Joaca jocului. Tripticul filosofilor

Îmi place mult această filosofie pe înțelesul tuturor – filosofie respirabilă. Nu cere cititorului să fie filosof. Îi cere doar să fie curios și să aibă un dram de umor. (E. G.)

Joaca jocului. Tripticul filosofilor
 
Confucius

confucius ronțăia toată ziua fulgi de ghimbir
nu de-aici a izvorît însă adînca sa înțelepciune
i-a dat putere trupului să o poarte demn prin lume
și i-a dăruit o respirație minunat de parfumată
 
Socrate

niciodată vinul de cucută n-a fost mai dulce
decît în noaptea ateniană în care divinul socrate
s-a despărțit de prieteni de lume și a salvat onoarea
singura sa avere în afara ghidușei înțelepciuni
 
Kant

oamenii își potriveau ceasornicele după domnul kant
domnul immanuel kant din kaliningrad după cum
observa sagace un prieten din îndepărtatul trecut
dar rațiunea pură n-are nimic în comun cu ora exactă

Liviu Antonesei
 
26 Iulie 2026, în Iași

Cititor pînă la capătul lumii

citesc recitesc mereu nu în ordine cronologică alfabetică
nu cu metodă brevetată pe sărite cu reveniri la întîmplare
ca și bravul autodidact personal al lui jean sol partre
se întîmplă să mă întîlnesc adesea în gînduri cu oamenii mari
azi rushdie ieri philip roth mîine poate bătrînul tacitus…
valorăm cît poveștile pe care le putem căra cu noi prin lume
valorăm cît povestea lumii dacă pătrundem între filele sale
da poveste pe care o spunem o auzim din clipele facerii
și pînă la ultima silabă ce va răsuna peste lumea finală.

amin în numele ei. amen. omen. amen omen.

Liviu Antonesei 

25 iulie 2026, în Iași

Puține povești de iubire ajung să se coacă

 

CPA – Dorin Popa

puține povești de iubire ajung să se coacă

cele mai multe înfloresc frumos,

orbitor uneori,

și se sfârșesc înainte de vreme,

ca fructele culese prea devreme,

din nerăbdare

sau ca acelea uitate prea mult în frig

 

iubirea nu se măsoară după început, începuturile știu aproape toate

să fie splendide

 

delicat e atunci când frumusețea

încetează să mai fie o surpriză

și trebuie să devină o alegere

 

iubirile nu trec de această vamă des,

pentru că nu au răbdare să crească

odată cu viața lor

 

iubirea e un fruct al timpului,

nu doar al emoției,

iar fructele timpului

sunt cel mai greu de cules

 

povestea de iubire nu se împlinește

atunci când doi oameni se găsesc

doar,

după ce mulți ani,

încă se mai descoperă unul pe celălalt

 

maturitatea iubirii

este o operă de artă uluitoare,

pe care scenele lumii noastre

nu știu s-o joace

 

lumea noastră

nu mai are o scenă potrivită

Darul adevărat dintr-un loc fără de loc

Un poem care încearcă să răspundă unei întrebări foarte vechi: 

ce înseamnă să dăruiești cu adevărat?

Libertatea… da, libertatea!

darurile lor nu sînt de preț se împuținează se risipesc
înainte să ajungă la cei mult doritori să le primească
dăruind vei dobîndi părintele nicolae nu citează bine
cerea ceva în schimb pretindea întoarcerea darului
un tîrg o tocmeală cititorii eseului despre dar de mauss
darul adevărat se oficiază dintr-un loc fără de loc
dăruind te vei elibera te vei elibera de iluzia puterii
de gîndul vinovat al unui bine săvîrșit din cunoaștere
plutește deasupra a toate fii liber și oferă-le libertatea
chielea pe băț și libertatea atît se poate atît poți oferi
nu toți și-o pot smulge cu lăcomie de unii singuri…
atunci se va încheia risipirea din sufletele lor golite!

