aprilie 28, 2021

Răgaz pentru o șuetă cu Robert Frost

Când un prieten mă strigă de pe drum 
Şi îşi lasă la pas calul de la şaretă,
Nu rămân înţepenit privind în depărtare
Dealurile încă nesăpate până-acum,
Răspunzând de unde mă aflu, „Care-i treaba?“
Nu, dacă putem sta la o şuetă.
Arunc sapa pe pământul moale
Şi, calm, o pornesc către el agale;
Întâlnirea cu-un prieten la gardul din vale
Nu ştie ce-i graba.

Foc şi gheaţă

Lumea va sfârşi în flăcări, sunt unii de părere,
Alţii spun că în gheaţă.
Din ce-am gustat din dorinţi şi din plăcere
Subscriu la prima părere.
Dar dacă-ar fi să piară de două ori tot ce-i viaţă,
Cred că, din ce ştiu eu despre ură, 
Pot afirma că pentru apocalipsa iminentă
Gheaţa poate fi o soluţie şi-o măsură
Îndeajuns de suficientă.

Mulţumire

Fericit este omul, şi numai el fericit va fi,
Care poate numi ziua de astăzi propria lui zi,
El care, mulţumit în sinea-i, poate spune
Eu mi-am trăit ziua de azi, ziua de mâine-i altă chestiune.
Fie ploaie, fie soare, fie vremurile bune sau rele,
Bucuriile pe care le-am avut, în ciuda sorţii,-s ale mele.
Asupra trecutului nici cerul n-are putere, o spun tuturora,
Ceea ce-a fost, a fost, iar eu mi-am avut ora.

Traducere de Petru Dimofte





aprilie 25, 2021

Scrisoare de Florii

Eu te iubesc chiar dacă tu nu știi, Această depărtare cum mă doare Și îţi trimit în ziua de Florii Cuvinte rătăcite prin petale. Mi-am făurit joben din fetrul nopţii, În care-am încrustat frânturi de stele, Am adormit cedând în faţa sorţii Cu toate deziluziile mele. Cum spune o expresie străveche Cam toate-n viaţă sunt deșertăciuni, Dar eu mai sper să vii să-mi fii pereche, Retras o vreme-n post și rugăciuni. Iubita mea, curg lacrimi sângerii, Gândind la tragedia primăverii, Îţi scriu acum, în ziua de #Florii, Și te aștept în noaptea Învierii. Cristi Velicu

21.04.2019

aprilie 21, 2021

Foșnetul

foșnetul e o duminică cu ochiul înfășurat pe-o secure
îngropată în alb ușa crescută în noi ne duce spre port
doar zvonurile-nflorite-n urmele tale prospere și pure
opresc ecoul șoaptelor noastre să moară-ntr-un cort

se strecoară foșnetul dansând cu o umbră bătrână
i-au adormit pașii în cicatricile unui vis rămas fără trup
crește-n foamea unei haite de lupi mirosul de stână
îngropat în alb sărutul obscen al furiei e foamea de lup

copacii trădării inutili ca și moartea înfloresc în uitare tăcând
spontan rodesc umbrele bătăile inimii sunt vândute în târg
sunt un mugure ce-nvață să-și memoreaze-nflorirea în gând
sub pașii tăi noaptea devine o lună cu lacrima dată în pârg

împrovizăm anapoda fructul uitării pavat c-un foșnet nebun
într-un tunel ticsit de umbre foșnetul iubirii miroase-a tutun

gheorghe vidican

aprilie 10, 2021

Geniul mulțimii

există destulă trădare ură violenţă absurditate în
obişnuita fiinţă umană ca să aprovizionezi orice armată
în orice zi lăsată de la Dumnezeu

şi cei mai pricepuţi în crimă sunt cei care o condamnă
şi cei mai roşi de ură sunt cei care predică dragoste
şi cei mai răzbunători sunt cei care proclamă pace

ăia care predică dumnezei au nevoie de dumnezei
ăia care predică pacea nu au pace
ăia care predică pacea n-au dragoste

feriţi-vă de predicatori
feriţi-vă de ştiutori
feriţi-vă de ăia care mereu citesc cărţi
feriţi-vă de cei care ori detestă sărăcia
ori sunt mîndri de ea
feriţi-vă de cei repede lăudători
pentru că au nevoie de laude în schimb
feriţi-vă de cei repede cenzuranţi
fiindcă se tem de ce nu ştiu
feriţi-vă de ăia care urmăresc constant mulţimile
pentru că singuri nu sunt nimic
feriţi-vă de bărbatul obişnuit de femeia obişnuită
feriţi-vă de dragostea lor iubirea lor e obişnuită
caută obişnuitul

dar e geniu în ura lor
există destul geniu în ura lor ca să te omoare
ca să-i omoare pe toţi
nu vreau solitudinea
nu înţeleg solitudinea
vor încerca să distrugă tot
ce diferă de al lor
nefiind capabili să creeze artă
nu vor înţelege arta
vor considera eşecul lor creativ
doar ca un eşec al lumii
incapabili să iubească total
îţi vor considera dragostea incompletă
şi atunci te vor urî
şi ura lor va fi perfectă

ca un diamant strălucitor
ca un cuţit
ca un munte
ca un tigru
ca o cucută

arta lor cea mai fină

Charles Bukowski

Traducere George Asztalos

http://liber-poezionist.blogspot.com/2010/01/geniul-multimii-traducere-dupa-charles.html

http://liber-poezionist.blogspot.com/2014/12/cind-voi-creste-mare-o-sa-ma-fac-un.html


Deci vrei să fii scriitor

dacă nu iese dezlănţuit din tine

sfidînd orice
nu o face
dacă nu iese involuntar din inima ta
din mintea din gura
şi din tupeul tău
nu o face
dacă trebuie să stai ore
holbat la monitor
sau cocoşat peste
maşina de scris
căutînd cuvinte
nu o face

dacă o faci pentru bani sau
glorie
nu o face
dacă o faci pentru că vrei
femei la pat
nu o face
dacă trebuie să stai acolo
şi s-o rescrii la nesfîrşit
nu o face
dacă e o corvoadă doar gîndul să o faci
nu o face
dacă încerci să scrii ca altcineva
uită de asta

dacă trebiue s-o aştepţi să urle din tine
atunci aşteaptă liniştit
dacă nu urlă din tine niciodată
fă altceva

dacă iniţial trebuie să-l citeşti soţiei
sau prietenei sau iubitului
sau părinţilor sau orişicui
nu eşti pregătit

nu fi ca atîţia alţi scriitori
nu fi ca multe alte mii de oameni
care se numesc scriitori
nu fi monoton plictisitor şi pretenţios
nu fi consumat de auto-iubire
librăriile lumii cască somnoroase
din cauza celor de felul tău
nu te adăuga la asta
nu o face

dacă nu îţi vine din suflet ca o rachetă
dacă a mai trăi nu te conduce la demenţă
la sinucidere sau crimă
nu o face
dacă soarele din tine nu
îţi arde curajul
nu o face

cînd e timp destul şi real
şi dacă ai fost ales
se va face singură
şi va continua să se facă
pînă mori sau moare în tine

nu e nicio altă cale

şi nici nu a fost niciodată


Charles Bukowski

Traducere de George G. Asztalos


aprilie 05, 2021

Nevăzutul care coboară

Cînd lungul amurg se va preschimba

în marea noapte de smoală topită și rece,

va rămîne lipit de degete gestul mecanic

al mîngîierii tocului inutililor ochelari –

atît de negru, atît  de neted și atît de cald

sub atingere obsesivă...

precum toiagul de măslin mîngîiat

de cel împărțit între șapte cetăți,

poate mai multe, sau rama de jos

a țiterei mereu mîngîiată în ritm...

Cîndva asta se va petrece, dar voi avea

degetele antrenate pe tocul atît de negru,

atît de neted, atît de cald, atît de zadarnic –

marile bucurii sînt cele fără de foloase!

4 – 5 Aprilie 2021

Liviu Antonesei | 4 aprilie 2021 la 11:38 

Aripile

 Nu-mi pune aripi! – am strigat

spre îngerul ce mă ţinea
când îmi vâra aripi cu sila
şi-n umeri mi le îndesa. 

Nu vreau!
Dar el, cu o răbdare
pe care numai îngerii o au
Nu mă lăsa, deşi din ele,
Spuneam că nu ştiu cum să dau…

N-auzi?? – strigam.
Tocmai cu mine?
Nu fi aşa ne-ndurător!
Nu le strica, le pui zadarnic.
Eu niciodata n-am să zbor!

Eşti surd?? l-am zguduit lovindu-l.
Dar el tot mai aprins lucra.
Ştia că voi avea nevoie
Ştia c-odata voi zbura!…

Virgil Carianopol