Când voi fi melc

Am să mă urc pe-o frunză, după ploaie, 

Să-mpung cu ochii-n coarne 

Lumina care vine de la tine, Doamne. 

Când voi fi melc, 

 Cum voi fi singur În cochilia-mi odaie, 

Voi coborî pe frunza de la nuc 

Să-mi caut melca prin grădină. 

De n-o găsesc, 

Am să-nţeleg că vrei să mă usuc 

Şi n-am să-ţi caut vină. 

Dar mai-nainte, 

Adună-mă în palma ta, părinte, 

Şi fă-mă iar ce-am fost, 

De la-nceput… 

Ștefan Radof

Din volumul „Balade, Doamnelor, balade“, 

Editura Cartea Românească, 2008