Se afișează postările cu eticheta vară. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vară. Afișați toate postările

decembrie 07, 2022

după o vară... liniști

se duce şi puţinul

ce-am sperat să-l am.

cu degete de ploaie

îmi bate

toamna la geam.


şi-i vânt. îi auzi mersul

în poticniri pe drum

cu urmele cenuşii

de ieri

înspre acum.


şi-i tot mai goală clipa

şi versul mai sărac

şi tot mai fără vlagă

e umbra

sub copac.


se trece cum trec toate

de parcă

nici n-au fost

şi-i tot mai frig în gândul

din rostul fără rost.


linişti


linişte de piatră mută

în adânc de ape reci

peste care nici o punte

nu te-ndeamnă să le treci.


linişte ca după moartea

ultimului zgomot surd

după ce îşi schimbă locul

polul nord cu polul sud.


linişte ca după viaţa

arsă în trăiri de foc

linişte de soare singur

şi străin de timp şi loc.


linişte ca în tăcerea

din cuvântul nerostit

ca-n căderea unei raze

în adânc de asfinţit.

Ion Dumbravă

iunie 13, 2020

Ploaia


Ploi verzi, de vară, sufletu-mi vrăjiră,
şi-n melodia caldă, rămuroasă,
eu auzeam pămîntul cum respiră,
iarba cum creşte, noaptea cum se lasă.

Nu era nimic trist, dar solemn,
sufletul lumii închis în lemn,
în flori palide, în hribi şi scaieţi
revărsa bucuria tainicei vieţi.

Cerul pierdut în ceţuri îl uitam.
Nu mai eram nici eu decît ram,
decît rădăcină avidă şi pace
de ierburi vîscoase, opace...

Însă irizata, subtila apă voioasă
avea licurici, clopoţei în plete ;
jumătate din fiinţa ei luminoasa,
lăsînd să cadă văluri încete,

apărea-n pajişte sau lîngă bălţi,
o zînă pe care-o văzusem şi-n alte dăţi.
Numai picături de apă, văpăi
de fosfor era frumuseţea-i dintăi.

Sunt ploaia, spunea, sunt ploaia de vară,
voi face să-nverzească pietrele şi să răsară
ochii morţilor în cîmpia cu flori...
Tu m-ai visat, poete, de-atîtea ori.

Cînd vei muri, ai să-mi cunoşti puterea,
dizolvantă, murmurătoare.
Oxigen şi...H2 - mi se pare,
chicotea lîngă mine tăcerea.

Şi-ndată vraja căzu, vraja cea mare,
din care cresc poeme, fiinţi ireale ;
spaţiile fură din nou uscate, goale,
din apus pînă-n soare-răsare.

Magda Isanos

noiembrie 23, 2016

Anii de la tine la mine

Iarăşi îţi unduie părul când plâng. Albastrul ochilor tăi
îl aşterni pe masa dragostei noastre: un pat între vară şi toamnă.
Bem o licoare pe care nici eu, nici tu, nici un al treilea n-a pregătit-o:
sorbim ceva gol, ceva de sfârşit.
 
Ne privim pe noi în oglinzile-oceanului,
               şi ne-ntindem mai iute bucatele:
noaptea e noapte, începe cu zorile,
alături de tine mă culcă.

Paul Celan


Traducerea de Maria Banuş