Dacă întind noaptea mâna

Dacă întind noaptea mâna peste râu

simt că undeva departe, o altă mână

se întinde fără de voie în dimineaţa plutind peste ape

nu ne vom întâlni în această viaţă, nu ştiu cine este

nu ştie cine sunt, însă în gestul acesta

zace o presimţire lent preschimbată

într-o suavă durere, apoi

o lebădă se lasă-n unde

loveşte de trei-patru ori apa cu o aripă

încremenind cu graţie sub o despletire de salcie

o privesc şi propria mea viaţă mă inundă

unduind înspre maluri îndepărtate

amuţind în maluri uitate

Andrei Zanca

Experiment cu o înserare

am văzut înălțimea într-o dimineață de octombrie
erau câțiva plopi pe acolo și nu
am crezut că voi mai scrie încă fie
lumina ce cade într-o gheretă pustie
e desprinsă de mine și m-am așezat
cum poți așeza bucurie atâta cât
lucrurile sunt culoare și mustinde de
umezeală
acest lucru întreg se deosebește când e
întreg
în amfiteatrul cu hârtii umede și frunze
murdare
am primit cu ochiul e simplă cuprinderea
ca un cap ce se lasă-ntr-o doară pe un umăr
părăsit de acțiunile privirii
am privit în timp
primirea aceasta de către mine
a unei înălțimi de frunze pe călcâiul
pantofului

Dan Lotoțchi

https://vasilegogea.wordpress.com/2019/09/30/dupa-doi-ani-o-noua-scrisoare-dar-cernita-de-la-andrei-zanca-in-memoriam-dan-lototchi/

http://www.revista-alternante.de/html/dan_lototchi.html

http://www.revista-alternante.de/html/andrei_zanca.html

Buzele mele au șoptit

Mircea Florin Şandru

9 ore · 

Când mă aşteptam mai puţin, lumina a venit din haosul nopţii,
A început să curgă spre mine, foton cu foton,
Căutându-mi faţa. Eram livid şi gol,
Întunericul intrase în mine, moartea intrase în mine
Şi nimic din alcătuirea mea nu mai pâlpâia.
Stăteam întins pe spate şi priveam cerul,
Dar cerul dispăruse şi pământul dispăruse dedesubt,
Şi nici marea nu mai foşnea; totul era încremenire,
Eram piatră, eram pământ, eram mormânt,
Eram forma pietrificată a unui animal dispărut, eram siliciu.
Logosul pierise, mişcarea pierise; nici praful stelar nu mai adia,
Un hău negru era împrejur,
Iar Dumnezeu plecase parcă într-o lume de demult.
Dar deodată lumina a venit din pântecul nopţii,
S-a prelins pe faţa mea, m-a cutremurat
Şi ochii mei au început să plângă, să se bucure şi să plângă
Şi buzele mele au şoptit: De ce, Doamne,
Ţi-ai adus aminte de mine?
Eu, care am luat în deşert numele Tău,
Care mi-am înălţat chip cioplit,
Şi am fost sluga clipei trecătoare.
Ridică-te! mi-a spus, ridică-te! mi-a spus,
Aminteşte-ţi cuvintele tale şi umblă.

Peisaj într-o bătaie de inimă

În ispita rănii a căzut copilul,

Un prunc pur, pe pășuni alergând sălbatic.

Sub genele lui, cerurile se odihnesc

Stelele de la amurg gândirea lui s-a lămurit.

Talpa lui fragedă de picior are în ea încorporată

Nouă flori, șapte basme, trei vise,

Dorul după amurg, dorul și pentru răsărit,

Un șoim, trei păstori și o stea care străbate.

Din umbra lui întunecată, apare lumina –

Un basm, un înger jucăuș alunecă

Roza de dimineață îl mângâie atât de dulce

Palmele lui, acum înfundate, și acum deschise larg.

Privind profund, vede justificarea acestei lumi

– de unde vine și unde și-a stabilit obiectivele –

Și apoi paiul, spinii din toate pajiștile,

Sunt pe cruce, primele cuie în talpă. 


