să vorbim

 

C. P. A. – Gela Enea: să vorbim

despre zile când liniștea era atât de joasă încât

o atingeam cu pielea

ne înfășuram în ea ca într-o haină impermeabilă și ne permiteam

luxul de a visa că orașul are toate străzile drepte

trenurile nu întârzie boala

și-a făcut alte  planuri din care

pentru totdeauna am fost  excluși

despre zile când cererile în căsătorie se scriau pe nisip

vântul nu avea atâta putere să le șteargă până se lăsa

întunericul

din partea opusă a trotuarului cineva făcea semn să traversez

că tocmai s-a îndrăgostit iremediabil și trebuie

să fim împreună la un film cu bruce willis

pentru-a -mpărți pe din două

cavalerismul american

să vorbim și despre zile grele de renaștere

ce anotimp ce spațiu

când țipătul s-a oprit între pereții acestui spital ca între fălcile unui  rinocer

să vorbim despre prezentul pitit  între flacoane blistere și buze arse

(întreabă acum de bruce  willis)

rămâi cu mine să vorbim despre viață

sunt rezidentul maniaco-depresiv din salonul 7 o periferie/ unde

moliile umblă prin minte cum umblă somnambulii pe acoperișuri

antrenați de imaginea lunii

când se-ngroașă  linia orizontului asemenea unui compus chimic

și mila seamănă cu o  fântână în care mă privesc/ chiar dacă

imaginea din adâncuri e a unui străin

rămâi lângă mine când nu mai sunt eu și confruntarea te sperie

timpul meu își roade marginile

nu mai e mult

cântând cântarea cântărilor

Daniel Vorona

:indiferent de anotimp reprezentăm trei puteri ale statului conțopist dimpreună cu Dumnezeu lucrăm

carieră chiar dacă Dumnezeu este mort | așa s-a fost declarat de nebuni | ne vom găti în blană de lup

vom schimba toate fețele

oamenilor — noi daniel

vorona și

El suntem reverie și suntem mișcare de translație — vom răspunde | cu toții | pentru aceste raporturi

.

— legalitatea

este o deviere

strictă elementară și inegală

a creației e un

stupefiant —

[dormeam cu ușile deschise ca doi porumbei sălbatici așa de săraci eram

câți dintre voi veți veni cu mine strajă la înmormântarea fiului tatălui meu?]

.

corul: poezia ta nu este un șarpe care se pisicește și

de care nu avem nevoie durerea ta este sperjur

poezia ta este o mireasă obligată să umble în doliu

.

fum și

sânge

și fum

.

din câte coarde vocale din cât parfum din câte

componente din cât venin e alcătuit protocolul?

.

— trandafirul mi s-a înclinat

strigându-mi răzbună-te —

.

sânge

fum și

sânge

.

am întâlnit morminte goale am văzut morminte vii

și m-am

sprijinit cu fruntea de cuie dar tu nu erai nu mai erai

.

— singurătatea

are

șapte culori —

ecoul: să nu ne facem de baftă dacă îți este sete

vino

cântând cântarea cântărilor să ne luăm la trântă

ps

ca o armată de ocupație mă retrag în vechiul testament și în ocară — strig sunt aproape orb până

la capăt voi sta cu fruntea lipită de pragul ușii — ca o sonată fragedă tu te întinzi pisică după somn

pps

cândva nu va fi luni nu va fi marți vom vedea lumina parabolele nu ne vor învinge ne vom întoarce

ca niște numismați cu sângele mătăsos al ministrului sănătății într-o mână ne vom redesena urmele

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!

 

C. P. A. – Radu Mârza  Nu sunt fan zăpadă, nu merg la schi, nu sunt genul care să se urce pe schiuri, m-am urcat o singură dată în viața mea, pe la patru-cinci ani, mai degrabă aș înota, în dorul lelii, într-un golf cu apă caldă și albastră, dar știi cum?, foarte albastră, din Adriatica. Nu-mi place zăpada în context citadin, nu-mi place zăpada pe șosea și pe trotuare, mă împiedică să mă deplasez pe jos și pe două roți, nu-mi place frigul, nu-mi place să trebuiască să îmbrac fâșuri grele de iarnă, îmi place să port așa… o cămașă, eventual cu un sacou. Dar frigul și zăpada nu-mi plac. Iar acum, ce să zic, ninge din nou. Încă nu mi-am revenit din frigurile, zăpezile și ghețurile lunii ianuarie.

