Decât mâine

sunt stăpân pe nimic înfăşur
pe după gol zdrobirea a ceea ce
îmi lipseşte împlinindu-mă

îl chem şi gonesc presimt
şi-alung electricele-i descărcări sadice

o! ca de viscol
mi-i frică şi mă duc spre
poemul care-o să mă bântuie
care-o să plouă care
o să ardă şi o să îngheţe peste mine
şi înlăuntrul căruia
am să îngheţ
am să mă carbonizez
mă voi înmuia descleia destrăma
împărţi rări pulveriza şi dispare
lămurind noul
templu şi noua pasiune a distrugerii

poftă şi frică de poemul
care vine ca o plecăciune din toate părţile
de afară şi dinăuntru de
departe şi din imediat
ca punctul zero
ca izgonirea din eden după
ce descoperi că n-ai fost unde
ai fost şi că
goală ţi-i acum închipuirea goale
sunetul raiul oasele ascunderea eşecul timpul
când încep deposesia şi posesia
şi pariul abisului

nimic nu-i al meu din ce-mi aparţine

vin dintr-un spaţiu deslocuit
din lipsa de trepte şi de scări jucăria
greşelii

Ion Caraion

Antologie ©