Vulcanologie poetică

Explozia unei metafore

într-un poem:

asemenea unui vulcan

în ocean.

Apoi, un tsunami-ecou

ștergînd de pe țărmuri

șubrede construcții

sintactice.

Noi, mici insule

semantice

se ridică din valuri

visîndu-se continente… Vasile Gogea

Să ne bucurăm de tudoranitate

 Să ne bucurăm de tudoranitate! (Lucian Vasiliu)

Tînărul Ulise

Când vei putea să ții, fără durere,

cumpăna nopții pe fruntea-ți întristată,

o pasăre va arunca spre cer

inima-ți subțire ca pe o săgeată.

Să nu te clatini, trupul tău să fie

trestie de sticlă adăpostind lumină,

târziu, să dai semn – ca o speranță,

celui uitat și el are să vină.

Și va sosi pe mare – tânărul Ulise,

cu pieptul devorat de alge,

pe țărm, el va aprinde foc

din credincioasele-i catarge.

Tu vei zări cum fumul se ridică

spre cer ca un copac de sare,

ai să te-apropii și-o să vezi bărbatul

spălându-și inima în mare. Dorin Tudoran

(Din volumul Uneori, plutirea, 1977) https://antoneseiliviu.wordpress.com/2026/06/30/la-multi-ani-dorin-tudoran-2/

Duminicile poetului la o agapă

Unele duminici nu cer cuvinte noi.
Le ajunge să primească poezia altuia – să stea cu ea la masă, 

în tăcere, ca între prieteni.
Azi, am lăsat cuvintele mele să se odihnească și am deschis 

poezia lui Vasile Gogea, „Duminicile poetului”.
Poate că și duminicile noastre au nevoie de această pace:
un timp al poeziei fără orgoliu, fără zgomot,
ne adună la o agapă a sufletului și lăsăm versurile să vorbească între ele.

Eli Gîlcescu

Duminicile poetului (o propoieziție)

Duminica

în mintea poetului brusc

se face pace.

 

Nu scrie,

citește poezii ale altor poeți.

 

De luni,

războiul pașnic istovitor

între ordinea cuvintelor

din dicționare

și prozaicele legi ale sintaxei

se reia.

 

Pînă la sfîrșitul săptămînii

noi poeme vor deveni

victime colaterale.

 

Apoi

va fi din nou pace.

Vasile Gogea

Poeme

 

http://www.revista-alternante.de/html/vasile_gogea.html                                                                   VASILE GOGEA       Bătrînul poet al vechiului burg se plimbă uneori, seara sprijinit într-un vers din primul lui poem ca într-un baston invizibil. * Poemul – ca o fîntînă fără ciutură… Poemul acesta pe care-l visez tot mai des în ultimul timp – ca o fîntînă fără ciutură: îi văd luciul apei în adînc, îi simt mirosul dar setea rămîne nestinsă iar poemul nescris. *

Calendar magic

La Mulți Ani și încă-o zi!

Ce bine-ar fi, ce bine-ar fi

ca viața noastră imperfectă

să fie la sfîrșit bisectă...

Cu încă-o zi în buzunar

viața n-ar fi un joc de zar:

o zi lumină dăruită

pentru o viață infinită.

#Vasile Gogea

Când se-mbată melcii

Melc pe melc

nu se calcă pe picior.

Ei nu pășesc,

doar alunecă ușor.

Uneori, cu o mișcare lentă

par să-și scoată

ochii, cînd arareori

se-mbată

pe sub flori

de mac și mentă.

Vasile Gogea

Melcul și licuriciul și... factura

 Un licurici, cu felinarul lui

i-aține calea melcului:

– Bătrîne, tu n-ai vrea

să-ți pun un bec în casa ta?

– Poate că da,

însă numai după moartea mea.

Dar, ia seama:

nici eu, nici tu acum nu putem ști

cine o va locui.

Și nici factura de o va putea plăti.

Vasile Gogea

 

Calea

nu știu cum să ies. nu găsesc calea. conturul delirează

mult prea multe umbre pentru un singur om. și acela bolborosind

o limbă de început de lume. sau una de sfîrșit. oricum totuna.

nici piciorul fiarei nu mai lasă urme. nici fluturele nu mai știe

din ce parte îi vine aripa transparentă. din ce parte – zborul.

cineva solfegiază deși notele nu au primit încă un nume. Balconul

abia se mai ține în cîteva cuie de aer. deasupra – miriște albă.

dedesubt – miriște albă. eu nu mă deslușesc de-atîta limpezime

prin care trec într-un car de foc. plin de ecouri – surd la sunete. eu.

Dorin Tudoran

https://vasilegogea.wordpress.com/2020/06/27/un-interviu-cu-dorin-tudoran-in-pragul-implinirii-a-75-de-ani-realizat-de-ovidiu-simonca-in-observator-cultural/

https://www.observatorcultural.ro/articol/bilciul-desertaciunilor-ramine-acelasi/#comment-125961

Poetului Necunoscut

Gogea's Blog

De Ziua Mondială a Scriitorului

Va fi duminică, va fi pace

şi nimeni nu se va mai putea întoarce

la sîmbătă, vineri sau joi.

