Cântec de rămas bun

Lucian Vasilescu

 

Mai uită-te, trecutul meu prieen

de peste vămi, de printr-un alt tărâm

mai uită-te pe-aici să vezi cum stele

de dorul tău răsar din caldarâm

 

aruncă-ne de-acolo unde ești

aruncă-ne o sfoară de cuvinte

să nu ne rătăcim când va fi vremea

să îți aducem, unul câte unul, vești

 

până atunci să știi că e la fel

aici unde-am rămas să așteptăm

la fel de frig cum și pe-atunci era

când opinteam cu toții să visăm

 

noi vom mai zăbovi puțin să strângem masa

la care n-am mâncat, nici n-am băut

am stat doar să-mplinim la vise

și doar sfârșituri ne ieșeau, fără-nceput

 

așa cum ți-am mai spus, pe-aici e bine

suntem cuminți, învinși și rătăciți

peste cuvinte se așază brumă, frigul vine

și dârdâim și suntem fericiți

 

e frig pe-aici în lipsa ta, bătrâne,

nicio lumină nu mai vine să ne vadă

punem pe foc cuvintele și-i tot mai frig

de parc-am face focul cu zăpadă

Cântec de rămas bun pentru Ciprian Chirvasiu,

cu un acord dintr-un menuet de Rodian Drăgoi

Acasă

Iubirea mea de tine are mâinile mamei mele.
Dacă-ţi pui fruntea în podurile palmelor ei,
eşti fericită şi când plângi,

iar prin unghere poţi găsi păpuşi.

Ciprian Chirvasiu

De ce nu putem muri

Doar cei care trăiesc au viziunea pământului,
moartea e totdeauna sus,
mormintele sunt în cer.

Deci să nu te miri, femeie, dacă uneori plouă
cu oasele frunţii. Suntem mici în lume
fiindcă nimeni nu ştie că lumea este deasupra.

Când naşti, dai afară pământul din tine,
ca să devină aer.

Sinele nostru profund
are rădăcini în copii.

Ei vin aici să ne povestească.

Trăim povestiţi de pruncii care stau să vină
şi distilaţi de pietre.

Din pricina asta, uneori,
nu putem muri.

Când murim, avem senzaţia
că nu suntem singuri.

Din pricina asta fericirea
vine mereu ca o lopată de pământ.
 

Ciprian Chirvasiu