Metamorfoză

Ce beatitudine în vânt...

Ce săruturi ale nemărginirii...

Cum s-a schimbat viaţa mea, cât de calmă e-acum,

cât de înşelător de calmă...

Fericită crăiasa-a legendei,

mai multe furtuni decât sunt pe ocean îţi bântuie inima.

Oare porţi în zadar o asemenea inimă-n piept?

Timp, apleacă-ţi urechea la cântecul meu!

Cânt uneori astfel în iad, încât damnaţii răspund

ecoului cerului.

Nu, inimă, tu treci prin foc!

Nu-mi sperie oare destinul divina mea formă?

Micile duhuri ale fericirii oare nu se supun la un semn al propriei mâini?

Viitorul oare nu va veni când îl chem?

Edith Södergran