Sete

Se dizolvă în mine, încet,
chipul tău de piatră solubilă
o, tu, dansând un menuet,
pururea nubilă.

Mă vor bea cândva, zeii
și vor simți în mine gustul tău,
cândva, când întomna-se-vor teii
de sete și de rău.

Dar încă mai ninge, încă mai ninge
cu tine în mine rămân înghețat
…suavă meninge
și somn tulburat.

Nichita Stănescu

A mea ai fost!

A mea ai fost, întreagă, din tălpi și până-n creștet:
Căci ochii tăi albaștri ca zările albastre,
Ca visul, ca safirul,
Albaștri ca și marea,
Ai mei au fost!
Într-înșii mi-am îngropat 
Iubirea,
Mi-am îngropat chiar 
Arta;
În apele lor limpezi m-am îngropat,
Dar apele lor limpezi de-atunci s-au tulburat!

A mea ai fost, întreagî, din tălpi și până-n creștet:
Căci gura ta curată ca un pahar de nuntă,
Ca lacrima de rouă,
Curată ca o nalbă,
A mea a fost!
Aroma o simt și-acum pe buze
Iar purpurei regale – ce o tivea pe margini
Ca un chenar de sânge –
Beția voluptății i-a vestejit culoarea!

A mea ai fost, întreagă, din tălpi și până-n creștet:
Căci părul tău de aur, subțire și fluidic
Ca o mătasă fină.
Ca un surâs de toamnă.
Ca razele de lună,
Ne-a-nvăluit adesea într-o manta de gaze,
Într-o cascada vie de aur în topire!

A mea ai fost, întreagă, din tălpi și până-n creștet:
Căci sânii tăi de piatră, rotunzi ca și o cupă,
Vioi ca dimineața,
Roz albi ca aurora,
Eu i-am făcut, întâiul, să bată furtunatic
Asemeni unor aripi de pasăre rănită,
Și-apoi tot eu, deodată,
Le-am înghețat bătaia și pentru totdeauna!

A mea ai fost, întreagă, din tălpi și până-n creștet:
Căci brațele-ți – minune de tinerețe vie –
Sculptate ca de daltă,
Nervoase ca și valul.
Mai albe decât albul zăpezilor eterne,
A mele-au fost!
Și astăzi le simt cum mă-nfășoară
Ca un șuvoi de apă.
Ca un colan de gheață,
Ca o ghirlandă albă de trandafiri în floare!

A mea ai fost, întreagă, din tălpi și până-n creștet:
Căci pulpele-ți superbe, 
Puternice ca viața în plină primăvară, 
Și dulci aromitoare ca persicile coapte, 
A mele-au fost!
Iar buzele-mi adesea au risipit
Pe ele,
Potop de micșunele,
Iar alte ori grămadă de roze sângerate!

A mea ai fost, întreagă, din tălpi și până-n creștet!

Alexandru T. Stamatiad

Cu soarele în bagaje

încă mai văd imaginea aceea cu noi rostogolind soarele
voiam să-l ascundem undeva să fie al nostru în ceruri și pe ape
ce mici eram ce arși și ce orbi
ne-am trezit într-un sanatoriu de lumină nu avea legătură cu intenția
de a sfredeli pământul cu inima
eram niște hoți dar ne mândream că l-am înghesuit în bagaje

a doua zi ne-au forțat să ridicăm ziduri
să ne despărțim ca războiul de libertate
puneam cărămidă peste lacrimă apoi mă înălțam pe vârfuri să te văd
dar am rămas jumătate dincolo
și vântul a respirat prin plămânii mei

la început ne-a fost dor apoi frig
soarele se culcase în muzeul de peste drum dar ne privea pe furiș
când a văzut că devenim umbre
ne-a luat de mână și ne-a însoțit pe drumul orbilor
atunci am găsit cărți poștale scrise în toate limbile pământului
niciuna nu ajunsese la mine
dragostea era captivă într-o plasă de fluturi

Gina Zaharia

Aș vrea

Aș vrea să mă duc undeva să nu mai știu de nimic
să mă întorc atunci când voi fi uitat tot
să-mi amintesc cu greu cum mă cheamă și cine sunt
și să învăț ce mai pot

să aflu spre a trăi până la capăt
și a mă bucura că sunt încă vie.
Aș vrea să ajung undeva unde nu știe nimeni
nimic din tot ce se știe

și din ce se inventa încă
fără nici un fel de pretenții
împotriva mea și a tuturor
în lumea asta plină de invenții.

