acolo sub candelabrele luminoase ale castanilor |
atît de mulți în copilăria mea așa de rari astăzi |
trebuiau multe nuci pentru bulgării de zăpadă |
candelabre spre care urcă sufletele inocenților |
acolo am șezut am plîns și am chibzuit îndelung |
cine n-a cunoscut ura de sine nu se va cunoaște |
cine nu o topește la vreme rămîne nătîng infirm |
atît am aflat pe lungul drum sub coroana castanilor |
e toată cunoașterea mea e tot ce voi lăsa moștenire |
nu așteptați marile daruri din mîna goală a săracului |
n-a știut să fie nici sărac în toată puterea cuvîntului… |
cu o găleată găurită torn apă să le înviorez rădăcinile |
nu, nu mi-l pot închipui pe Sisif zîmbind fericit… |
noi credem că vom putea înșela ca niște sperjuri soarta |
nu, nu este cu putință sub lumina stranie a castanilor! Liviu Antonesei |
17 Mai 2026, în Iași |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu