foșnetul e o duminică cu ochiul înfășurat pe-o secure
îngropată în alb ușa crescută în noi ne duce spre port
doar zvonurile-nflorite-n urmele tale prospere și pure
opresc ecoul șoaptelor noastre să moară-ntr-un cort
se strecoară foșnetul dansând cu o umbră bătrână
i-au adormit pașii în cicatricile unui vis rămas fără trup
crește-n foamea unei haite de lupi mirosul de stână
îngropat în alb sărutul obscen al furiei e foamea de lup
copacii trădării inutili ca și moartea înfloresc în uitare tăcând
spontan rodesc umbrele bătăile inimii sunt vândute în târg
sunt un mugure ce-nvață să-și memoreaze-nflorirea în gând
sub pașii tăi noaptea devine o lună cu lacrima dată în pârg
împrovizăm anapoda fructul uitării pavat c-un foșnet nebun
într-un tunel ticsit de umbre foșnetul iubirii miroase-a tutun
gheorghe vidican
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu