Muzeul nopții

CPA – Silviu Gongonea

Cum aș descrie eu

un soare urcat în seară încremenit acolo
acoperișuri orbitoare
iar pe trotuare
umbre îngroșate
 
de aceea nu mai cred în poezie
iar cei ce o scriu ar trebui cercetați cu atenție
să nu ascundă în ea minciuna sau adevărul lor
 
mi-ai zis că sunt invidios pe succesul tău
când tot ce știai era de la mine
când la patruzeci
se schimbă optica spre anotimpurile exterioare
 
un soare mort a încremenit în noapte
lumina lui e nefirească
pe aici poezia ne trece strada
în definitiv suntem niște inimi bătrâne

Ultima privire

 

CPA – Adrian Vasile Iftime

Nici nu mai cred că viața, aceasta, e din farduri
Căci lacrima le spală și tot se va afla
Tristețea ce pe lume răsare printre garduri
Și ne pândește clipa, poate a mea, a ta..

Ieri am pierdut deodată atâtea mii de vise
Dar n-au murit iar astăzi le mai primesc în dar
Ținându-le de mână,  port versuri sinucise.
Cad zilele aievea din vechiul calendar.

Căci toate se vor pierde, rămâne-vor doar urme
Ce vor săpa tranșee când vom pleca și noi.
Iar depărtarea vie azi vrea ca să ne curme
Și ultima privire rămasă după ploi.

8 iulie 2026

Cântec de seară

CPA – Maria Mailat

din poezie răsare limpezimea

lucrurilor niciodată terminate

printre ruine

sprijinită de un copac plin de frunze

printre atâția alți copaci

se pierde pe drum

în albeața zidurilor prăbușite

sub piatra de tine mângâiată

în văzduhul primului sărut

o picătură de sânge

mă ascultă

spunând

Lumina Palmirei

 

Symbiosis

nu este o profesie o slujbă să scrii poezii este o chemare
un destin geamăn cu al marilor vestitoare și bocitoare
el nu vestește o naștere anume nu plînge o moarte anume
cîntă întreaga naștere bocește moartea lumii pre lume
de la naștere cîntă fără răgaz mai ales moartea sa viața
 
fisura poetului doulă de viață și doulă de moarte simbioză.
 
Liviu Antonesei
5 – 6 Iulie 2026, în Iași
 

Poveste de sfîrșit de veac

CPA – George Nina Elian

ce frumoși și măreți eram noi când eram (aceleași cadavre parfumate pe care cineva le rezema de zid să pară vii să dea bine-n peisaj) să nu ne plângeți (așadar) să nu v-apuce brusc dragostea (moartea e totuși doar un fapt divers) cineva vine mereu pe-ntuneric în urma noastră

Să ne bucurăm de tudoranitate

 Să ne bucurăm de tudoranitate! (Lucian Vasiliu)

Tînărul Ulise

Când vei putea să ții, fără durere,

cumpăna nopții pe fruntea-ți întristată,

o pasăre va arunca spre cer

inima-ți subțire ca pe o săgeată.

Să nu te clatini, trupul tău să fie

trestie de sticlă adăpostind lumină,

târziu, să dai semn – ca o speranță,

celui uitat și el are să vină.

Și va sosi pe mare – tânărul Ulise,

cu pieptul devorat de alge,

pe țărm, el va aprinde foc

din credincioasele-i catarge.

Tu vei zări cum fumul se ridică

spre cer ca un copac de sare,

ai să te-apropii și-o să vezi bărbatul

spălându-și inima în mare. Dorin Tudoran

(Din volumul Uneori, plutirea, 1977) https://antoneseiliviu.wordpress.com/2026/06/30/la-multi-ani-dorin-tudoran-2/