martie 24, 2023

Plămădește două pâini…

Ai copt două pâini?

Vinde una la un preț cinstit

Cumpără din câștig un trandafir

Cu care să-ți hrănești sufletul…

Ezra Pound

Traducere de Adrian Grauenfels

martie 08, 2023

Cântec pentru mama

Pe pleoapa norilor cărunți
Se stinge-ncet arama...
Îmbătrânesc păduri și munți,
Dar niciodată mama...
În preajmă umbrele când cresc,
O, cum ne-nvinge teama...
Și pașii-ades se poticnesc,
Dar niciodată mama...
Cărări și vaduri s-au închis
Și-i noapte-n jur, ia seama...
Mai cade uneori un vis,
Dar niciodată mama...
Și, dacă frunzele de nuc
În vânt își zbat năframa,
E semn că în curând se duc,
Dar niciodată mama...

martie 03, 2023

Chestionar

Mai sparge părul tău geamurile nopții?
Mai urcă el în vară armatele de tei?
Mai lunecă spre seară și în dreptul porții
Mai murmură mesaje, tulburi, ca-n "Maitreyi"?
Mai devastează păru-ți ordinea-n amiezi?
Mai lustruiești cu el argintării?
Mai crezi? Mai te-ndoiești? Mai vii?
Mai te-nfășori în el, când te îndepărtezi?
Mai bate părul tău în visteria lunii?
Mai tâlhărește mirezmele de prin grădini?
Mai se rotește secerând păunii?
Mai taie vârful pădurilor de pini?
Mai strică păru-ți legile plutirii?
Mai dovedești cu el că ai dreptate?
Mai vezi cuțitul ce mă sprijină în spate?
Mai vrem să fim de-a pururi mirii?
Mai sună părul tău ca un choral?
Mai biciuiești cu el popoarele de cai?
Mai vezi împrejuru-ți vreo luntre, vreun mal?
Mai suntem noi viață? Mai suntem? Mai?

Dorin Tudoran
din volumul "Uneori, plutirea" (1977)

Străinul

(Lui Emil Botta)
Trecea pe sub geamul meu
cărând un sac în spinare,
am deschis fereastra să-l văd
și mi s-a părut, sacul, plin cu ninsoare.
N-am apucat să-1 strig,
s-a întors spre mine fără mirare
și mi-a spus: „Domnule, vă-nșelați;
eu mă ocup cu spuma de mare”.
Răspunsul meu a întârziat
și omul și-a aprins, liniștit, o țigare,
a tras primul fum, a tușit ușor,
apoi: „Da, cu spuma de mare”.
Nu știam ce să zic, era ca și cum
așteptându-mă la niște sărbători
cineva întorsese calendarul pe dos
și-n casa mea pătrunseseră alte culori.
Vrând, nevrând, întâlnirea se prelungea,
omul fuma lângă sacul său peticit,
întrebările mele se-nnodau în gât
iar el îmi spunea: „Sunteți, oarecum, răcit?”
„Nu! Nu, domnule; Nu!
vroiam doar să vă întreb, dacă se poate:
Cine sunteți? De ce treceți pe-aici?
Și ce Dumnezeu cărați în spate?”
Omul și-a aruncat chiștocul,
l-a strivit cu tocul pantofului,
a ridicat sacul pe umeri
și mi-a spus: „Fiu al Norocului,
cum ai deschis tu fereastra
tocmai când drumul meu era pe sfârșite?
Cum de nu ți-ai văzut de-ale tale,
de treburile tale obișnuite?”
„Domnule, încep să cred și eu
că n-a fost o simplă întâmplare
și că deschizând fereastra
lucrul acesta nu va rămâne fără urmare.”
„Firește, firește, Fiu al Norocului,
chipul tău e al unui om care nu minte,
dar, ascultă-mă, lasă-mă să-mi văd
de drum înainte,
nu te gândi că n-ai aflat
nimic despre omul ce-a trecut
pe sub fereastra dumitale” -
apoi, a tăcut.
Nici eu n-am mai zis nimic
numai că privind mai atent,
mi-am dat seama că nu mai eram
în cameră, ci pe aleea de ciment,
care duce spre poarta curții mele
și-atunci l-am întrebat pe trecător:
„Este adevărat?”, „Adevărat,
iubite al meu cetitor!”
„Cum «iubite al meu cetitor»?
doar suntem doi oameni care
stau de vorbă pe o alee
față în față, pe câte două picioare!?’
„Fiu al Norocului, de ce nu mă lași
să-mi văd de drum, iar matale
să-ți vezi de treburi, omule,
de grădină, de casă, de hangarale?”
„Dar, bine, dumneata intri
în curtea omului, nechemat,
apoi mai și zici: «lasă-mă!»,
«mă duc», «am plecat»?”
„Fiule, Fiu al Norocului,
dar asta ai înțeles abia
când te-ai trezit în curte.
De la geam credeai, nu-i așa?
că treceam pe sub geamul tău
ducând în spate un sac cu ninsoare;
du-te în casă, închide fereastra -
eu mă ocup cu spuma de mare.”
„Am să plec, nu-i nici o îndoială,
dar nu pricep nimic, și-ncepe
să-mi fie, parcă, rău, să amețesc,
să mi se pară că visez. Pricepe
însă că doresc să-mi spui
numai atât: Cine ești.
Apoi, ne-om vedea fiecare de-ale noastre;
Dumnezeule, cum mă privești!”
„Fiu al Norocului, domnul meu, cetățene!
intră odată în casă, curmă-ți chinul;
nu ai nimic de aflat, liniștește-te:
Eu sunt Străinul.”

Dorin Tudoran
din volumul "Respirație artificială" (1978)