Mihaela Malea Stroe

traducere de Daniel Ioniță

(din Testament, Antologie de poezii românești, ediție bilingvă engleză / română, de Daniel Ioniță, Minerva - 2012)

În urma noastră

Aurel Pantea

Rămâne un mort în în urma noastră, în fiecare zi pe care am trăit-o, fiecare zi cu mortul din ea, stau așezați calmi, trecuți cu totul în altă parte, viețile neprivite vreme lungă ar putea egala liniștea lor sau a timpului ce ne mănâncă fețele

Un altfel de sărut

Daniel Vorona

 · 

NICOLAE LABIȘ
(un poem
interzis de PCR)
.
rădăcină şi ramură de cireş privind dintre două oglinzi paralele aerul liber şi
matern care refuză să moară pentru a trăi altfel tu îmi vorbeşti despre acest atât de transparent marş spre mântuire pe care îl acceptăm şi îl dorim
mai puţin sunet şi mai mult autenticitate şi ax laolaltă dulce şi amar eu
număr oasele identităţii în flux dublele explozii în reflux ale miresmelor
tale de ceai – un iuda de sticlă e aclamat – şi fără să pot să mă uit cu ură
cu mirare la cămila care trece zâmbind prin urechile acului îţi răspund la fel

am greşit veacul dar am aşteptat cu întinsul cu înaltul
cu
struguri cu ieri şi cu mâine cu tot ce mereu n-am ştiut

(şi ce frumos şi ce urât era în istorie
când
ne sărutam cu pumnii cu picioarele)

zilele săptămânii le amestecam cu iarbă amestecam caii cu cercurile
arborii genealogici cu punctele cardinale apoi creşteau apele vii înăuntrul
apelor moarte ca nişte scări adânci pe malurile cărora dormeau lingura
şi strachina şi mămăliga cu burta la soare ca
nişte
imperii apuse întru răsăritul nostru cel falnic şi
theologic (un piston deflector oscilând într-un motor cu ardere internă
thâgâdâm thâgâdamdam thâgâdâmdam) până când înflorea a doua oară
maimuţa în mierea din sexul cel crud (şi advers) al vrejului de fasole

a fost iubire sau a fost ce a fost
şi dacă
a fost ce a fost unde e ce a fost

(patria mea dormea cu mâinile-n cruce
eu râdeam ca să nu plâng şi voi la fel)

în faţa celor care au fost şi nu mai sunt dezleg un steag
şi îl iert pe
Dumnezeu pentru toate greşelile lor drepte sau nedrepte

a fost iubire ucisă de iubire – şi deşertăciune a
fost şi vânare preaobsesivă de vânt a mai fost

părăsiţi-vă trufia în voi
înşivă
reveniţi – întoarceţi-vă

mereu
şi
mereu

amintind

stau în genunchi lângă o pată de sânge în care nu a fost îngropată nicio lege
şi nu mai ştiu căreia dintre icoanele ajunse în nopţile mele să-i sărut 

În anonimat

Emanuel Patrascioiu

· 

intră lumină în trandafiri
de când fugim
de capătul lumii

ne mărturisim 
fără scăpare
în adevărul
cărnurilor noastre

grădina târzie
și cerul proaspăt stors
pe sânii tăi moi
te strâng timid
într-o fotografie

ai gust de totdeauna
în poveștile cu îndrăgostiți

aștrii sunt lenți
în anonimat

noi în căință
nu

Dialog pentru septembrie

Septembrie galben. Seri lungi, viorii,

Fug zilele verii spre soare. Trec stol
Cocorii scad sus. Toamna vine domol.
Din vară în vară, dând iernii ocol
Septembrie cald e-n septembrie gri,
Septembrie galben, putem hoinări?

Septembrie cald, nu muri, nu muri, nu muri!
Septembrie gri, septembrie gri

Septembrie arde-n păduri aurii,
Se mistuie vara din pomi în pârjol.
Chipul toamnei e plumb. De-atât fum se-nnegri.
Cocorii s-au dus. Toamna, cerul e gol:
Septembrie cade-n septembrie gri

Septembrie, septembrie gri
Septembrie cald, nu muri, nu muri!
Nu muri!

Romulus Vulpescu

Am să te sun la numărul tău vechi

MariusTucă

 

Am să te sun la numărul tău vechi
Ştiu şi acum numărul tău din copilărie
Din vremurile dragostei
Şi într-o zi am să sun
Am să formez numărul tău vechi
Pe discul uitatului meu telefon
Martor la întâlnirea noastră solară,
Ştiu că s-au schimbat prefixele
Zarzării din faţa casei, lumea
Dar mai ştiu că tu o să-mi răspunzi
Ca şi când ar fi şi am fi atunci
Şi am să aud vocea ta suavă
Cum la fel de bine ştiu
Că de atâta emoţie şi dorinţă
De teamă, eu am să închid.

