Trupul de femeie, ciudăţenie ne-nţeleasă în tine însăţi ascunsă,
există gingăşie mai mare decât cea cu care eu te descânt
în timp ce dormi princiar în umbra propriei tale lumini?
Ca într-un râu subteran în tine cobori
repet numele florilor spre a putea să-ţi laud minunea:
petunie, azalee, robinia hispida.
În timp ce dormi, tu te joci, râu în care-mi cufund
înfriguratele mâini, eternă şi întristată
cu prundişurile tale de sidef şi licheni arzători.
Recunosc totul în tine şi de toate lucrurile tale mă mir:
eşti prăpastia din care vin şi în care mă-ntorc,
şi-o sete sărată mă mistuie în timp ce mori, dulce durere.
Iată cât de mult te caut, precum ecoul îşi caută glasul,
precum glasul îşi caută ecoul ce nu încetează
şi arde în sângele meu, în tâmpla mea, fără lumină.
Iată cum eşti căutată: ca oglinda pustie a apei
tulburată de vârtejul ei care se înfige până acolo
unde totul începe, de unde moartea nu vine.
Iată-te învinsă şi goală, dar cine va trece
pe sub arcul încoronat de lauri amari?
în visul tău, şi eu sunt pentru totdeauna pierdut.
Adâncit cu privirile în nemărginitele spaţii, deschid
parte cu parte a trupului tău care nu se mai deosebeşte
de mine în mine, contopit, desăvârşit contopit.
Aici se află şi cântecul nevăzut care tremură-n ploaie
şi preschimbă toate ciudăţeniile tale într-o cuidăţenie unică
şi cerul blestemat care se prăbuşeşte şi plânge după pleoapele tale.
Zvonimir Zgolob
Antologie © Mircea Florin Șandru
