* * *

Reîntoarce

Mamă, oamenii...

aceia care cântă

nu ştiu oare că-i târziu înăuntrul meu ?

(Radu Daniel)

Deasupra cenușii

sălbăticiunile tinere

cu iubirea sărutului,
foametea izvorului te cere!

ești otava brumată de stele
unde setea cerului
se adapă!

sufletul meu, sufletul
deasupra cenușii
stârnite!

(TEODOR LAUREAN, 23.03.2016)

VIVAT POESIS !

http://www.radiocraiova.ro/lansare-de-carte-la-targu-jiu/

21 creatori ai reveriilor transreale, transimaginare

21, încremeniți în „Sărutul“

Poate într-o zi poezia lor va ajunge și la tine.

Poate ai să zâmbești enigmatic.

 (Eli Gîlcescu) 

Colofon (sentimental)

„Striga-voi ziua şi nu vei auzi, şi noaptea şi nu Te vei gândi la mine.“ (Psalm 21/2)

Ai ști să răspunzi dacă ți-aș cere să-ți aduci aminte de primul sărut? Sau de prima ploaie albastră, când cu o altă primăvară visând și, ținându-ți răsuflarea, până unde inocența primelor trăiri, muzica și harul celor o mie de motive pentru care vei iubi această carte te vor lua de mână iar și iar, să te audă șoptind toamnei cu tâmplele crispate, rărindu-se în imperfecta lor trezire; toamna făcută să smulgă altă toamnă a poeziei între călătorii – cea care te menține vesel pe dinăuntru, să visezi la ce-ar fi putut să fie nopțile de iarnă, cele de poveste la gura sobei, când aștepți o minune, fulguind înserări, iar vis te petrec cu pustiuri și vieți, ore de răgaz, și un țârâit de greier în penumbra serii să scuture somn, să-ți uiți și făgăduiala din noapte, întâlnirea din vis când în ninsori târzii, încă o iarnă îți fură din zori un suspin, încă povară sub aceeași călcătură de taină, cea din urmă ninsoare, acum, năvalnică clipa în dăinuire, în toate ale lumii, până azi... Până azi, într-un pumn de pământ, primăvara cum te înfrigurează când înfloresc merii, să-i poți rosti dimineții cântec nou cel pe care-l știi pe de rost, când te cheamă mereu dincolo de tristeți, acolo unde sărutul nu e sărut, ci un simbol al credinței sale, nesfârșitele taine ale cuvântului înălțat, mai liber, mai uman, mai mândru, sărut pentru tine, numai al tău, din mână în mână, din oraș în oraș, aducând iluminarea pe care o nădăjduiesc, peste zece, douăzeci de ani, peste cincizeci, făcând pe voia celor care l-au plăsmuit și tot ei i-au hotărât locul, cu fiecare sărut mai aproape de... „Sărut“ – singurul adevăr al iubirii „în fiecare picătură de apă, în fiecare fir de iarbă, în fiecare sunet, în somn şi în veghe, în viaţă, înainte de viaţă şi, poate, chiar după moarte“ (Ivo Andric), pentru ca tu să-l auzi de departe, fără neliniști împotrivă, în tot atâtea săruturi...

16 Martie 2016

„Creatorii reveriilor transreale, transimaginare“

și

Elisabeta Gîlcescu

VIVAT POESIA !

21

Aș putea închide ochii

ca o pană în cădere m-aș învârti în jurul inimii tale

cu rafturi infinite ce-mi susţin

gândurile nerostite

la ospăţul luminii

n-am să ştiu să te-ajung n-ai să ştii să-mi rămâi

şi în toamna peltică or să-mi ningă gutui

în faguri cu mir stelar

ca o zi de primăvară
cu nectar de abis

ca-n basme doar tu ştii unde-mi sunt

izvoarele

cu cifrul inimii simplu năucitor

dezvăluind duiosul din priviri

iubire să ne fie-ntreg hotarul

din iarbă până-n vâfuri ‘nalţi de brazi

din tot ce am fi înserare

când buzele noastre se caut

la umbra tâmplelor tale

cădem cântăm ca porumbeii

sub care nu se ştie niciodată

ce împăcări există ce candori

din atingerile tale

ascund culcuşuri neliniştite

şi eu te adun pe tine din vreascuri

privirile-mi căutau un chip de demult

fără prea mare

entuziasm

și nimeni nu mai crede în flacăra ce simte

cum se anină cerul pe-un țipăt de pământ

în care sânii nopţii

miroseau a câmp înflorit

undeva între zâmbetul tău și tâmplă

eu caut vechi sonetul

și nu găsesc drumeagul în cel veac

iubirilor pierdute... Și-am să tac!

(21 – încremenit în sărut)

Aceeași bancă

Azi, m-am aşezat pe-o bancă –
Aceeaşi ca întotdeauna.
Şi-am aşteptat să-mi treacă ziua,
Întocmai ca şi ieri…
Ştiam că n-ai să vii,
Doar n-o faci niciodată!
Dar visul întâlnirii
Mă-mpinge-n fiecare zi,
Mereu, pe-aceeaşi bancă,
Pe care tu nici măcar n-o ştii...
Ştii?..

(Ncu Barna)

Dinspre neunde

...să deschidem iubito fereastra încet
ca pe o carte la pagina despre amurg
să urmărim ploaia de muguri 
gata să plesnească vom descoperi
cu uimire torenţiala deslănţuire
a liniştii câtă viaţă
şi noi în ignorantă smerenie
silabisim alfabetul sufletului silabisim
iertare sufletului meu înfiorat de taine
să visăm ne imploră foşnetul verde să visăm
nu simţiţi
răcoarea nemărginirii-n culorile
căzând enigmatice peste neunde clipeşte amurgul
să deschidem iubito fereastra încet
cum să iei în derâdere soarele
apunând
într-un lan de grâu la marginea câmpului
gata să ne cuprindă pe toţi anotimpuri întregi
cum cuprinde o carte cuvintele
să deschidem iubito fereastra încet
ca pe o carte la pagina despre amurg...

(Mihai Măceș)

În toate o tăcere

...aseară ne-a rănit o frunză
cu umbra în căderea ei
orgoliul nu mai e o scuză
candoarea ta un obicei

aseară s-a-ntâmplat să treacă
prin iarba serii altă rouă
iubita mea mă iartă dacă
iubirea mea-i la fel de nouă

aseară răstigneam himere
în efemerul somn al humii
era în toate o tăcere
cum numai la sfârşitul Lumii...

Mihai Măceș

În fața Coloanei fără sfârșit

Ca un visător băieţandru gorjan, flăcău al păşunilor

care-şi paşte-n tăcere ciopoarele,

peste muntoasele ţinuturi sterpe ale pietrei mele

vîntul verii-ntîrziate îşi mînă dimineaţa norii din urmă. [...]

Fostu-ne-a oare nouă, pămîntenilor, hărăzit

ca împreună să strîngem fînul

de pe această ciudată lipsă de fîneaţă din vara zgîrcită?

Întrebatu-l-am ades pe maestrul Brâncuşi

stînd în faţa Coloanei fără sfîrşit

şi arătînd spre cer şi niciodată n-am primit decît acelaşi răspuns omenesc:

„Uită-te-n sus, dar niciodată nu uita, prietene,

că însuşi nesfîrşitul cel nalt

obîrşia-şi are tot jos pe pămînt.“ 

Einar Bragi / Ion Caraion, traducerea