Liviu Antonesei
21 Iulie 2026, în Iași

Ocolul lumii într-un vis

Minunat poem! O curgere continuă, cu senzația unui torent care te poartă fără să-ți dea voie să cobori din el. Un adevărat Amazon al culturii, în care geografia, literatura și memoria se întâlnesc firesc, fără ostentație.

Iar finalul – „limbii care ar fi putut să fie maternă...” – mi se pare unul dintre cele mai frumoase versuri ale poemului. Rămâne cu cititorul mult după ce lectura s-a încheiat.

Liviu Antonesei 

nu știu unde mă duce măreața mea călătorie închipuită
fac ocolul pămîntului de la vila borghese la casa borges
pe lîngă vilă am mai trecut dar lipseau și iorga și pârvan
pe ultima o știu din cărți dar o voi cunoaște acum acum
viitoarea mea călătorie va acoperi toate golurile agonisite
în graba nenumăratelor mele călătorii din lungul trecut
acum mă voi scălda în pacific indian în oceanele înghețate
înveștmîntat în chilote gonflabile umplute cu puf de gîscă
acum voi adăuga marile fluvii nevăzute tigrul eufratul
amazonul fluviul albastru cel galben poate și volga dacă
am intrare în imperiul pravoslavnic al crimei și fricii
acum voi coborî cobor în vezuviu urc himalaya și anzii
mănînc tortillas beau tequila din agavă albastră nu mă
uit la nodurile din scrieri mă obsedează șarpele cu pene
acum intru în peșterile lumii unde s-au născut artele
nu e întîmplare că stau sub semn de taur și șarpe de apă
de la casa borges plec prin pampa uscată de soarele roșu
în care cuțitarii gauchos se duelează întreaga eternitate
mă îndrept spre orașul în care s-a născut tatăl lui maldoror
de unde a început marșul spre marea sa glorie postumă
acum călătoresc pretutindeni intru în case vechi și umile
palate pline de lene și lux muzee biserici mari cît munții
în barca și în coliba săracă a pescuitorului de perle
și văd Niagara în toată măreția și spledoarea ei
glorie neantului Taj Mahal se arată din desele cețuri
nimic nu rămîne nevăzut neauzit negustat nemîngîiat
și acum la sfîrșit acum las cronica călătoriei mele acum
pe hîrtie japon imperial cu litere scrise cu cerneală verde
numai o clipă las parisului un semn de 14 iulie las un semn
franței cu totul și limbii care ar fi putut să fie maternă acum…
14 iulie 2026, în Iași

 

Muzeul nopții

CPA – Silviu Gongonea

Cum aș descrie eu

un soare urcat în seară încremenit acolo
acoperișuri orbitoare
iar pe trotuare
umbre îngroșate
 
de aceea nu mai cred în poezie
iar cei ce o scriu ar trebui cercetați cu atenție
să nu ascundă în ea minciuna sau adevărul lor
 
mi-ai zis că sunt invidios pe succesul tău
când tot ce știai era de la mine
când la patruzeci
se schimbă optica spre anotimpurile exterioare
 
un soare mort a încremenit în noapte
lumina lui e nefirească
pe aici poezia ne trece strada
în definitiv suntem niște inimi bătrâne

Ultima privire

 

CPA – Adrian Vasile Iftime

Nici nu mai cred că viața, aceasta, e din farduri
Căci lacrima le spală și tot se va afla
Tristețea ce pe lume răsare printre garduri
Și ne pândește clipa, poate a mea, a ta..

Ieri am pierdut deodată atâtea mii de vise
Dar n-au murit iar astăzi le mai primesc în dar
Ținându-le de mână,  port versuri sinucise.
Cad zilele aievea din vechiul calendar.

Căci toate se vor pierde, rămâne-vor doar urme
Ce vor săpa tranșee când vom pleca și noi.
Iar depărtarea vie azi vrea ca să ne curme
Și ultima privire rămasă după ploi.

8 iulie 2026