Dar unde e locul acela senin mă întreb
și plâng în tăcere și nimeni nu știe
mi-e frică de tot și de toate și-aș vrea
să mă bucur din nou că sunt încă vie. 

Ileana Mălăncioiu

Va veni moartea și va avea ochii tăi

Va veni moartea şi va avea ochii tăi – această moarte ce ne însoţeşte fără somn, de dimineaţa până seara, surdă, ca o veche remuşcare sau ca un viciu absurd. Ochii tăi vor fi un cuvânt zadarnic, un strigăt mut, o tăcere. Astfel îi vezi în fiecare dimineaţă când singură te-apleci deasupra-ţi în oglindă. O, speranţă dragă, în ziua aceea vom şti şi noi că eşti şi viaţa, şi nimicul.
Pentru toţi moartea are o privire. Va veni moartea şi va avea ochii tăi. Va fi precum sfârşitul unui viciu, cum ai vedea-n oglindă ivindu-se din nou o faţă moartă sau cum ai asculta o gură-nchisă.
Şi în vâltoare coborî-vom muţi. 

Cesare Pavese

Traducerea Claudiu Komartin

Iubire

Pe-ascuns te tot frămânţi. Dar văd prea bine. 
Priveşti afară trist şi abătut... 
Mai mult ca viaţa mă iubeşti pe mine? 
Doar aşa spuneai anul trecut... 

Tu râzi, dar undeva-ţi ascunzi misterul. 
Te uiţi la nori, spre cer, mereu tăcut... 
Nu mai sunt eu oare lumina şi cerul? 
Doar aşa spuneai anul trecut...

Maria Pawlikowska-Jasnorzewska

Traducerea Valeriu Butulescu

Poveste

Îți aduci aminte ziua când ți-am spus că ești frumoasă,
Când cu buzele de sânge și cu ochii sclipitori
Printre arborii de toamnă te opreai încet, sfioasă,
Lăsând gândul spre amorul înțeles de-atâtea ori?…

Așteptai să fiu poetul îndrăzneț ca niciodată
Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sărutări
Te duceai mereu nainte înspre-o umbră-ntunecată
Ca o pală rătăcire coborând din alte zări.

Ah, mi-ai spus atât de simplu că ți-i sete de iubire
Neascultând decât șoptirea singuratecei păduri,
Îți opreai cu mâna sânul și zâmbea a ta privire,
Chinul depărtării noastre neputând să-l mai înduri.

– Ha, ha, ha, râdea ecoul, de râdeam de-a ta plăcere,
Între om și-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut,
Te-am lăsat să-nșiri povestea cu dureri și cu mistere
Pentru mine, ca oricărui trecător necunoscut.

Îți aduci aminte ziua când ți-am spus că ești frumoasă,
Când, în șoaptele pădurii, poate că te-am sărutat
Ascultând ecoul rece, înspre toamna friguroasă
Ce-aducea-ntâlnirii noastre un adio-ndepărtat?

George Bacovia 

Cântec deplin

N-ai lăuda de n-ai știi să blestemi, 
Surâd numai acei care suspină, 
Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi, 
De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Și dacă singur rana nu-ți legai, 
Cu mâna ta n-ai unge răni străine.
N-ai jindui după frânturi de rai
De n-ai purta un ciob de iad în tine.

Că nu te-nalți din praf dacă nu cazi
Cu fruntea jos, în pulberea amară, 

Și dacă-nvii în cântecul de azi
E că mureai în lacrima de-aseară.

Radu Gyr

Iarna

Își scutura gânduri cărunte de nea
Chenar din fruntea lui albă
Și hornul îmi țipă că iarna e rea

Privesc pâlpâitul de jar 
În vatra bătrână 
Și gându-mi se face mai rar 
Și capul îmi cade pe mână

Ascult cum bâzâie focul 
Și genele-mi leneș se lasă 
Uitată mi-e clipa și locul
Atunci dintr-o cută de suflet încet 
Se desprinde o zi de demult
O văd și-o ascult

Un șipot șoptește un șopot, 
Zefirul sărută pe-o creangă 
Obrajii lui mai
Și frunze foșnesc mai departe 
Sărutul. 
În deal o talangă 
Vorbește cu-n nai

Se-ngână al morii susur 
Cu-al apelor moale murmur 
Și-n luminiș printre flori 
Trecut-a prelung un fior de culori
Un trosnet de cracă, un geamăt de ușe 
Un șuier de crivăț în vatră 
Ce-aruncă-n obrazu-mi cenușe, 
Un câne-nghețat care latră

Și pleoapa-mi încet se deschide 
Iar cuta din suflet cu ziua de vară 
Se-nchide

Vintilă Russu-Șirianu

Remember

Ce departe ești, întunecata mea iubită,

prin pereții odăii te văd ca prin sită,

și te-aud chemându-mă ca din altă planetă

și-mi scrii poezii pe obrazul de cretă.

E posibil, e posibil oare să nu pot muri,

să-ți aud vocea suind treapta nopții, și suind în zi,

să mă ridic în pat ca o stafie, ca marinarul de veghe,

să te zăresc în somn de la o mie de leghe?

Dar e posibil, întunecatul meu iubit,

să mă auzi cântând chiar când voi fi murit,

să mă vezi aeve în cereasca oglindă

și în părul meu stele să se stingă și să se aprindă.

Dar să nu te superi dacă sarutul meu va fi rece,

dacă dragostea mea ca un frig o să te sece,

dacă îmbrățișarea mea te va face să suferi

aducându-ți aminte, nu, să nu te superi.

Emil Botta

La frumusețea ei

Dincolo erai de clarul stelelor

și luna, sfioasă, te urma. 
O, cu mult mai frumoasă era

cristalină, lacrima ta!

Fereastra știe cum ardeai,

ca un lan, ca un val te legănai,

dogoritu-mi braț cum te frângea,

ca o azimă, așa te frângea.

Prin părul tău tremurător

trece temătoare Primăvara,

înca departe-i Vara. Toamna grea 
Ca un aur pe frunte-ți va sta.

Și Iarnă cândva de vei fi,
mă voi înfășura în frigul tău; 

Ci fii Primăvară mereu, 
Strălucitoare, fii limpede zi!

Emil Botta

Când ninge

Parcă au înghețat acum și cuvintele în minte...
Mi-e frig și la fereastra mea apar flori de gheață iar

Și mai trece o zi, te aștept c-un ceai fierbinte, 
Nici o iarnă, să știi, nu ne poate despărți.

Și ninge calm, și ninge blând, și te colind cu gândul meu când ninge.
O stea pe-obrazul tău se stinge, o alta-n suflet s-a aprins.
Și ninge calm, și ninge des, și te ajung cu gândul meu când ninge, 
Și-n nopțile atât de lungi, noi ne vom colinda în vis.

Și mai trece o zi, te-aștept c-un ceai fierbinte, 
Nici o iarnă, să știi, nu ne poate despărți.

Mult mai frig îmi pare azi, când tu nu ești lângă mine.
De sobă mai aproape mă așez si cu ochi deschiși vreau sș te visez.

Și mai trece o zi, te aștept c-un ceai fierbinte, 
Nici o iarnă, să știi, nu ne poate despărți.

Și ninge calm, și ninge blând, și te colind cu gândul meu când ninge.
O stea pe-obrazul tău se stinge, o alta-n suflet s-a aprins.
Și ninge calm, și ninge des, și te ajung cu gândul meu când ninge, 
Și-n nopțile atât de lungi, noi ne vom colinda în vis.

Versuri Andreea Andrei, Compozitor Dan Iagnov

Iarna stelele

Iarna stelele
Sunt atât de departe,
Că nu poți să le vezi
Prin singurătate.
Iarna mările
Sunt atât de străine,
Că nici cursul izvoarelor
Nu li se cuvine.
Iarna morții
Sunt atât de reci,
Că îngheață pământul
Emisferei de veci. 

Ana Blandiana

Dacă vrei să nu te mai întorci

Dacă vrei să nu te mai întorci

Ferește-te de mătrăgună –
Ea-mi fură seara glasul
Și plânge cu el
Din urmele tălpilor tale,
Dacă vrei să mă uiți
Ascunde-te de lună –
Îți va aminti
Cum am mers prin lumina ei
Cu picioarele goale,
Dacă vrei să pleci
Ascunde-te de ploaie,
Ferește-te de ninsoare,
Dacă vrei să mă uiți
Nu te apropia de mare,
Înconjură marea,
Nu te arăta sub zborul păsărilor,
Fugi
De sălciile cu pletele prelungi,
Până vei găsi locul unde te
Așteaptă uitarea
De tot ce-i viu ascunde-te.
O, dar dacă vrei să pleci
Dacă vrei să mă uiți,
Nu încerca să mori,
Mai ales nu încerca să mori –
Știu să cobor ca într-o fântâna
Prin flori...

Ana Blandiana