Nu întreba, nimeni nu știe răspunsul

C. P. A. – Dorin Popa

abia cînd te-ai îndrăgostit de altul,

    am putut să-ți admir puterea și chiar

     să îmi amintesc minunata-ți voință

       de la începuturile relației noastre,

       de care atunci nu eram conștient

 

      abia cînd de altul te-ai îndrăgostit,

    s-a deschis cerul și am zărit limpede

      sentimentele mele dulci și sărate,

        incomode, timid deghizate, lila,

      care, înainte, mă vizitau în treacăt,

        cețos, confuz, prea amestecate…

 

                           pînă atunci,

    nu am știut că te pot dori atît de mult

      și nici că despărțirea îmi va aduce

      un munte de bucurie greu de urcat

 

        nu-mi iubesc lașitățile și am vrut

     să pun cu adevărat degetul pe rană,

     dar era chiar bucurie curată, simplă,

  lîngă plînsul mocnit al bărbatului învins,

      bucuria desfacerii din îmbrățișarea

         plăcută, dar previzibilă, casnică,

       garnisită mereu cu gelozii mărunte

                      mult stînjenitoare

 

                 în doar câteva luni lungi,

         am scăpat de orgolii și de aoleu,

        în fiecare zi, mă vindecam vizibil,

     în fiecare zi, suportam stoic valurile

    din adîncuri, doar bănuite pînă atunci,

      și-n fiecare zi hăul sufletesc înainta

      într-o uimire care nici azi nu pleacă,

                       nu mai pleacă!

 

            atunci, te-am iertat cu totul,

        ba chiar și pe mine mă iertasem

                        într-o vreme,

              dar astăzi, nu știu de ce,

                  nu te mai pot ierta

                        și de 10 ani

              să-ți mai vorbesc nu pot!

 

Pomul în care se coace moartea

 

C. P. A. – Adela Conciu: Pomul în care se coace moartea

botez fiecare secundă cu nume de fecioară să pot modela timpul ca pe o plastilină. în pomul în care se coace moartea cu nasturii cămășii descheiați mă seduc frunzele cu cântecul lor de heruvimi. cândva vor curge lacrimile străinilor peste trupu-mi palid îmbrățișat cu toamna. azi mi-am sădit un fir de iarbă în colțul stâng al gurii așteptând primăvara. înfiază-mă viață pentru a nu știu câta oară să mai pot striga o dată mamă să mai simt o dată durerea genunchilor juliți! 31 ianuarie 2026

Un dialog poetic la distanță

Alexandru Petria – fără buzunare ascunse
 
mi-am îngropat spatele în fundul grădinii,
să nu știe nimeni,
acolo te lovește pe nevăzute
cel pe care l-ai crezut prieten
ori vântul cu bucăți de beton, când se îngroașă.
a trebuit să storc ani
ca să ajung la acest lucru simplu.
pe o pătură, spatele este relaxat unde-i pus,
mi-am luat de-o grijă,
zilele și nopțile n-au decât să se dea peste cap,
cine vine, să vină cu umbra lui întreagă,
aici începe adevărul care nu are buzunare ascunse
 
Eli Gîlcescu – Memoria adevărului
 
Am început cu examenul scris.
Din prag.

Nici intrare, nici ieșire.
Doar liniștea își căuta locul.
 
Nu aveam unde să ascund
gesturi mici, zile de așteptare,
ochi ce mă cântăreau,
mâini ce decideau
povestea fără sfârșit.

Nu m-au încadrat în plus.
Nu m-au ținut în umbră.
 
Mă pregăteau pentru adevărul punctelor mele.
Știau cine sunt.

* * *

 Un poem „substanțial”  – un univers ascuns într-o clipă. Iar poezia începe exact când matematica nu mai e sigură pe ea. (E. G.)

C. P. A. – Mariana Floarea: (Fără titlu)

***

…0 la puterea infinit

matematic e neantul…

Dar dacă ceva se petrece

și nimicul se face zece

și neantul

se preface-n înaltul

unei alte idei

cât o rază

cât istoria de eter

a unei câtimi

de secunde

de nici câți

câte unde?

abis

din visul pierdut

al altui vis?