Extrapolare

Merg pe covorul purpuriu din ochiul tău
purtând untiera de argint
dar un vehicul huruie
lăsându-şi urma neagră, obosită, pe piciorul meu
şi vechi imagini sosesc ca trăsnetul uşilor paravanului
în după-amiezi fierbinţi
şi bâzâitul unei muşte deasupra băuturii răcoritoare din pahar
pâlpâind ca un reflex pe o suprafaţă metalică.
intră, ai spus,
în picturile tale, în uzina de sânge,
în cântecele vechi care-ţi împreunează mâinile,
în ochii care se schimbă în fiecare clipă, ca fulgul de zăpadă,
în frunzele de spanac, care păstrează-n ele fărâme de pietriş,
în mustăţile unei pisici,
în pălăria paradită, şi mai ales în gura ta în care
macini pigmenţi cu dinţii pictând
o sticlă spartă pe luna care se rostogoleşte din gura mea.
Tu nu mă poţi lăsa să înaintez prea mult, să înaintez prea mult
în venele în care vârful piciorului ar vrea să-ncerce
adâncimea.
Trebuie să ajungi înăuntru şi să mă elimini
ca pe un glonte de argint
care a pătruns în braţul tău

Diane Wakoski

Antologie © Mircea Florin Șandru