De departe

... ne-am plâns

fără să ne fi auzit

până ni s-au strâns inimi

cu fiecare clipă creșteam

drept și sincer

pe lângă toate

 

fără să ne fi auzit

ne-a plâns și marea

în legitimă apărare

ca un poem fără cuvinte

ultimul

 

într-un zâmbet

și nu o dată

ne-a fost sortit să ne revedem...

 

până și ploile s-au mai liniștit

și vântul

 

asta înseamnă iubire

descătușare

tihnă

 

toți unul

același Dumnezeu

Eli Gîlcescu

* * *

Moartea e în om

ca muşcătura în mărul întreg,

îţi spun. Tu taci. Timpul trece,

E linişte. Aspră. Ţiuitoare.

Nările ni se dilată, trăim încordaţi –

temnicieri ai propriei noastre absenţe,

risipitori ai preaplinului.

Uitaţi.

Doar luna ne priveşte

cu resemnarea unei femei sterpe.

Să o pedepsim, să-i umplem burta cu pămînt!

îmi strigi. Eu tac. Te-am iubit

pînă la însingurarea de sine a lunii!

Pînă am regăsit, înlăuntru-mi, moartea

– urmă a pasului de şarpe.

Costel Stancu

Semioameni

Vieţuim, dar sub noi ţara tace mormânt.

Când vorbim, nu se-aude măcar un cuvânt.

Iar când vorbele par să se-nchege puţin,

Pomenesc de plăieşul urcat în Kremlin.

 

Are degete groase şi grele,

Sunt cuvintele lui de ghiulele.

Râd gândacii mustăţilor, strâmbii

Şi-i lucesc a năpastă carâmbii.

 

Are-o turmă de sfetnici cu gâturi subţiri –

Semioameni slujindu-l umili –

Care şuieră, miaună, latră câineşte,

Numai el, fulgerând, hăcuieşte

 

Potcovar de ucazuri, forjează porunci:

Glonţ în ochi, glonţ în frunte şi glonţ în rărunchi

Orice moarte-i desfată deplin

Pieptu-i larg de cumplit osetin.

 

Osip Mandelştam [poet şi eseist evreu rus, 1891-1938] – “Semioameni”, din volumul “Dorin Bercea, Poezia lui Osip Mandelştam”, Editura Universităţii “Al. I. Cuza”, Iaşi, 2009, traducerea versurilor de Emil Iordache. Acest poem despre Stalin a avut drept consecinţă internarea în "gulag" şi, ulterior, suprimarea marelui poet.

* * *

Alin Cucuruzan 

... Nu îl cunosc pe cel

ce îmi visează visele

și nici nu ştiu

câtă tristeţe se ascunde

în spatele oglinzii...

... În jurul meu

tăcerea are altă culoare.

* * *

Măi, suflete al meu,

Într-o bună zi,

ai să lași oasele deoparte și toată carnea asta,

care va îmblânzi viermii pământului,

și ai să iei cu tine

o mână de cuvinte,

două, trei cântece cu piele cu tot

și dragostea mea laolaltă.

ai să le lași la Dumnezeu,

măcar, pentru treizeci de greșeli iertate, fiecăruia de peste viață,

ca să-i bucure pe Oameni

și să-i lase în rugăciunile împlinite cu pâinea Lor cea de toate zilele,

să moștenească și Ei,

Pământul și Biserici mai bune.

Adrian Bezna 

Mă sperie iubirea

... și nu e rău

când cu tot dinadinsul

mai albe nopțile

în clocot

dezlănțuind iubirea

la fel de completă

grădina cu lalele

într-un dans amețitor

sălbatic

bătăi de inimi

mereu dinainte

toată un surâs de voie

nu cel de ieri...

și mă fâstâcesc

roșind

când spui „totul îmi place la tine“

 

Eli Gîlcescu

Când voi fi melc

Am să mă urc pe-o frunză, după ploaie, 

Să-mpung cu ochii-n coarne 

Lumina care vine de la tine, Doamne. 

Când voi fi melc, 

 Cum voi fi singur În cochilia-mi odaie, 

Voi coborî pe frunza de la nuc 

Să-mi caut melca prin grădină. 

De n-o găsesc, 

Am să-nţeleg că vrei să mă usuc 

Şi n-am să-ţi caut vină. 

Dar mai-nainte, 

Adună-mă în palma ta, părinte, 

Şi fă-mă iar ce-am fost, 

De la-nceput… 

Ștefan Radof

Din volumul „Balade, Doamnelor, balade“, 

Editura Cartea Românească, 2008