Necunoscuta chemare a iubirii

M-am trezit 
îmbălsămând lacrimile
unei fericiri
în liniştea asfinţitului
într-un bordei
o muzică divină
care domina 
tot mai aproape de delirul mistic
nopţile albe,
de necuvinte şi de neiubire
doar atât ca să-ţi amintească că există
prin puterea rugăciunii
printre bocete
sau deznădejde
cerşind ploaie de stele
cântând în surdină
şi scotocind printre reziduri
înţelesul iubirii
în tiparul vieţii
la miez de noapte
îmi zidesc
unduindu-mi sufletul
într-o înfierbântare necunoscută
etern
nemărginit
încă o zi de iubire

Marius Iulian Zinca
Bibliografie: „Necunoscuta chemare a iubirii”-- Elisabeta Gîlcescu, Editura Măiastra, 2012, Târgu Jiu
(colaj)

Îmi amintesc

Îmi amintesc cum picura amurgul
Petale de culori nălucitoare
Sub cerul ce îşi scutura tot crângul
De umbre-adânci şi visătoare

Şi plopii prinşi în răzvrătiri nebune
Cu dezgoliri de gânduri şi de foi
Când o vrajă pe-aleea de tăciune
Sculpta fiori prin sufletul din noi

Şi lacul cu oglinda secetoasă
Cum l-arginta o lună umilită
Sau gânditoarea salcie pletoasă
Clipind de somn în noaptea ostenită

Îmi amintesc şi pătimaşe vânturi
Ce viscolesc şi fierb neîncetat
Cioplesc tăceri înfloritoare nuduri
Ştiind că-n urmă iubirea am lăsat

Marin Voicu

Calendar ortodox

Bunica avea un calendar unde ţinea toţi sfinţii, adică
aşa zicea ea, îi ţinea, şi eu îmi imaginam că în fiecare dimineaţă,
înainte de a se spăla pe faţă şi a vorbi cu familia ei,
se închina la bucata de hîrtie din bucătărie şi zicea azi îl ţinem
cu noi pe sfîntul cutare, după care sfîntul menţionat
ieşea din perete şi se aşeza transparent şi moale în poala ei
sau cîteodată mai aproape, în braţe,
şi ea îl purta de colo pînă colo toată ziulica ca într-un uter exterior
cum sînt lifturile de sticlă de pe unele clădiri,
ca într-o telegondolă pentru sfinţi, sus-jos, sus-jos pînă la sfîrşitul programului de vizitare,
cînd sfîntul sărea de la ea din poală
şi intra din nou în perete fericit şi surescitat de atîta libertate.

Pe vremea cînd trăia bunica mea toţi eram fericiţi şi de cîte ori
ne uitam la hîrtia de pe peretele din bucătărie era tipărit cu roşu calendar ortodox
nu vedeam decît un şir de aureole strălucitoare,
o listă de sfinţi aşteptînd-o în ordine
pe bunica mea.

Anca MIZUMSCHI

(din volumul În moalele cerului, Editura Brumar, 2012)

Sub soarele lui ianuarie...

Cineva ar trebui să aibă o minte ca aceea a iernii
Pentru a înţelege îngheţul şi crengile
Pinilor acoperiţi de zăpadă;

Ar trebui să-i fi fost frig multă vreme
Pentru a percepe tristeţea ienuperilor degeraţi,
A frunzişurilor pline promoracă, sclipind departe

Sub soarele lui ianuarie; doar asemenea minte
Nu sesizeaza mizeriile din şuieratul vântului,
Durerile din sunetele celor câteva frunze rămase pe ramuri,

Care de fapt nu sunt altceva decât sunetul pământului
Împînzit de acelaşi vânt,
Care bate peste aceleaşi locuri sterpe

Pentru a fi auzite de ascultătorul care ascultă-n zăpadă,
Şi care, fiind nimic el însuşi, priveşte
Nimicul care nu se află acolo – şi nimicul care se află.

Wallace Stevens

Dans

Toamna îmi îneacă sufletul în fum…
Toamna-mi poartă în suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,
Tragică beție, moale legănare…

Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi.
Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fără nici o șoaptă. Numai să-mi întinzi
Brațele de aer ale clipei duse.

Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri.
Câtă deznădejde pașii noștri mână!
Ca un vânt ce smulge frunza din păduri,
Ca un vânt ce-nvârte ușa din țâțână…

Mâine dimineață o să fim străini,
Vei privi tăcută mâine dimineață
Cum prin descărnate tufe, în grădini,
Se rotesc fuioare veștede de ceață …

Și-ai să stai tăcută cum am stat și eu,
Când mi-am plâns iubirea destrămată-n toamnă,
Și-ai să-asculți cum cornul vântului mereu
Nourii pe ceruri către zări îndeamnă.

Pe când eu voi trece sub castani roșcați,
Cu-mpietrite buze, palid, pe cărare,
Și-or să mi se stingă pașii cadențați –
În nisip, scrâșnită, lașă remușcare…

Nicolae Labiș