Marius Tucă

A venit toamna

Daniel Vorona

· 

:dulce amară făptură născută pentru a-i fi acelui lemn dulce mireasă fără corp
îngenunchind în faţa celuilalt fiu al lui Dumnezeu tu întinzi spre
mine amândouă
braţele aşa cum
bruma îmbrăţişează bobul de mură şi zici a venit toamna – pe
un hectar de întuneric s-a vândut sufletul tău – dacă nu exişti du-te şi te naşte

Din jurnalul unui melc (într-o sîmbătă… duminicală!)

De fost-aș fi miriapod

demult eram un lunahod.

Dar cum mergînd alunecînd,

doar zbor din cînd în cînd

în gînd.

Vasile Gogea

Rușine

Mă fac frumoasă – când te uiţi la mine –
Ca iarbă-nrourată-n dimineaţă;
Nici stuf înalt, nici rău cu ape line
Nu-mi recunosc strălucitoarea faţă.

De gura mea cea tristă mi-e ruşine,
De asprii mei genunchi, de vocea spartă;
Acum când ochii-ţi au privit spre mine,
Săracă sînt şi despuiata parcă.

Nu vei află nicicând o piatră-n cale,
Mai goală, într-a zorilor sclipire,
Decât femeia-al cărei cânt de jale
L-ai auzit şi-ai prins-o în privire.

Eu voi tăcea, spre-a nu da tuturora
Prilej să-mi afle-adânca-nseninare,
După a frunţii mele auroră
Şi după mâna mea tremurătoare.

E noapte-n rouă iarba e culcată.
Priveşte-mă-ndelung şi cu blândeţe,
Ca-n zori, la râu, femeia sărutată
De tine, să se scade-n frumuseţe.

Gabriela Mistral

Din poezia de dragoste a lumii

Tălmăcire și selecție de Maria Banuș

E prima zi

Emanuel Patrascioiu

· 

e prima zi
în care
nu ai mai numărat
păpușile
de pe asfalt

nu le-ai mai povestit
rănile tale porumbeilor
nici nu ți-ai mai pus
vreo dorință
care să îți semene

te-ai simțit tare straniu

obișnuiai
să le rotești fețele
înainte să-mi întinzi cenușa
pe rochia ta

te-ai maturizat
înainte de vreme

Am văzut un copac

Am văzut un copac mai mare decât toţi ceilalţi
împovărat cu conuri la care nu se putea ajunge;
am văzut o biserică mare cu uşile deschise
şi toţi cei ce ieşeau erau palizi şi puternici
şi gata să moară;
am văzut o femeie fardată care zâmbind
şi-a jucat fericirea la zaruri
şi a văzut c-a pierdut.
Un cerc era tras de jur-împrejurul acestor lucruri,
pe care nimeni nu-l trece.

Edith Södergran

Traducerea Dan Shafran

Cartea dragostei

Într-o lume hiperpragmatică și hipermercantilă, cum e cea în care trăim, unde aproape totul se tranzacționează, inclusiv în câmpul literar, e de-a dreptul straniu să faci gesturi gratuite, cum ar fi bunăoară îndrăzneala de a publica impresiile, bune ori rele, despre o carte citită. Eu, recunosc, o fac din când în când, cu toate că nu sunt și n-am pretenția de a fi ori a deveni critic literar. Am fost și sunt un simplu cititor care îndrăgește cartea. Mai cu seamă cea de bună calitate. Iar, dacă mă încumet să scriu câte ceva, nu o fac la comandă sau din obligație. Nici profesională, nici morală. 

Ion Țiplea

despre poezia lui Vasile Morar

https://vasilegogea.wordpress.com/2019/09/09/la-pavilionul-de-oaspeti-ioan-tiplea-aduce-un-trubadur-al-nordului-vasile-morar/

Primele iubiri

Azi, iată, am văzut un curcubeu
Deasupra lumii sufletului meu.
Vin cerbii mei în goană să se-adune
Și cătră el privirile-și țintesc –
Un codru nesfârșit de coarne brune
în care mii de stele strălucesc.
Sosind din dunga zării de argint
Vin păsările-mi mari de sărbătoare
Și-nchipuiesc pe ceruri, fâlfâind,
Un ocean de aripi mișcătoare;
Întreaga lume-a sufletului, vie,
Palpită-ntr-o frenetică beție.

Azi sunt îndrăgostit.
E-un curcubeu
Deasupra lumii sufletului meu.
Izvoarele s-au luminat și sună
Oglinzile ritmându-și-le-n dans,
Și brazii mei vuiesc fără furtună
Într-un amețitor, sonor balans,
În vii vibrează struguri străvezii
– Cristalurile cântecelor grele
– Și stropi scăpărători de melodii
Ca roua nasc în ierburile mele.
Eu curg întreg în acest cântec sfânt:
Eu nu mai sunt, e-un cântec tot ce sunt.

Nicolae Labiș

Traume

prea mulți sînt cei care trăiesc în

ochiul meu.

fără voia mea s-au zidit acolo

și-au construit case din lemn

de cireș amar

iar acum sînt atît de bătrîni

că nu mai au unde pleca.

zilnic îi port cu mine

le arăt lumea asta nouă

dar ei simt primejdia

și se baricadează în ochiul meu

ca într-o cetate medievală

sub asediu.

din cînd în cînd 

de sete

îmi beau lacrimile

și adorm fericiți.

                       

Radu FLORESCU

De ce

De ce vine tristeţea? De ce stă mereu

După colţul casei, în dulap, sub măsuţa din sufragerie,

În spatele cărţilor din bibliotecă?

De ce se strecoară? De ce pândeşte?

Am fost buni şi cuminţi. Ce are cu noi?

De ce ni se-arată în ochii prietenului,

Pe faţa, în zâmbetul femeii iubite?

De ce, de ce? De ce ne trezim dimineaţa

Şi oftăm şi privim în gol? Ce caută-n visele noastre,

În somnul nostru? Am fost buni şi

cuminţi. De ce nu ne lasă în pace?

De ce se aşterne, ca o peliculă, pe parbrizul maşinii,

De ce abureşte oglinda din hol? De ce pătrunde

Ca un virus în ficat, în creieri, în plămâni, în pancreas?

De ce ne macină oasele, ne oboseşte

inima, ne-ngroaşă vinele mâinii?

Am fost buni, am fost cuminţi, am fost buni,

Am fost cuminţi… Ce mai vrea de la noi?

Alexandru MUȘINA

Din întâmplare, azi, Desmond EGAN

Pace

Pentru Sean MacBride

doar să faci o plimbare pe stradă,

doar atât, sub copacii adânci,

care vorbesc în şoaptă despre pace

pentru a împărţi pâinea cuvintelor

cu un trecător oarecare

doar atât

noi patru în jurul căruciorului

cu degetele adormite ale copilului

doar să te alături armoniei,

cîmpurilor, albastrelor câmpuri de fi ecare zi

ochiurilor de lumină şi

s-ar putea să auzi ecoul unui fazan

prin pădure

sau un sitar poate să treacă în zbor

în timp ce

seara se dă în leagăn cu o mierlă

pe gard

doar atât

şi, din loc în loc, câte o poartă

o fereastră luminată a vreunei case

mirosul fumului vieţilor

doar atât

dar, sfinte Isuse,

asta e mai mult decât îşi poate permite omenirea

cu pământul încă împletit

în coaroana ei de spini

prea mulţi ochi înfometaţi

prea mulţi copii bătrâni

ascunşi printre muşte

prea multe grămezi de frică

prea multe închisori pentru câini

prea mulţi generali

prea mulţi torturaţi de către cei neputincioşi

prin strigăt respirăm

prea multe vise prinse în circulaţia banilor

prea mulţi munţi de egoism uleios

prea mulţi săraci care se îneacă pe străzi

prea multe mahalale la periferiile vieţii

prea mulţi dintre noi aceia care nu ştiu ce vor

aşa că încercăm să hrănim un obicei pentru orice

până când păpuşile eului nostru, armatele,

ajung să ilustreze peste tot chipurile noastre

războinice

prea puţină pace

Desmond EGAN

Traducere din limba engleză de Emilia Ivancu

Foamete

putoarea foametei

atârnă încă printre tufi şuri

în tristele garduri vii ale celţilor

poţi să o prinzi

pe povârnişurile peisajului nostru,

să-i simţi gustul la fi ecare masă

ascultă,

e foamete în muzica noastră

foamete în spatele chipurilor noastre

se afl ă la doar un câmp distanţă

ne-a prefăcut pe toţi în imigranţi

vinovaţi de a fi supravieţuit

ne-a despărţit de limba noastră

ne-a îndepărtat de cultura noastră

a ridicat ziduri în jurul credinţei

ne-a lăsat singuri

ruşinaţi să fi m văzuţi

cum mergem cu frumuseţea de mână

acea frumuseţe pe care înaintaşii

noştri o ţineau la loc de cinste

dar dată azi în grija ţăranilor,

cei care conduc escavatoarele pe autostradă,

cei care dezgroapă azi osminte din întâmplare

sub dealurile din ce în ce mai pieritoare

Desmond EGAN

Traducere din limba engleză de Emilia Ivancu

Hiperion Nr. 4-5-6/2017

http://www.eminescuipotesti.ro/docpdf/Hyperion4-5-6_2017.pdf