Dacă vreodată...

Dacă vreodată, când voi fi murit, iţind lampa, vei vedea
Despletindu-se prin odaie-mi marea
Când o să se umfle vântul prin ulicioare, dacă vreodată vei auzi
La amintirea ta oprindu-mi-se pasul,
Şti-vei
Prin cumplit de-ndurerata lume cât de mult te iubesc
Pentru ca s-ajung la cer să-ţi vorbească de mine
Celor care nouă ne erau dragi.

Vei fi murit şi tu de mult şi fi-vei de mult singură
într-o încăpere de pulberi unde totu-i cenuşiu
Ca dragostea deschizând uşi, eu voi fi dat pe-afară târcoale – şi iată-mă
Pătrunzând la tine ca un minunat soare din sorii ce ne zâmbesc
Avea-voi patru sau cinci chipuri de ale tale sângerând
Chipuri de lacrimi
Chipuri de sticlă

Nu mă privi cât încă sunt şi mişc
Zămislind, sângele bate la tâmplă
Nu asculta vântul cum trece
Noi suntem aici pentru câtva timp
Mâine va fi destulă vreme frumos
Va fi multă vreme lumină pe cer.

Jean Malrieu

Antologie © Mircea Florin Șandru