Frate pădure

frate pădure
și soră piatră
bolnavii
merg la pădure
să culeagă niște pietre

pe șanțuri
în pajiști
cineva nu găsește
ceea ce regretă
aparent

*

tu îți deschizi aripile
pentru a pleca într-o călătorie
tu îți bați joc de calul
nostru
la vârsta ta

*

sculat târziu
culcat devreme
alergic la răceala soarelui
vorbește-mi despre Botticelli

Tristan Tzara

Traducere de Yigru Zeltil

Şapte versuri

Moartea s-a apropiat tiptil pe la spate,

M-a prins de ochi

Şi m-a pus să ghicesc.

Ca s-o păcălesc am şoptit numele tău,

Cu răsuflarea tăiată

Că am iată

Prilejul să te mai întâlnesc.

Alexandru Vlad

Neînsemnătate

Anei Blandiana

Mă bucur de neînsemnătatea mea
în fiecare zori de zi
odată cu prima rază de soare îmi zic
că-i bine să fii un om de rând
care trece pe-o stradă oarecare
pe sub umbra copacilor și ei anonimi
e-o putere neștiută în a te ține de-o parte
în a nu fi mai mult decât unul din acele
noduri ale pomului tuns primăvara
nod care-a și dat lăstari
sferă țepoasă bucurându-se-n soare
scăldându-și în ploaie și zăpadă neînsemnătatea vegetală.

Constantin Abăluță

Acasă

Iubirea mea de tine are mâinile mamei mele.
Dacă-ţi pui fruntea în podurile palmelor ei,
eşti fericită şi când plângi,

iar prin unghere poţi găsi păpuşi.

Ciprian Chirvasiu

Învață-mă dragostea

Chiar și atunci când tac
Uneori sunt prea zgomotos...
Așa am rănit și ucis
Mulți trandafiri.
Cu o șoaptă,
În timp ce încercau
Să ma învețe dragostea
Și sculptau această piatră
Ce o port în mine
În formă
De inimă perfectă...

Invață-mă!
Învață-mă dragostea
Tu, trandafir frumos!
Îndură-te de mine.
Aroma ta
Și frumusețea
Sunt tot ce am nevoie
Pentru a transforma
Această piatră
Ce o port în mine
Într-o inimă care poate sângera...

Invață-mă!
Învață-mă dragostea
Tu, trandafir frumos!
Tine-mă beat
Cu dragostea
Ce o răspândești
Peste tot în jur,
Și niciodată,
Niciodată,
Să nu mă lași să uit
Că și atunci când tac
Uneori sunt prea zgomotos...

Chris Irinoiu

* * *

Emanuel Patrascioiu

astãzi m-am lovit de un fluture alb
nu am apucat sã-l evit

nu stiu ce a rãmas din el sau din mine
niciunul 
nu a reușit
sã-și spunã istoria
pânã la capãt

la sfârșitul sângelui
nimeni nu mai zbura

cerul aratã
a ea
chiar și acum
când spun povestea iadului.

Pe ape mergem amândoi ţinându-ne de mână

Nicolae Tzone

14 mai · 

[PE APE MERGEM AMÂNDOI
ȚINÂNDU-NE DE MÂNĂ…]

pe ape mergem amândoi ţinându-ne de mână
pe apele pământului fără de sfârşit
şi ne lovim cu fruntea tot de ape
ale cerului însă /
şi ele de asemenea fără de sfârşit

nu vorbim / limbile noastre de ceasuri bune
ne-au părăsit gurile
şi merg la un pas înaintea noastră
la jumătatea distanţei
dintre apele de jos şi apele de sus

nu ne privim / ochii noştri au pornit
de mult înaintea noastră
ochiul stâng privind spre apele de jos
ochiul drept privind spre apele de sus

mergem pe ape amândoi şi din când în când
râdem şi ne sărutăm
şi apele pământului merg mai departe cu noi
ca şi apele cerului
cărora le este foarte drag să meargă mai departe
oricât de departe e departe
împreună cu noi

ţie ţi s-a descheiat bluza de in în dreptul sânilor
mie mi s-a rupt cămaşa în dreptul omoplaţilor
dar nu-i nimic şi chiar dacă
dintr-o dată ne este foarte frig
noi mergem aproape alergând mai departe
oricât de departe e departele

pe ape mergem amândoi ţinându-ne de mână
pe apele pământului fără de sfârşit
şi ne lovim cu fruntea tot de ape
ale cerului însă /
şi ele de asemenea fără de sfârşit

*
seara se pune singură pe felia de pâine
pe care la gură o duc
şi muşc din ea ca şi când aş muşca
din chiar carnea mea cu noapte acoperită
sau din carnea femeii mele
cu miere acoperită

îmi număr culorile de pe degete
îmi număr cuvintele
pe care le-am rostit altădată
o doamne cât de mult am petrecut
de unul singur
sugând cu nesaţ şi din ţâţa roşie a poeziei
şi din ţâţa neagră a poeziei

am fost mereu la un pas de moarte
şi nu o dată m-am legat
cu moartea mea peste viaţa mea
cum se leagă o monedă de metal
într-o batistă curată şi albă
nu mie mi-a fost totuşi şi iarăşi totuşi
frică de frică
ci fricii mereu şi mereu
frică de mine i-a fost

pe asinul blând m-am suit doar atunci
când am mers dinspre deal înspre vale
când dinspre vale spre deal am pornit
am luat blândul asin în spinare
şi l-am dus până sus

sus e un loc bun de pus masa
şi de aşternut patul şi de dormit somn lung
şi de numărat visele în care poemul
doar pentru câteva clipe se lasă
cu sângele la vedere

sus brazii merg în vârful rădăcinilor
tot aşa cum merg tinerii de optsprezece ani
în vârful picioarelor spre iubitele lor
mai fragile chiar decât aerul

sus lumina îşi piaptănă razele direct
cu degetele lui dumnezeu şi iisus
numai aici strălucirea ei este
cu adevărat unică

sus iubita mea îmi spală cămaşa
şi tot aici îşi spală şi cămaşa ei
şi tot aici îşi spală şi îşi pune la uscat
rochia de mireasă

sus timpul stă îndelung şi îşi descâlceşte
secundele
şi le aşază unele lângă altele
în ordine crescătoare precum
filele într-o carte

sus coroana de împărat râde de împărat
şi împăratul are puterea de a râde
cu poftă de sine

sus eu scriu despre mine şi despre iubita mea
până când uit cu totul de mine
şi de iubita mea

sus vine la mine şi cleopatra şi mă pune
să-i povestesc ce s-a întâmplat în egipt
după ce ea s-a lăsat muşcată
de vipera regină

seara se pune singură pe felia de pâine
pe care la gură o duc
şi muşc din ea ca şi când aş muşca
din chiar carnea mea cu noapte acoperită
sau din carnea femeii mele
cu miere acoperită

*
pe flăcări mergem amândoi ţinându-ne de mână
pe flăcările pământului fără de sfârşit
şi ne lovim cu fruntea tot de flăcări
ale cerului însă şi ele de asemenea fără de sfârşit
nu vorbim / limbile noastre de ceasuri bune
ne-au părăsit gurile
şi merg la un pas înaintea noastră
la jumătatea distanţei dintre flăcările de jos
şi flăcările de sus

Dacă vreţi să sămănaţi cu îngerii

Nicolae Tzone

24 mai · 

GEO BOGZA: «CĂUTAŢI FORMULA ÎNJURĂTUREI INEDITE»

Am publicat prima dată acest poem, MESAJ, al lui Geo Bogza la Sibiu, într-o revista a Uniunii Scriitorilor, acum câţiva ani buni. Nu am auzit să fi stârnit vreun ecou, deşi la data aceea poemul era încă inedit, fiind recuperat de mine din manuscrisele poetului (Bogza are o ladă întreagă cu manuscrise, dar despre ea vom vorbi altcândva...). Îl reiau aici, din păcate fără notele însoţitoare şi fără variantele de vers. Poemul este scris în anul 1929. Cum Bogza este născut la 6 februarie 1908, înseamnă că avea 21 de ani. O analiză a poemului va fiind foarte spectaculoasă. Poetul găseşte, prin înjurătură, rezolvarea ideală pentru o serie întreagă de probleme, de la cele care ţin de prezervarea naţiei "Vitalitatea unui popor se cunoaşte după / Felul cum ştie să înjure", la evitarea "paralizei academice" ori a sinuciderilor ("Înjuraţi: şi nu va trebui niciodată să vă sinucideţi"). De asemenea, înjurătura este leac pentru "curăţirea sufletului de viermi", dar şi pentru apropierea de "esenţa lui dumnezeu". Un vers paradoxal sună în felul următor: "Dacă vreţi să sămănaţi cu îngerii: înjuraţi.". Dar, din lungul şir de formule, de departe mie cea mai intereseantă mi se pare următoarea: "Înjurătura e un elixir, un procedeu vrăjitoresc ". Să recunoaştem că Geo Bogza cel tânăr (pe atunci semna: George Bogza), era mai mult decât indrăzneţ. Avea o sensibilitate acidă şi o inteligenţă sclipitoare. Purta, cum am scris cu un alt prilej, avangarda în sânge.
Şi acum poemul propriu-zis. Lectură încrâncenată.

