Cu vremea și ochii tăi

Cu vremea și ochii tăi vor ajunge
două mari întunecate păpădii.
Mai ușor aluneci întru nemișcare
dacă adormi cu fața către cer
auzind
și golurile dintre lumi.
Dar ulmi cu pielița subțire
ca în ureche la miei
mestecenii de sticlă gri
când se întinde-n somnul tău Etherul
și nu-l mai poți opri.
Cu vremea și ochii tăi vor ajunge
două mari întunecate păpădii. 

Ion Mircea

Ipoteză

Sunt ochiul tău, ești ochiul meu
și cine poate să despartă
doi ochi privindu-se-ntr-atât
o, contopire, o, durată
Sunt ochiul stâng, ești ochiul drept
de te închizi scăzută lume
abia se vede și aștept
chemări cu jumătăți de nume.

Ești ochiul drept, sunt ochiul stâng
alți ochi nu sunt, nu pot să fie
eu lunecând înspre adânc
același povârniș te-mbie.
Ești ochiul meu, sunt ochiul tău
o, contopire, o, durată,
aceiași până într-atât
încât vom fi un orb deodată.

Ion Drăgănoiu

Poveste

Poveste 

A făcut tot ce se putea: a iubit, 
a urât, a urcat Muntele, a străbătut Mările. 
Cineva îi face semn cu degetul şi 
îi spune: nu ajunge! 
O ia de la capăt: aprinde lampa, 
coboară în peşteri, omoară o sută de urşi, 
desenează zimbri şi pui de bizoni. 
Nu ajunge! 
Şi mai trec o mie de ani şi încă 
o mie până ce o descoperă pe ea 
stând pe talpa lumii, împletind ciorapi 
din ceaţa amurgului. Părul îi cade pe 
umeri, degetele sunt amorţite de apropierea 
fulgerului. 
O să plouă. Se va adăposti sub streaşina 
unui cireş de pe care tocmai s-a ridicat un înger. 
Apoi va picta toată pajiştea cu flori: 
Grădina va avea, în sfârşit, părul plin de 
Albăstrele şi dediţei. Un greier va răsuci 
o cosiţă dintr-un fuior de funigel. 
Seara doar se va înălţa la cer, spre a avea 
de unde să coboare atunci când 
va simţi că se apropie visele. Negre, roz, 
albe, goale de orice invenţie. Ca o trestie, 
ca un tub de sticlă prin care curge un fum 
purpuriu. O clepsidră prin care 
îi alunecă sufletul. 
Orice e cu putinţă, zici. 
Dar nimic nu ajunge. 

Vasile Igna

Tu cine ești?

Dar tu cine ești, care ți-e numele

altul decât cel pe care-l rostesc în somn,

unde nu e amintirea lumilor pe care

le-ai întemeiat

ori le vei întemeia

Ce e ascuns sub numele pe care-l șoptesc

cu o foame mult mai bătrână ca noi

cu o sete prea nouă

ca să se fi învelit în cuvinte.

Ce ești pentru mine

tu, domn peste multe vieți,

labirintul zilelor îmi arată

mereu un altul

de câte ori deschid ochii.

Doar cuvintele mele întreabă, nu eu

nu eu care aud cu întreaga ființă

simt cu auzul, gust, ating, suspend peisaje

care au lunecat dincolo de orizont.

Pod peste apă

și păinjenișul peste hău

bucuria

adăugată la bucurie

răspunsul, poate, salvator

Ioana Ieronim

Vino dulce iarnă

ieri am învăţat multe despre viaţă.

astăzi ceva în plus

mâine voi şti incomparabil.

dar preaînţeleptul învăţător mă priveşte sever

el a desluşit lucrurile.

a desluşit inima mea nestatornică

a cunoscut sufletul meu infidel.

el ştie la ce duce nerăbdarea

la ce iubirea pripită

la ce aprigă limba.

o vino dulce iarnă

senină insomnie mânie exaltare

nuia ce cazi pe carnea goală

vreau să ştiu mai mult decât oricine poate şti

nu mi-e pe plac această aşteptare.

Jovan Zivlak

Traducere din limba sârbă de Ioan Radin Peianov

Poem ușor

Mereu am visat să iubesc o femeie

care sîngerează pe stradă. O literată

cinefilă şi melomană, cu inima pulsînd pe ritmuri

de Mozart, cu sincope din Dante.

O femeie lovită de grindină pe străzile fără durere,

bătută de prunci cu mînuţele lor caraghioase,

renumită pentru tăcerile ei din care stoarce

frică şi somn.

Aşa am ajuns, de cîteva toamne, să te iubesc pe tine,

care sîngerezi cu sîngele meu.

Adrian Suciu

Aș vrea să spun adânc ceva

Când urc sunt trist, înşelat,

când cobor sunt trist, înşelat.

Nu mai ştiu să râd de aceeaşi parte

                                                       cu sângele tău,

sufletul meu e stătut

şi cenuşa lui umedă zace.

Aş vrea să spun adânc ceva

ca un cearcăn,

despre cel care şi-a ars zdrenţele

la marginea mării

lăudând ultimul anotimp,

despre pădurea de cretă care-ţi scutură

                                                                  ochii,

ca un hârb de pasăre înălţată,

despre vânturile care-mi sparg sufletul.

Aş vrea să spun adânc ceva ca un cearcăn,

însă tac,

pentru că am privit peste ochii tăi,

m-am târât pe treptele unui arbore,

şi-am ascultat ţiuind liniştea.

Vasile Vlad

Și noi

în mijlocul lumii

ca pe o culoare

despre care nu ştie nimeni

din când în când, îţi şterg trupul

de ploi

şi te învelesc în sângele meu

să nu tremure în tine

noaptea

în sânii tăi rătăcesc trepte

munţi cu păsări pe umeri

şi un acoperiş cu fruntea goală

sub care se risipesc tăceri

zâmbete

şi noi

străini

Daniel Dăian

Remember

Ce departe ești, întunecata mea iubită,
prin pereții odăii te văd ca prin sită,
și te-aud chemându-mă ca din altă planetă
și-mi scrii poezii pe obrazul de cretă.

E posibil, e posibil oare să nu pot muri,
să-ți aud vocea suind treapta nopții, și suind în zi,
să mă ridic din pat ca o stafie, ca marinarul de veghe,
să te zăresc în somn de la o mie de leghe?

Da, e posibil, întunecatul meu iubit,
să mă auzi cîntînd chiar cînd voi fi murit,
să mă vezi aieve în cereasca oglindă,
și în părul meu stele să se stingă și să se aprindă.

Dar să nu te superi dacă sărutul meu va fi rece,
dacă dragostea mea ca un frig o să te sece,
dacă îmbrățișarea mea te va face să suferi
aducîndu-ți aminte, nu, să nu te superi.

Ionel Botta

Palma mea, arsă...

Ce ştii tu despre lacrima zeilor?

Aici, în palma aceasta, s-a odihnit o clipă

în drumul ei spre pământ,

aici şi-a căutat strălucind intens albia,

era linia vieţii...

Ce ştii tu, iubito, despre lacrima zeilor?

Palma mea este arsă,

ca un câmp

pe care s-a prăbuşit

soarele.

Florin Costinescu

Piano

Și iar toate-s triste.

Și azi, ca și ieri –

Potop de dureri.

Și visul apune

În negrul destin…

Și vremuri mai bune

Nu vin, nu mai vin,

Și nici mângâieri…

Și iar toate-s triste

Și azi ca și ieri…

George Bacovia

Nirvana

Pierduți fiind, ca-ntr-un abis,

În ziua sumbră și vulgară,
Să nu te-ndurerezi, mi-ai zis,
Cu glas timid și indecis,
Ce-ți spun acum să nu te doară.
Dar am visat același vis
Azi-noapte, pentru-a treia oară.

Murisem.
Și-n văzduhul pur
Al celor care nu există,
Pluteam: un fluture de-azur,
Fără esență și contur.
Nici pomeneală să fiu tristă,
Să simt regret, teroare, vină,
Disarmonie, armonii
Nimic din toate-acestea.
Ci
O fericire genuină.
N-am întâlnit nici morți, nici vii,
Nici timp, nici spațiu, noapte, zi
Zburam, cu aripi străvezii,
Precum lumina în lumină.

Nu erau ceruri, nici pământ.
Dar nici nu le doream.
O, nu !
Mă stăpânea un singur gând:
Să te găsesc, să fii și tu
Cu mine, unde eu eram.
Un gând, ca un fuior de vânt,
Un gând, ce mă purta vibrând.
Te căutam, te căutam,
Zbor lângă dor adăugând.
Te căutam.
Și-mi petreceam
Eternitatea căutând.

Eugen Dorcescu

în rest, totul e bine

câteodată, scot mâna pe fereastră

ca de sub iarbă,

semne să fac spre trenul

în chiote trecând călare pe orizont.

la răstimpuri, cuvinte simple

mi se desprind din gât

şi doar plasa lor roşie,

placenta asta maternă

mă apără de cădere...

în rest, totul e bine – chiar dacă,

strângându-mi tâmplele-n palme,

simt sângele rostogolind în viteză

prin puzderia drumurilor de sub piele

un cap cu doi ochi plini de dispreţ.

Mariana Codruț

Vei auzi din nou: fii inima mea

Vei auzi din nou: fii inima mea

vei auzi din nou: fii inima mea
simplu: deschizi doar nişte canale
care din obişnuinţă nu mai duceau nicăieri
apoi îţi arzi hainele

o piele febril descheiată
încă om
mâine poimâine doar mărturia lui poate amintirea
cu haosul ei frăţesc: şi mai mic uriaş inima şi
aşadar aşadar devii a doua mea inimă
apropie-te

la toate acestea ce vei răspunde? fără un cuvânt
vei părăsi la noapte oraşul
şi absenţa ta: o cicatrice pe un perete de aer
micşorându-se din ce în ce

Virgil Mazilescu

În sfânta nemărginire...

Cântec

Şi tu care dreaptă stai
Împotriva legii din urmă
Ascultă-mă şi ascultă-mă
Cântecul meu se curmă.

Ziua mai pâlpâie doar
Cât un foc sub pietre ascuns
Trezeşte-te şi trezeşte-te
Fiară cu gâtul străpuns.

Trece un cal cu potcoave de frunze
Peste poteca uscată
Ridică-te şi ridică-te
Călăreţ cu inima spartă.

Citeşte cadranul vânăt
Ce ţi se roteşte sub sân
Încalecă şi încalecă
Animalul cu nervii de fân.

Cineva umblă să te atingă
Cu o rază subţire
Îndepărtează-te şi îndepărtează-te
În sfânta nemărginire...

Dorin Tudoran

Tâmpla

Ca şi cum tâmpla ţi-ar fi timpan
pe ea tot ce cade sună,
chiar ochiul acesta de pasăre
ceva pare să spună.

Ca şi cum tâmpla ţi-ar fi
ca meningele unui înger, subţire,
de câte ori o sărut
sângele sare din ea în neştire.

Ca şi cum tâmpla ce ţi s-a dat
nu e decât o perdea de apă,
de câte ori m-apropii
ea bate ca o pleoapă.

De parcă tâmpla ta ar fi
o aripă de privighetoare,
de câte ori îţi cânt,
tâmpla te doare.

Dorin Tudoran

Trecând de barieră

Va fi-n amurg, luceafărul pe cer, 

Şi-un glas mă va chema din depărtare; 

Nu se va-auzi suspin pe debarcader 

Când velele voi ridica pentru plecarea mare, 

Asemeni mareei care se mişcă de parcă ar dormi,

Prea îndeajunsă sieşi de-atâtea zgomote şi spumă,

Şi care, venită din adâncurile-albastre şi

Fără margini, se-ntoarce acum acasă, în abisul mumă.
Crepusculul şi clopotul de seară,
Şi, apoi, cea din urmă întunecare!
Şi poate nimeni nu îmi va spune adio, bunăoară,
Şi poate nu vor fi nici lacrimi în ora de-îmbarcare;
Deşi departe mă va purta acest talaz, acest alizeu,
De Timpul şi Spaţiul nostru, spre cerul de opal,
Eu sper să văd faţa celui care va fi Pilotul meu,
Când voi fi trecut dincolo de bariera de coral.

Alfred Tennyson, 

traducere de Petru Dimofte

Frumoaso

mersul tău prin iarbă

şi felul cum te uiți în treacăt la mine

şi iarba care s-a înălțat

la un metru de pământ

să te urmărească de-aproape

zăpăcită de pofte

aş vrea să scriu despre tine

frumoaso
dar hârtia alunecă
de parcă-aş fi aşezat-o
pe-o moviliță de cireşe coapte 

Florin Mugur

Nimeni nu mă poate cunoaşte

Nimeni nu mă poate cunoaşte

mai bine ca tine.

Ochii tăi în care dormim
Amândoi
Au făurit luminilor mele-omeneşti
O soartă mai bună decât nopţilor lunii.

Ochii tăi în care călătoresc
Au dat gesturilor făcute de drumuri
Un sens desprins de pământ.

În ochii tăi – cei ce ne-arată
Nesfârşita noastră singurătate
Nu mai sunt ce credeam că sunt.

Nimeni nu te poate cunoaşte
Mai bine ca mine.

Paul Eluard 

Traducere de Maria Banuş

Îndrăgostiți

Ea stă-n picioare pe pleoapele mele
Şi pletele-i în păru-mi se revarsă
Ea are forma mâinilor mele,
Culoarea ochilor mei,
Şi-n umbra mea se pierde
Ca piatra în cer.

Ea pururi stă cu ochii treji
Şi nu-mi dă pace să mai dorm,
Visele ei în plină zi
Evaporă sorii,
Mă fac să râd, să plâng şi să râd
Să spun atâtea când n-am nimic de spus.

Paul Eluard

Traducerea Virgil Teodorescu

Ne vom întoarce

Ne vom întoarce într-o zi, Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii, Cum au mai fost cînd am plecat.

Ne vom întoarce neapărat, Cum apele se-ntorc în nori,
Sau cum se-ntoarce, tremurat, Pierdutul cântec pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi, Şi cei de azi, cu paşii grei,
Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi, Cum vom pătrunde-ncet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum, Uşor, ţinându-ne de mâini,
Toţi cei de ieri în cei de-acum, Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil, În toate dragostele noi
Şi-n cântecul pe care şi-l Vor spune alţii după noi.

Noi, cei pieduţi, re-ntorşi din zări, Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem şi-n disperări, Şi-n răni ce -n piepturi se ascund.

Radu Gyr

Aici se termină

Aici se termină lucrările mării, lucrările

iubirii.
Cei ce-ntr-o zi vor trăi pe aici 
unde noi ne terminăm,
de s-o-ntâmpla ca-n amintirea lor să se facă 
negru sângele
și să se reverse
printre asfodele, 
să întoarcă spre Ereb căutările victimelor:

Noi care nimic n-am avut îi vom învăța
liniștea. 

Giorgios Seferis

Traducerea Aurel Rău

Să vii

Scrum de iubiri și de crini
Prin devastate grădini
Dar pașii tăi cine să-i mai știe
Dintre spini străini amintirea lor mă-mbie
Cine pe cine-a mințit
Vina-i greu de împărțit
Și adevăr unde să mai fie
Țipăt ascuțit într-o dragoste pustie

Să vii... chiar dacă pașii ți-s mai grei
Să vii acolo unde moare marea
Să vii... chiar dacă nici măcar nu vrei
Te-aștept cu toată disperarea
Să vii... chiar dacă-i noapte-n ochii mei
Să vii acolo unde plânge zarea
Să vii... chiar dacă plouă printre zei
Și-i prea târzie chemarea

Știi, e un ciob de cuvânt
Cum și pe unde mai sunt
Dar umbra ta cine s-o mai știe
Risipită-n vânt ca un fir de păpădie
Și tăcerea din cer
Numai răbdare să-ți cer
Când s-a umbrit zarea străvezie
Și se-așterne ger peste dragoste pustie

George Țărnea

Copiii care se iubesc

Copiii care se iubesc se-mbrăţişează în picioare

Lângă porţile nopţii
Şi trecătorii care trec îi arată cu degetul
Dar copiii care se iubesc
Nu sunt acolo pentru nimeni
Şi numai umbra lor
Înlănţuită umbra tremură în noapte
Stârnind mânia trecătorilor
Mânia şi dispreţul lor şi râsetele şi invidia
Copiii care se iubesc nu sunt acolo pentru nimeni
Ei sunt în altă parte dincolo de noapte
Mult mai presus decât lumina zilei
În orbitoarea strălucire a primei lor iubiri.

Jacques Prevert

Parfum

Ca un fior,
Din florile-adormite mă scobor
Și rătăcesc… Dar viaţa mea de-o clipă,
Pe care vântul o-nfioară,
Ca praful care doarme pe-o aripă
De flutur, zboară.

Din leagănul de-argint al unei flori
M-am ridicat… şi paşii mei uşori
Înfiorau, în liniştea grădinii,
Crinii.

Ca un fluid arcuş pe flori s-aşterne
Fiorul zâmbetului tău senin,
Și-n muzica privirilor eterne
E-o liră albă fiecare crin.

Din somnul florilor de visuri pline
Mă-nalţ spre tine.

Alexandru Philippide

Ia-mă de mână

Ia-mă de mână și-n joc să ne prindem,

ia-mă de mână și mă vei iubi:

florii aidoma ne vom aprinde,

o singură floare, asta vom fi.

Și versul e-același, pe-aceeași cântare,

cu pasul așijderea vom dănțui:

asemenea spicelor, unduitoare,

asemenea spicelor, astfel vom fi.

Rază ești și Speranța mă cheamă

dar până și numele ți-l vei uita:

vom fi doar un dans și nimic n-om lua-n seamă,

acolo pe deal și nimic altceva.

Gabriela Mistral

Traducerea Cristina Hâncu