Poem despre foșnitoarea Absență

Ei bine s-a sfârşit încă un an plin de greşeli
aş putea să mint în fiece clipă
aş putea să-ţi dărui vocalele unei limbi
numai de mine vorbită
ţie foşnitoare Absenţă
de-atâta timp nu ţi-am dăruit trandafiri
în tine stă nebunia de departe i se aud împuşcăturile
în mine asfinţituri îşi împreună braţele
şi plâng cu mâini rotitoare
de parcă aş avea în fiecare deget o inimă
m-am dezrobit de albastru de piatră de iarbă verde
numai de ochii de părul tău lung nimeni nu mă dezvaţă
de dragul tău mi-am pierdut toate măştile
duc în spinare duminici
scuip orizontul precum ereticii ideile sfinte
spre seară intru în mine ca-ntr-o catedrală pustie
strig şi ecoul mă umple de spaimă

Daniel Corbu

Antologie © Mircea Florin Șandru