MESAJ

Înjuraţi.
soldaţi, copii, watmani, croitorese: înjuraţi
poeţi, văduve, vagabonzi, plutonieri majori: înjuraţi
automobilişti, proprietari, tuberculoşi, dramaturgi: înjuraţi

înjuraţi înjuraţi înjuraţi
Vitalitatea unui popor se cunoaşte după
Felul cum ştie să înjure. Înjuraţi.

Înjuraţi: şi veţi simţi viaţa mai dură mai rotundă

Înjuraţi: şi nu veţi suferi niciodată de paralizie academică.

Înjuraţi: şi nu va trebui niciodată să vă sinucideţi.

înjuraţi înjuraţi
Priviţi ce dinţi frumoşi ce sânge puternic au ţiganii
înjuraţi înjuraţi
Fiecare vorbă din vocabular e un element
la îndemâna voastră. Combinaţi, căutaţi.

CĂUTAŢI FORMULA ÎNJURĂTUREI INEDITE

Formula înjurăturei care să spargă geamurile
Formula înjurăturei care să incendieze pădurile
Formula înjurăturei care să primenească atmosfera pământului
Formula înjurăturei care să ţină de poeme.

Înjuraţi
Înjurătura e un elixir, un procedeu vrăjitoresc

Înjuraţi Înjuraţi
Injurătura vă curăţă sufletul de viermi

Înjuraţi înjuraţi, înjuraţi
Înjurătura vă aproprie de esenţa lui Dumnezeu

Dacă vreţi să fiţi mereu tineri: înjuraţi.
Dacă vreţi să n-aveţi decepţii amoroase: înjuraţi.
Dacă vreţi să nu vă calce tramvaiul: înjuraţi.
Dacă vreţi să sămănaţi cu îngerii: înjuraţi.

ziarişti, aviatori, someuri, femei din lumea mare: înjuraţi
borţoşi midinette cocainomani debitanţi de tutun: înjuraţi
petrolişti, boxeuri, prostituate, fotografi amatori: înjuraţi
profesori, marinari, mitropoliţi, ucenici de cismărie: înjuraţi

Înjuraţi sângele meu rebel.
Şi sufletul vostru va fi mai proaspăt.
înjuraţi, înjuraţi înjuraţi.

HAI SĂ MÎNCĂM PUR ȘI SIMPLU ZĂPADĂ ȘI GHEAȚĂ (III)

Nicolae Tzone

13 iunie la 01:25 · 

lui gheorghe grigurcu

mă spăl pe limbă cu apa care cîntă
în mîinile lui iisus cînd o bea
mă spăl pe fiecare vers pe care-l scriu
cu apa care cîntă în mîinile lui iisus
cînd o bea
mă spăl pe ochi cu viaţa tatălui meu
care a murit de mult
şi cu viaţa mamei mele
care m-a născut de mult

mă spăl pe limbă cu apa care cîntă
în mîinile lui iisus cînd o bea

*

biciul cine îl înghite pentru totdeauna
buboaiele uriaşe ale lui iov cine le mănîncă
întocmai cum zmeură dulce-ar mînca
viaţa mea cine o desparte în albă şi neagră
şi o aruncă nu jos pe pămînt ci sus
în pieptul ţesut din ochi de vulturi
negri jumătate jumătate albi
ai norilor de nevăzut de pe pămînt
cine o lasă borţoasă pe ea singurătatea mea
dacă nu moartea mea
care e zăpada care în clipa aceasta
se leagănă somnoroasă în mustaţa
şi de in şi de cînepă a lui dumnezeu
cine-l suie pe iepure pînă în adîncul plămînilor mei
şi-l dezpoaie de frica crezută fără leac
chiar cu mîinile mele
cine face focul în miezul focului
şi-l mănîncă după aceea cu gura mea
dacă nu chiar eu mai înainte cu o mie de ani
de a mă naşte mama mea

*

dumnezeu din ce în ce mai curios
şi-a sumes mînecile cămăşii de pînză de in
pînă deasupra de coate
după care a înfipt toate cele zece degete
deodată în creştetul capului meu
şi mi-a întors capul pe dos

nu mai am de ales
voi umbla de-acum înainte printre semeni
cu capul întors pe dos
ca o floare sîngerîndă

* * *

nu e gloria totul fireşte dar tot absolut tot ce e fără de glorie pe pămînt

mai devreme sau mai tîrziu putrezeşte

cu mîna ruptă continuu să scriu chiar pe sîngele care tîşneşte în valuri din mine

cu capul retezat aşezat pe mîinile rupte păşeşc demn pe muchia cea mai ascuţită

a muntelui

ştiu că întrebarea cea mai grea este cine dintre cei vii şi cine dintre cei morţi

mi-a rupt mîna cine dintre cei vii şi cine dintre cei morţi mi-a retezat capul

nu e gloria totul fireşte dar tot absolut tot ce e fără de glorie pe pămînt

mai devreme sau mai tîrziu putrezeşte

Nicolae Tzone