august 26, 2018

În Rai


Nişte firicele de iarbă
Stăteau dinaintea lui Dumnezeu.
„Ce aţi făcut cu viaţa voastră“?
Atunci toate, cu excepţia celui mai mic fir de iarbă
Începură să povestească cu înflăcărare
despre virtuţiile existenţei lor.
Cel din urmă stătea la câţiva paşi în spate,
Ruşinat.
Îndată Dumnezeu spuse:
„Dar tu? Tu ce-ai făcut?“
Firul de iarbă cel mititel raspunse: „O, Doamne al meu,
Memoria îmi e înceţoşată
Căci fapte bune de-am făcut,
Nu mi le pot aminti.“
Atunci Dumnezeu în toată splendoarea Sa
Se ridică de pe tron.
„Oh, tu, cel mai drag şi mai bun firicel de iarbă“, spuse El.

Stephen Crane
Traducere de Cristina Snyder

august 15, 2018

Elegia XIV


Tu îmi spuneai: – Iubite! – Iubito! îţi spuneam.
– Ninge! spuneai, şi: – Ninge! spuneam privind pe geam.
–Încă... spuneai, şi: – Încă... şi gura mea spunea.
– Aşa... spuneai, şi gura mea îngâna: – Aşa...
Iar mai târziu: – Pe tine cât te iubesc! mi-ai spus.
– Eu şi mai mult pe tine! îţi răspundeam. – S-a dus,
Spuneai, frumoasa vară! Eu: – Toamna e-n pridvor!
... Dar vorbele-şi pierduseră asemănarea lor.
Şi a venit şi ziua aceea, în sfârşit.
Când m-ai numit pe nume: – Prietene iubit!
(Din Vasta Întomnare era doar un ecou!)
Şi-ţi răspundeam: – Repetă! Vreau să aud din nou!



traducere de Victor Tulbure

august 14, 2018

Transfer

Noaptea în somn
împing cu palmele
un zid alb
aflat lângă patul în care dorm
Dimineața găsesc lipite
întotdeauna
pe pielea palmelor
frânturi de vise


august 12, 2018

Visul lui Adrian


el desena marea în jurul mării,
pe care de altfel nu a văzut-o cu-adevărat
decât foarte târziu
în viață  iar asta nu l-a dezamăgit, doar
l-a făcut să se retragă puțin
în el însuși, să-și verifice inima
ca pe niște degete pline de cretă
și să încerce o bucurie nouă, singura
pe care a aflat-o după mult timp,
cu toate că undele foșneau
altfel decât crezuse,
și orizontul îi spunea altceva decât
își imaginase atâția ani,
iar stabilopozii cenușii îi păreau siluetele
unor mame care povestesc liniștit,
în timp ce-și așteaptă copiii
cât s-au făcut nevăzuți 
și și-a amintit că de fapt
până atunci numărase, foarte încet,
de la unu la treizeci și doi, că
nu mai dădea nimeni vina pe el, că venise
în sfârșit vremea să nu mai plângă,
ci să intre
și să îi caute,
unul câte unul, printre valurile îndurătoare.


În ochii tăi


Marea şi cerul se răstigniseră în trupul meu întins peste valuri.
Îmi lipseai.
Ţi-am strigat sufletul până când ochii tăi veniră să mă soarbă.
Atunci ţi-am arătat cum zbor cu aripile-n mare,
cu aripile-ntinse, cu pleoapele închise, m-am înălţat în lungi vârtejuri înspre soare
până când ochii tăi m-au înghiţit cu totul.

Acum ar trebui să mă vezi oriunde priveşti.


august 04, 2018

Lumină de august

miniaturi ©
Lumină aurie de august, când vara e-n curgere
Pe toată o strâng într-un vas şi ţi-o dăruiesc
Ţie, cea alcătuită din blândeţe
Şi din răcoarea golului alpin,
Şi din atingerea de catifea a mării.
Lumină aurie de august, strecurată prin mătase
Pe toată o strâng într-un vas şi ţi-o dăruiesc
Ţie, cea alcătuită din uimire
Şi din har, şi din smerenie, şi din bucurie.
Lumină aurie de august, atom cu atom
Pulsând în imensitatea ireală
Pe toată o strâng într-un vas şi ţi-o dăruiesc
Ţie, cea mai frumoasă, şi mai îngândurată, şi mai singură.

Mircea Florin Șandru

august 03, 2018

Poetica


Eu trec prin ploaie şi mă pierd pe vânt.
Destram furtuni, dar tot furtună sunt.
Mă-mpart arzând, spre tot ce-mi aparţine.
Vorbesc de foc, şi focul e în mine.

Zidesc culori, dar zidul stă să cadă.
Lovind în ierni, mi-e milă de zăpadă,
Şi sunt doar spadă între rău şi bine;
Mă tem de foc, şi focul e în mine.

Scot unde frânte din izvorul viu,
Alerg pe gând, şi tot ajung târziu;
Ce flacără în seama ei mă ţine?
Vorbesc de foc, şi focul e în mine.

Ştiţi voi cât cheltuieşte un copac
Să-i facă anotimpului pe plac?
Dar frunzele-i rămân mereu străine –
Mă tem de foc, şi focul e în mine.

Dă-mi, inimă, căldura necesară,
Peste cuvinte să se facă vară,
Şi cer cu cer în cântec să se-mbine,
Vorbesc de foc, şi focul e în mine.

Damian Ureche