Tu ce mă faci să cânt şi să visez acuma,
Eu văd că eşti departe, şi poate n-ai să vii...
Şi cine eşti, eu nu ştiu, cum cine sunt, nu ştii;
Dar simt că eşti frumoasă, că ochi albaştri ai,
Că porţi ceva în tine din rozele de Mai,
Tu, care eşti departe – şi poate n-ai să vii...
Eu văd că eşti departe, şi poate n-ai să vii...
Şi cine eşti, eu nu ştiu, cum cine sunt, nu ştii;
Dar simt că eşti frumoasă, că ochi albaştri ai,
Că porţi ceva în tine din rozele de Mai,
Tu, care eşti departe – şi poate n-ai să vii...
... Şi cine ştie? Poate e visul meu de vină,
Căci el îţi dete viaţă, şi doar în el trăieşti,
Tu, care azi nu eşti –
Şi poate niciodată aievea n-ai să fii...
Căci el îţi dete viaţă, şi doar în el trăieşti,
Tu, care azi nu eşti –
Şi poate niciodată aievea n-ai să fii...
Dar eu visez – şi visul aripile-şi întinde,
Dar eu visez – şi visul din nou mai mult s-aprinde,
– Chiar dacă vei rămâne un dor neîmplinit,
Tu, care nu eşti astăzi, şi poate n-ai să fii
Ori eşti, – dar prea departe, şi pururi n-ai să vii.
Dar eu visez – şi visul din nou mai mult s-aprinde,
– Chiar dacă vei rămâne un dor neîmplinit,
Tu, care nu eşti astăzi, şi poate n-ai să fii
Ori eşti, – dar prea departe, şi pururi n-ai să vii.
Mihail Săulescu
Antologie © Mircea Florin Sandru
Iulie
RăspundețiȘtergereUn drum de țară lung,
Din loc în loc,
Fantastice troițe,
Sub soarele de foc,
Și-ntind schiloade brațe obosite
De arșița de iulie chinuite.
Noi mergem amândoi pe drumul lung,
Dar de căldură nici nu mai simțim,
O! nici de unde am pornit,
Dar mai ales nici unde ne oprim,
Vom merge-așa
La nesfârșit,
Printre troițe schilodite
De ploaie și de vânt,
De soare și căldură.
Vom merge-așa, mereu, pe negândite,
Cu trupurile tot mai obosite,
Vom întâlni un han, departe, poate,
Ori poate o fântână,
Dar ce ne pasă?
Mergem -
Și arșița ne-apasă,
Și poate arșita ne mână
Spre-un han, departe, ori către o fântână;
Deși doar altceva ne-o fi făcut
Să mergem pe un drum tăcut
Și plin de-atâta soare,
Care ne arde, care ne dogoare.
Ne ducem legănându-ne greoi,
Cu gândurile moarte-n noi,
Cu trupurile obosite,
Ca și troițele ce par,
Pe drumul înălțat pe nesimțite,
Că suie fiecare un calvar.
Mihail Săulescu
Mircea Florin Şandru
RăspundețiȘtergereCU O SINGURĂ SUFLARE
Cu o singură suflare poţi să stingi
Această flacără blândă. Cu un singur gest
Poţi să ştergi urma mea de pe geamul aburit,
Cu o strângere de pleoape poate pieri
Amintirea ta despre mine. O orhideee sălbatică
Foşneşte în noaptea de cuarţ
Şi mirosul ei pluteşte între noi
Ca o punte sclipitoare.
Păşeşte încet, vino mai aproape şi povesteşte-mi,
Hienele urlă pe malul celălalt
Şi dintr-un salt ne vor sfâşia.
Povesteşte-mi cât mai ai timp,
Cât îţi mai aduci aminte de mine.