Copacii, toamna, de durere urlă!
Înfiorător de mari, de goi, de negri,
Par îngeri răzvrătiţi blestemând cerul.
Înfiorător de mari, de goi, de negri,
Par îngeri răzvrătiţi blestemând cerul.
Ai auzit cum urlă, toamna, copacii?
Care bun arhanghel,
asurzitor şi invizibil,
de Dumnezeu trimis,
le-a smuls plăpândele făpturi de pe ramuri?
asurzitor şi invizibil,
de Dumnezeu trimis,
le-a smuls plăpândele făpturi de pe ramuri?
Copacii urlă, cu braţele-ntinse, vânjoase,
spre Cerul pe care nu pot să-l apuce,
să-l sfarme, să-l dărme...
spre Cerul pe care nu pot să-l apuce,
să-l sfarme, să-l dărme...
Copacii, toamna, sunt îngeri revoltaţi...
Eugen Ionescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu