Se afișează postările cu eticheta primăvară. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta primăvară. Afișați toate postările

august 21, 2021

Remember de primăvară

poetul a-muşina

un verb colţuros

care-i ţâşnea

dintr-un os

 

pe umăr, adjective

încolţiseră proferând invective

din talpă ieşea o figură de stil

fudulă aidoma unui pistil

 

mai leneş decât Domnul

e doar poetul

clefăi un palimpset homuncul

spărgându-i pieptul

 

mută-l de-aici, din insectar

 la tine-n palat de cleştar

femei, alcool, avatar

lasă-ne nouă în galantar

 

şi rupe ceru-n două

doi codri mari de pâine

s-aveţi şi azi, s-aveţi şi mâine

întocmai cum vă place vouă

 

Tu, poezia lumii

el, lumea poeziei

 

Sergiu Vâlcu


februarie 11, 2019

* * *

mâna mea e în dreptul inimii prin spatele tău
legată cu o eşarfă roşie la ochi piciorul meu
de iederă se caţără pe piciorul tău
înot prin aer cu umerii înfloriţi în primăvară
cristalul swarowski se mişcă pe piept şi măsoară cusătura inimii
o cutie plină cu funda ruptă
stau pe vârfuri apoi pe călcâie încât doar o pagină de hârtie mai încape
părul tău mă atinge în vreme ce ne alungim ca săgeţile
piciorul meu de iederă se ridică în aer ca un braţ tăiat
cristalul swarovski mă loveşte în frunte
femeia închide ochii mirosind câmpiile din buenos aires
mâna mea se retrage de pe şira spinării
mâna ta se retrage până la marginea pieptului
părul tău leagă gâtul meu apoi îl dezleagă
piciorul meu de iederă se ridică în aer şi cade
piciorul tău aşteaptă şi îmi opreşte căderea.

Ruxandra Cesereanu

ianuarie 18, 2017

La frumusețea ei

Dincolo erai de clarul stelelor
și luna, sfioasă, te urma. 
O, cu mult mai frumoasă era
cristalină, lacrima ta!

Fereastra știe cum ardeai,
ca un lan, ca un val te legănai,
dogoritu-mi braț cum te frângea,
ca o azimă, așa te frângea.

Prin părul tău tremurător
trece temătoare Primăvara,
înca departe-i Vara. Toamna grea 
Ca un aur pe frunte-ți va sta.

Și Iarnă cândva de vei fi,

mă voi înfășura în frigul tău; 
Ci fii Primăvară mereu, 
Strălucitoare, fii limpede zi!


Emil Botta