Vița sălbatică

lui Silviu Păcală

Credeam că moartea

este cea mai terifiantă formă de dispariție

te-ai minunat de canapeaua din bibliotecă

ne-am așezat și am băut vodcă cu cola

ai povestit despre vița sălbatică urcată pe stâlpul de lumină

ai pierdut o zi întreagă

să o tai de la jumătate

apoi ai tăcut

Când cea mai îngrozitoare formă de dispariție e despărțirea

ca un contract social la care nu ești invitat

rupt apoi

deși apari printre semnatari

Știu ce spun

decantez repede să nu mă rănească prea tare

ai fost o viță sălbatică

dintre cele mai invazive

Așa se întâmplă cu unele lucruri, cu cei care ne populează memoria

Poate că acolo cocoțat ai văzut desprinzându-se brazde solare Silviu Gongonea

Cartierul meu de maximă siguranță

CPA – George Nina Elian

Poemul acesta nu te lasă să te odihnești. Este o radiografie a unei lumi în derivă, unde sacrul a fost înlocuit de manelizarea durerii (acea aluzie la „fără număr”).

Cartierul meu de maximă siguranță

trecători amețiți 

                 (întâmplătoare picături de ploaie

mereu pendulând/ ezitând

între o lume și umbra ei)

ai rostit: într-o zi cineva se

va ruga și pentru noi înainte de-a ne ucide

(mâine.

mai știe cineva ce-nseamnă mâine?)

geamul de la fereastra trenului se crăpase

ca o crustă de gheață

în rest căldură căldură

căldură și sânge [sângele nu mai e viață/

acum/ sângele-nseamnă doar bani

(fără număr fără număr fără număr,

talalaliiilaaa!!!)] 

tu, țara mea, cartierul meu

de maximă siguranță înțesat de baze militare și acizi polițienești,

în ce anotimp te mai afli?