Poezia genezei

CPA – Marian Nicolae: exerciții de geneză

să fie poezie!
și a fost poezie…
poezia mea cea adâncă: Doamne!
poezia mea cea cu bucurie: îndrăznesc!
poezia mea cea mută: ascultă-mi tăcerea!
mult mai bine decât ieri
am învățat azi să tac cum trebuie.
adâncă, cu bucurie și mută:
Doamne, îndrăznesc: ascultă-mi tăcerea!
Dumnezeu a văzut că poezia era bună
și Dumnezeu a despărțit poezia de cuvinte.
poezia cea nespusă a cerului:
stau aplecat asupra omului
să nu-l strivească cosmosul cu grijile lui cele grele.
poezia cea nespusă a ierbii:
mi-a șoptit cerul meu cel senin:
vezi că la noapte o să plouă!
asta, numai dacă găsesc azi loc potrivit
într-un pat din spitalul meu pentru omul
cel căzut tocmai din înaltul Edenului,
ca acesta să sprijine apoi cu privirea lui cerul obosit.
și astfel, bucata lui de cer bolnav de atâta neliniștite
să-și vindece neprivirea de privirea omului.
poezia cea nespusă a omului:
stau întins pe iarbă și tot privesc cerul meu cel peticit…
seara asta sunt invitat la nunta fiului de împărat,
o să mă despart de haina cea veche, peticită
și o să-mi pregătesc haina de nuntă
sau mai bine îmi cumpăr și îmbrac una nouă.
și a văzut Domnul Dumnezeu din odihna ochilor Lui cei închiși
că toate, toate poeziile sunt bune.
Moise, pe unde umbli? vino, rogu-Te și mai adaugă tu acolo:
și a fost seară și a fost dimineață: ziua a opta…