Colaps

țara asta miroase

a praf

a sarmale

și a poeți nepublicați

până și câinii vagabonzi

latră în vers liber

noi supraviețuim magnific, iubitule

ca păduchii în scalpul neted al istoriei

ne iubim între două poezii

între două minciuni televizate

între ce mai rămâne după

taxe și impozite

și totuși dimineața

soarele răsare

iar eu încă mai cred

că poezia poate salva ceva

măcar un sărut

măcar un timp

măcar rușinea de a fi

eu încă beau cafea la Ikea

(pentru că este moca)

și mă gândesc că poezia mea

a ajuns un câine vagabond

slab

genial

dar mereu izgonit din centru

copilul meu visează

ce n-am putut să-i ofer

tata visează pensii mai mari

iar noi visăm poezie

ca niște idioți cu diplomă

aproape în colaps

sentimental și financiar

între

o factură neachitată

o iubire toxică

și un serial pe Netflix

iubitule

noi suntem

ultimii romantici ai falimentului

facem dragoste

între două notificări bancare

și visăm Parisul

ca niște bătrâni

cu pașaportul expirat

Lidia Zadeh