pescuitor
Să-i pot cel puţin spune adio
Noapte de iunie dacă trebuie să nu te mai văd niciodată
Să-mi înăbuş în tine
O destinul iubirea.

Vítezslav Nezval

Tei înflorit

m-a întrebat odată un tei înflorit
de ce locuiești în ochii mei
și i-am zâmbit cu o tăcere de cuvânt

și dacă i-aș da glas azi
tu nu ai auzi
și literele n-ar prinde pe umerii tăi
cărare de frunză

m-a întrebat odată un tei înflorit
de ce locuiești în ochii mei
și i-am zâmbit cu vara unui cântec

Whisper –

Gia-Georgiana Ramona Ionașu