noiembrie 19, 2016

Dragoste

De-atâţia ani îţi memorez liniile feţei, în care zilele
Îşi întipăresc fugarele arderi; de-atâţia ani ţin minte
Irepetabila lor scânteiere, zăbrelele uşoare
Ale mişcărilor tale, dincolo de perdelele transparente ale după-amiezelor,
Nu te mai recunosc în afara memoriei
Care mi te dăruie mie, şi tot mai greu îmblânzesc
Curentul timpului care trece prin tine, prin blândul metal
Al sângelui tău; dacă tu te preschimbi, eu însumi sunt altfel,
Şi-odată cu noi lumea aceasta alcătuită împrejurul unei clipe
Ca fructul împrejurul sâmburelui, plăsmuit din carnea ireală
Care are gustul fulgerului, gustul ţărânii, gustul anilor,
Gustul tuturor celor topite în flacăra pielii tale.
De-atâţia ani ştiu că vom pieri împreună;
Tu arsă de steaua amintirii mele, în afară de care
Exişti tot mai puţin, eu împrăştiat în tine, divin,
În toate după-amiezile, în toate odăile, în toate zilele,
În tot ceea ce te cuprinde încet, ca nisipul
Albia râului; şi clipa aceea ne aparţine,
Durează mai mult decât moartea altora.
Ivan V Lalič
Antologie © Mircea Florin Sandru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu