Sărutul

Cum, sus, în pisc ne-nlănțuie sărutul

ori în prăpăstii oarbe ne scufundă

nu știu de strânge-n cupa lui rotundă

sfârșitul unui cer ori începutul.

Adânci milenii poate ne inundă,

poate-n genuni ni se dizolvă lutul,
se naște-un ev, se-ntunecă trecutul,

sau timpul vast se rupe de secundă...

Ce scări de-argint ne duc spre nalte zone,

în pulbere de sori să ne transforme? 
Tu capeți chipul limpezii madone,

eu, trup de zeu al bolților enorme;

în noi tresar păduri de anemone

și-ntâia oară lumea prinde forme.

Radu Gyr

Copyright © 2016