Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!

 

C. P. A. – Radu Mârza  Nu sunt fan zăpadă, nu merg la schi, nu sunt genul care să se urce pe schiuri, m-am urcat o singură dată în viața mea, pe la patru-cinci ani, mai degrabă aș înota, în dorul lelii, într-un golf cu apă caldă și albastră, dar știi cum?, foarte albastră, din Adriatica. Nu-mi place zăpada în context citadin, nu-mi place zăpada pe șosea și pe trotuare, mă împiedică să mă deplasez pe jos și pe două roți, nu-mi place frigul, nu-mi place să trebuiască să îmbrac fâșuri grele de iarnă, îmi place să port așa… o cămașă, eventual cu un sacou. Dar frigul și zăpada nu-mi plac. Iar acum, ce să zic, ninge din nou. Încă nu mi-am revenit din frigurile, zăpezile și ghețurile lunii ianuarie.

Nu întreba, nimeni nu știe răspunsul

C. P. A. – Dorin Popa

abia cînd te-ai îndrăgostit de altul,

    am putut să-ți admir puterea și chiar

     să îmi amintesc minunata-ți voință

       de la începuturile relației noastre,

       de care atunci nu eram conștient

 

      abia cînd de altul te-ai îndrăgostit,

    s-a deschis cerul și am zărit limpede

      sentimentele mele dulci și sărate,

        incomode, timid deghizate, lila,

      care, înainte, mă vizitau în treacăt,

        cețos, confuz, prea amestecate…

 

                           pînă atunci,

    nu am știut că te pot dori atît de mult

      și nici că despărțirea îmi va aduce

      un munte de bucurie greu de urcat

 

        nu-mi iubesc lașitățile și am vrut

     să pun cu adevărat degetul pe rană,

     dar era chiar bucurie curată, simplă,

  lîngă plînsul mocnit al bărbatului învins,

      bucuria desfacerii din îmbrățișarea

         plăcută, dar previzibilă, casnică,

       garnisită mereu cu gelozii mărunte

                      mult stînjenitoare

 

                 în doar câteva luni lungi,

         am scăpat de orgolii și de aoleu,

        în fiecare zi, mă vindecam vizibil,

     în fiecare zi, suportam stoic valurile

    din adîncuri, doar bănuite pînă atunci,

      și-n fiecare zi hăul sufletesc înainta

      într-o uimire care nici azi nu pleacă,

                       nu mai pleacă!

 

            atunci, te-am iertat cu totul,

        ba chiar și pe mine mă iertasem

                        într-o vreme,

              dar astăzi, nu știu de ce,

                  nu te mai pot ierta

                        și de 10 ani

              să-ți mai vorbesc nu pot!

 

Pomul în care se coace moartea

 

C. P. A. – Adela Conciu: Pomul în care se coace moartea

botez fiecare secundă cu nume de fecioară să pot modela timpul ca pe o plastilină. în pomul în care se coace moartea cu nasturii cămășii descheiați mă seduc frunzele cu cântecul lor de heruvimi. cândva vor curge lacrimile străinilor peste trupu-mi palid îmbrățișat cu toamna. azi mi-am sădit un fir de iarbă în colțul stâng al gurii așteptând primăvara. înfiază-mă viață pentru a nu știu câta oară să mai pot striga o dată mamă să mai simt o dată durerea genunchilor juliți! 31 ianuarie 2026

Un dialog poetic la distanță

Alexandru Petria – fără buzunare ascunse
 
mi-am îngropat spatele în fundul grădinii,
să nu știe nimeni,
acolo te lovește pe nevăzute
cel pe care l-ai crezut prieten
ori vântul cu bucăți de beton, când se îngroașă.
a trebuit să storc ani
ca să ajung la acest lucru simplu.
pe o pătură, spatele este relaxat unde-i pus,
mi-am luat de-o grijă,
zilele și nopțile n-au decât să se dea peste cap,
cine vine, să vină cu umbra lui întreagă,
aici începe adevărul care nu are buzunare ascunse
 
Eli Gîlcescu – Memoria adevărului
 
Am început cu examenul scris.
Din prag.

Nici intrare, nici ieșire.
Doar liniștea își căuta locul.
 
Nu aveam unde să ascund
gesturi mici, zile de așteptare,
ochi ce mă cântăreau,
mâini ce decideau
povestea fără sfârșit.

Nu m-au încadrat în plus.
Nu m-au ținut în umbră.
 
Mă pregăteau pentru adevărul punctelor mele.
Știau cine sunt.

* * *

 Un poem „substanțial”  – un univers ascuns într-o clipă. Iar poezia începe exact când matematica nu mai e sigură pe ea. (E. G.)

C. P. A. – Mariana Floarea: (Fără titlu)

***

…0 la puterea infinit

matematic e neantul…

Dar dacă ceva se petrece

și nimicul se face zece

și neantul

se preface-n înaltul

unei alte idei

cât o rază

cât istoria de eter

a unei câtimi

de secunde

de nici câți

câte unde?

abis

din visul pierdut

al altui vis?

ultimul cântec al păsării kauaʻi ʻōʻō

Am citit, recitit... și încă cere să mai fie. Nu ca să fie înțeles, ci ca să mai stea cu mine.

Da… asta e semnul. E ca un ecou care nu caută ieșire, ci adăpost. (E. G.)

C. P. A. – Silviu Gongonea

m-am săturat de copârșeele îngrămădite la vale de vânt
nu mai e mult și va veni primăvara
nu mai e mult și îmi voi revedea vrabia
ducând fire de iarbă uscată în cuibul nostru intangibil

orașele sunt departe foarte departe
aici când totul pare fără ieșire
dragostea a rămas singură vulnerabilă
cu Dumnezeul ei

în mintea mea e o întreagă mitologie
ultima mitologie a dragostei
un document clasat
pe pinului și arțarului
cu flori rare și cântecul ce alungă frigul și întunericul  

nu îmi pasă că îmi rup pieptul într-un ianuarie încremenit
din vârful unei ramuri putrezite
nu-i drept să te-ndoiești nu-i drept să nu speri
pentru specia ta

e adevărat există crengi uscate ce nu pot ține greutatea unui pițigoi
cântec al meu cădere continuă am iubit puțin
și am ajuns să iubesc mult și prost
e un timp pentru toate dar nu știu să le potrivesc

m-am săturat de copârșeele duse la vale pe apa asta tulbure
va veni primăvara și îmi voi revedea vrabia

ea va alunga frica și moartea

Colindul renașterii

Există o legătură între aceste 3 poeme, 3 autori împreună, în C.P.A („a dat Crăciunul în poeți ceva de speriat!” – scria Liviu Antonesei în prezentare).
Ne oferă povestea de Crăciun, tradiția, bucuria unei îmbrățișări, a unui dar --
Da, Crăciunul cel mai frumos, dimineața de zăpadă, aureola...
 
1.Teoria Big Bang
Fuioare de lumină
din depărtare păreți o stea
prin ceață mucuri de țigară
în Ajun
Puneți pe rana noastră
scrumul
puneți-o pe Penny să o bandajeze
să o sărute
după ce a urcat trei etaje
Făceți-l pe Sheldon sentimental
și pe mine om
pe Amy mai cinică
Doamne, câți prieteni ne fac oameni
Teorie a haosului
frumoasă ești
 
2.Crăciunul este cel mai frumos
Nu poate fi altfel
decât cel mai frumos.
Dar chiar
cel mai frumos
Crăciun
a fost atunci
când eram în clasa I-a
și am primit
o bicicletă Pegas
care se putea plia.
(Greu trebuie să fi fost
pentru părinții mei
să țină ascuns cadoul!)
Era verde,
bicicleta
și mă aștepta sprijinită
de fotoliul din
sufragerie,
lângă brad.
Lustra era stinsă,
luminau doar micile
lămpașe electrice
împrăștiate printre
crengile bradului,
la pickup
Karel Gott cânta
„Tichá noc”,
adică „Stille Nacht”,
iar clopoțelul de bronz
care anunța Crăciunul
tocmai terminase de
sunat.
Cele mai frumoase
Crăciunuri
sunt cele din copilărie.
Cum altfel?
 
3.Moş Crăciun
frumuseţea este timp nesaturat
foşnind uşor
un pui pe marginea cuibului
cu aripi neînvâţate să zboare
guşti din ea
şi te laşi în voia unei bazaconii
prin ferestre
nestingherite cioburi din ceaşca universului
culori
ameţesc ţurţuri de aur
urme de sanie
de paşi
coji de portocale în jurul omului
dimineaţa de zăpadă
ce credeai? bătrâneţea are sub şubă
toate zvonurile copilăriei
fiecare aduce din cămară
ziua aprinsă în aşteptărI
proaspăta emoţie nedespachetată
face o gălăgie infernală
halou
 
Silviu Gongonea (1), Radu Mârza (2), Camelia Iuliana Radu (3)