Necunoscuta chemare a iubirii

M-am trezit 
îmbălsămând lacrimile
unei fericiri
în liniştea asfinţitului
într-un bordei
o muzică divină
care domina 
tot mai aproape de delirul mistic
nopţile albe,
de necuvinte şi de neiubire
doar atât ca să-ţi amintească că există
prin puterea rugăciunii
printre bocete
sau deznădejde
cerşind ploaie de stele
cântând în surdină
şi scotocind printre reziduri
înţelesul iubirii
în tiparul vieţii
la miez de noapte
îmi zidesc
unduindu-mi sufletul
într-o înfierbântare necunoscută
etern
nemărginit
încă o zi de iubire

Marius Iulian Zinca
Bibliografie: „Necunoscuta chemare a iubirii”-- Elisabeta Gîlcescu, Editura Măiastra, 2012, Târgu Jiu
(colaj)

Colofon (sentimental)

„Striga-voi ziua şi nu vei auzi, şi noaptea şi nu Te vei gândi la mine.“ (Psalm 21/2)

Ai ști să răspunzi dacă ți-aș cere să-ți aduci aminte de primul sărut? Sau de prima ploaie albastră, când cu o altă primăvară visând și, ținându-ți răsuflarea, până unde inocența primelor trăiri, muzica și harul celor o mie de motive pentru care vei iubi această carte te vor lua de mână iar și iar, să te audă șoptind toamnei cu tâmplele crispate, rărindu-se în imperfecta lor trezire; toamna făcută să smulgă altă toamnă a poeziei între călătorii – cea care te menține vesel pe dinăuntru, să visezi la ce-ar fi putut să fie nopțile de iarnă, cele de poveste la gura sobei, când aștepți o minune, fulguind înserări, iar vis te petrec cu pustiuri și vieți, ore de răgaz, și un țârâit de greier în penumbra serii să scuture somn, să-ți uiți și făgăduiala din noapte, întâlnirea din vis când în ninsori târzii, încă o iarnă îți fură din zori un suspin, încă povară sub aceeași călcătură de taină, cea din urmă ninsoare, acum, năvalnică clipa în dăinuire, în toate ale lumii, până azi... Până azi, într-un pumn de pământ, primăvara cum te înfrigurează când înfloresc merii, să-i poți rosti dimineții cântec nou cel pe care-l știi pe de rost, când te cheamă mereu dincolo de tristeți, acolo unde sărutul nu e sărut, ci un simbol al credinței sale, nesfârșitele taine ale cuvântului înălțat, mai liber, mai uman, mai mândru, sărut pentru tine, numai al tău, din mână în mână, din oraș în oraș, aducând iluminarea pe care o nădăjduiesc, peste zece, douăzeci de ani, peste cincizeci, făcând pe voia celor care l-au plăsmuit și tot ei i-au hotărât locul, cu fiecare sărut mai aproape de... „Sărut“ – singurul adevăr al iubirii „în fiecare picătură de apă, în fiecare fir de iarbă, în fiecare sunet, în somn şi în veghe, în viaţă, înainte de viaţă şi, poate, chiar după moarte“ (Ivo Andric), pentru ca tu să-l auzi de departe, fără neliniști împotrivă, în tot atâtea săruturi...

16 Martie 2016

„Creatorii reveriilor transreale, transimaginare“

și

Elisabeta Gîlcescu