Logos

Ajung cei ce nu se grăbesc.
Biruie cine știe s-aștepte.
Mereu e altfel. Cunoașterea e suferință.
Viața își urmează cursul ca o apă curgătoare.
Ai adormit pe flori sălbatice,
Sângele vântului picură prin copaci.
Plecăm din nou din lucruri, din cețuri și din șoapte,
Am văzut răsărituri și apusuri de soare, răsărituri și apusuri de lună.
Totul e unic. Mereu e altfel.
Cunosc paloarea și nebunia,
așa cum îmi cunosc brațele acestea obosite de aduceri aminte.
Viața și-a urmat ei însăși ca o apă curgătoare...
Osemintele lunii întreabă de noi prin văzduh.
O gură s-a aplecat să bea apă din noapte...
Și din clipa aceea ai așteptat sfârșitul ca pe-o ademenire...
Ți-au fost dragi păsările, apele și arborii,
Dar n-ai avut nici păsări, nici arbori, nici ape... 

Ion Caraion

Antologie ©