Cînd lungul amurg se va preschimba
în marea noapte de smoală topită și rece,
va rămîne lipit de degete gestul mecanic
al mîngîierii tocului inutililor ochelari –
atît de negru, atît de neted și atît de cald
sub atingere obsesivă...
precum toiagul de măslin mîngîiat
de cel împărțit între șapte cetăți,
poate mai multe, sau rama de jos
a țiterei mereu mîngîiată în ritm...
Cîndva asta se va petrece, dar voi avea
degetele antrenate pe tocul atît de negru,
atît de neted, atît de cald, atît de zadarnic –
marile bucurii sînt cele fără de foloase!
4 – 5 Aprilie 2021
Cîtă vreme poezia…
RăspundețiȘtergereCîtă vreme poezia mai vine, nu știu cînd,
nu știu de unde, totul este cum trebuie să fie –
nu poți fi nici lacom, nici leneș, nici absent,
cînd ea a decis că trebuie să vină. Și vine,
te cuprinde, te alină și deodată te învie…
Cîtă vreme poezia mai vine, moartea se ține
în depărtare, cu botul închis, ghearele-n teacă…
Cîtă vreme poezia mai vine, în zbor direct
sau pe misterioase căi ocolite, ca vița de vie…
Ei, da, chiar în ziua de treisprezece a lunii noi
și nu este loc de oprire, cale să o iei înapoi!
13 Aprilie 2021, în Iași