Noapte de iarnă

Ningea, ningea pe-ntreg pământul,

În toata zarea.
Ardea lumânarea pe masă,
Ardea lumânarea.

Cum, vara, roiesc musculiţe
În jurul luminii, noian,
Toti fulgii, toti fulgii din curte
Se-nvârtejeau la geam.

Lipea pe geam viscolul cercuri,
Săgeţi indicând depărtarea,
Ardea lumânarea pe masă,
Ardea lumânarea.

Strângea tavanul luminat
Tot umbre bizare,
Destine ale încrucişării,
Încrucişări de mâini, încrucişări de picoare.

Şi doi pantofiori lunecau
Cu zgomot sec jos,
Pe rochie lumânarea îsi picura
Lacrimile, sfios.

Şi totul pierea în pâcla zăpezii,
Albă, căruntă,
Ardea lumânarea pe masă,
O rugăciune de sfântă…

Şi cineva în ungher sufla în feştilă
Şi focul ispitei învolburate
Îsi ridica precum un înger

Două aripi încrucişate.

A nins toata luna, în februarie,
Şi mereu, ca ninsoarea,
Ardea lumânarea pe masă,
Ardea lumânarea.

Boris Pasternak

Vietate

Simt cum se răcește în mine inima.

Simt cum creierul îmi îngheață,
adio, maximă viață,
adio, viața mea minimă!

Simt cum se face fuior
de abur mâna mea scriitoare,
adio, ninsoare
adio, tu, nor!

Simt cum se dizolvă cuvintele
cum se dizolvă înțelesul lor
adio, vă zic tuturor
crucilor de pe mormintele

secundei acesteia, ultimă,
când încă te rog,
încă te rog,
uită-te, uită-mă!

Nichita Stănescu

Cântec de seară

Seara, când umblăm pe cărări întunecate

Ne răsar în faţă palidele noastre făpturi.

Când însetăm

Sorbim apele albe ale iazului,

Mierea tristei noastre copilării.

Răposaţi, ne odihnim în umbra socului,

Privim pescăruşii suri.

Nori de primăvară cresc peste oraşul sumbru,

Care tăinuieşte preaînălţatele vremi ale călugărilor.

Când îţi prindeam mâinile subţiri

Lin deschideai în tăcere ochii rotunzi.

E mult de atunci.

Georg Trakl