Sonetul LXVI

Lehămetit de tot, aş vrea să mor:
Să nu mai văd netrebnici îmbuibaţi,
Pe cei cinstiţi, în cerşetori schimbaţi,
Credinţa, marfă ieftină-n obor,

Fecioara pură – scoasă la mezat,
Onoarea – aur fals, înşelător,
Cel drept, de forţa strîmbă-nfrînt uşor
Desăvîrşirea luată drept păcat,

Frumosul – zugrumat de-un zbir mîrşav,
Cuminţii – bănuiţi de nebunie,
Curatul adevăr – numit prostie,
Şi Binele – dat Răului ca sclav…

De toate scap, de fac ultimul pas,
Dar, dacă mor – iubirea-mi cui o las?

William Shakespeare            
Traducere de George Pruteanu

Colocviu liric

– Spune-mi că mă iubeşti.
– Spun.
– Cum?
– Te iubesc în soare. Şi-n al candelei fum.
Te iubesc cu pălărioare şi cu bretele.
Te iubesc la şosea, în vânt şi la concerte.
Printre liliac şi mesteceni, în zmeuriş şi în luncă.
Şi când dormi. Şi când eşti cufundată în muncă.
Şi când cureţi oul, de coajă, frumos,
Şi chiar când îţi cade linguriţa jos.
Şi-n taxi, şi-n maşină. Oriunde, fireşte.
Şi-unde-ncepe strada. Şi unde sfârşeşte.
Şi când îţi treci pieptenul prin părul bălai.
Şi când ţi-e teamă. Şi-n căluşei când te dai.
În galoşi. Şi desculţă. La munte. La mare.
Astăzi şi ieri. Şi mâine. Şi-n beznă. Şi-n soare.
Şi primăvara când rândunelele zboară.
– Şi vara cum mă iubeşti?
– Ca o-ntreagă vară.
– Dar toamna, când norii pe cer se bulbucă?
– Chiar atunci, când umbrela ţi-o pierzi, uitucă.
– Dar iarna, când fereastra-n argint se îmbracă?
– Iarna te iubesc ca un foc ce se joacă.
Aproape-s de inima ta. Mă-mpresori.
Afară-i zăpadă. Pe zăpadă – ciori.

Konstanty Ildefons Galczynski