Cuvintele nu mă mai apără

Geo Galetaru 

Am folosit cuvinte

ca să descriu o lume

care nu era a mea.

m-am ridicat de la masă

și am privit mereu în altă parte.

o luminozitate obosită

plutea peste ființe, peste copaci,

peste continente.

aș fi vrut să sufăr puțin,

să-mi pipăi rănile ca pe niște cadouri neașteptate.

în grădină se ofileau brândușele

și speranțele.

e timpul rememorării

și al trădărilor succesive.

din cer cad maci ca o grindină roșie.

vom trece pe dinaintea acelorași case,

inventând fantoma simplității.

cineva plânge în somn.

cineva visează aeroporturi și păsări.

am folosit cuvinte

ca să descriu o lume

care nu era a mea.

și cuvintele nu mă mai apără.

Cântec pentru mama

Geo Galetaru 

Pe pleoapa norilor cărunți

Se stinge-ncet arama...

Îmbătrânesc păduri și munți,

Dar niciodată mama...

În preajmă umbrele când cresc,

O, cum ne-nvinge teama...

Și pașii-ades se poticnesc,

Dar niciodată mama...

Cărări și vaduri s-au închis

Și-i noapte-n jur, ia seama...

Mai cade uneori un vis,

Dar niciodată mama...

Și, dacă frunzele de nuc

În vânt își zbat năframa,

E semn că în curând se duc,

Dar niciodată mama...

Două poeme scurte

Geo Galetaru 

1. ce ușor se vorbește despre moarte

eu văd lumina

stau cu fața la zid

o pasăre vine și mi se așează

pe piept

acolo găsește de toate

e un cuib pentru copiii

fericiți

2. știu

aici se întâmplă toate

sărutul lui iuda

copacii înfloriți pe dealuri

câtă melancolie

în lumea care nu ne vede

decât

atunci când plecăm

* * *

Vreau să spun că

dar nimeni nu mă oprește

e un peisaj aproape subacvatic

alge și pleoape de îngeri

cine provoacă această îmbulzeală a nervilor

sunt copilul cu nori la subțioară

muzica depășește viteza mâinilor deasupra apelor

da

vreau să spun că

și cineva vine dinspre anotimpul melcilor

aranjează cuburile cu substanțe vitale

direct în creierele interesate

Geo Galetaru

Încetul cu încetul

Încetul cu încetul lucrurile încep să dispară

e ca și cum te-ai plimba în jurul casei

și gâzele municipalității ar improviza un dans nupțial

când tocmai te pregăteai să repeți tabla înmulțirii

în fața unor femei frumoase care nu mai așteaptă niciun răspuns

frumusețea lor e unicul delict al acestei zile buimace

în care stăm cu toții proptiți de pereții unei camere goale

și privim obiectele care se cheamă unele pe altele

cu voci de copii ce adună secundele-n pumni

și le dau apoi drumul pe un tobogan nevăzut

încetul cu încetul lucrurile încep să dispară

e o simplitate în toate ca un carusel care nu ascultă de nimeni

nici de femeile frumoase ale acestor jocuri ciudate

nici de copiii ca niște brize nestatornice

ale unui anotimp care încă-și revendică măștile

Geo Galetaru

(Din volumul LUMEA ABIA MĂRTURISITĂ, Editura Eurostampa, Timișoara, 2016)