  

Doar Poetul Necunoscut

ţintuit într-o filă de calendar

netipărită încă

se va mai zbate o clipă.

  

Apoi, va fi din nou duminică

nu ştiu dacă va mai fi pace

dar el se va zbate în continuare

prins

ca într-un ierbar-insectar

între filele acelui

calendar.

Şi încă o dată va fi duminică

şi în urmă: sîmbătă, vineri, joi…

Poetul, neobosit

va căuta o ieşire nescrisă

din calendarul

încă netipărit.

Vasile Gogea

Ce mai e nou în „poezia tînără“

***

se pare că lumea nu-i o fabrică de-ndeplinit dorințe
unele infinituri sînt mai mari decît altele
dudele din pomi nu devin negre
ci se-nmoaie

mi-ai dat veșnicia-ntr-un număr limitat de zile 
iar dacă vrei un curcubeu
trebuie s-accepți ploaia

amintesc multor oameni de mulți oameni
ca fantome duse din timp pe maluri
moartea ne predică viața
care suge din țevile cu speranță

șomerii spun că moartea e-un rahat
și eu

vă predic bucuria
cum bunica pierde noaptea-n cărți de bunătate

deznădejdea-i o plapumă
luată la reducere din kaufland
de la tarabele cu muritori
adusă cu targa-n cameră
plapuma
pusă umbră de moarte patului

dacă vreun curcubeu te-amenință 
tu să-l faci să rîdă cu gura căscată
și pe mine

cerul mă-ntristează 
mă reîntristează
dar știu
cumva metafora tinereții devine interzisă
pe măsură ce-aterizăm în aer
în aer
aerul buzelor tale-mi inundă poate fruntea
în astfel de clipe nu mă pot gîndi la necaz
ci la frumusețea care rămîne
la mine

nasul se desfundă 
pomii-ntineresc pe după baricade
viața predică necazul
în urma lui rămîne frumusețea
neatinsă de unghii de orbi

frumusețea

Miruna Carp

https://vasilegogea.wordpress.com/2020/02/28/gogeas-blog-va-propune-o-poeta-miruna-carp/

Melcul în iarnă

Vine iarna pe cărare

melcul cojoc nu are.

Iarna vine ca pe șine

melcul nu are patine.

Strîns în casa-i din spinare

va intra în hibernare.

Fără sobă sau bucate

va visa pe săturate.

Pînă-n primăvară cînd

iar se va trezi flămînd.

Iarna vine, viața trece

melcul – visul îl petrece.

Vasile Gogea

Dor f

Ea ascultă Bach,

ea ascultă Bach în dimineaţa albă
printre fotografii chiar în mijlocul tristeţii
ea îşi bea ceaiul cuminte.
În jur multe obiecte cu care nu-i nimic de făcut
un pic de durere ca o lumină,
un pic de avânt,
multă renunţare…
Oraşul depune crepusculul.
În timp ce sunetul urlă,
în timp ce ultimul vis sfîşie culoarea
cineva la uşi şi la geamuri.
Poate un zeu gri,
poate iarna aburind din ceaşca de ceai,
poate…

Călin Angelescu

https://vasilegogea.wordpress.com/2015/09/15/remember-calin-angelescu/

https://antoneseiliviu.wordpress.com/2019/11/05/m-1-p-1-calin-angelescu-dor-f-calandrinon-pisica-neagra/

Frunzele

Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta,
Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.
Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,
Să nu văd frunzele cum cad din ram…

Fă focul şi preumblă-te prin casă
Fără să spui nimic, nici un cuvânt…
Vreau să mă simt la tine ca acasă,
Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt…

Învăluită-n straie de culcare
Aşază-mi-te-alăturea c-un ghem,
Şi deapănă mereu, fără-ncetare,
Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem…

Fereşte-mă în preajma ta, de vasta
Urgie-a toamnei care bântuie…
Şi nu mă întreba în noaptea asta
De ce mă înspăimântă frunzele…

Radu Stanca

https://vasilegogea.wordpress.com/2019/10/22/frunzele-toamnei-frunzele-memoriei/

Numai lumina

Numai lumina susţine înălţimea plopilor.
Prin lupa uitării,
drumurile sunt oase albe impecabile.
Numai lumina reazămă gardurile.
Eu insist să fiu stropul de apă
stâlpilor să le crească fire,
catargelor steaguri, plopilor frunze.
Surâsul cinic pe chipul luminii.
Cine dintre noi doi va învinge?

Lucian Pop

Ultimul cântec pentru Any

Aveai în inima mea o grădină numai a ta

Prin care hoinăreai desculţă

Totdeauna dimineaţa înainte de răsăritul soarelui.

Stau azi singur şi mă întreb

Ce-i fi pus în această grădină a ta –

Ce fel de plante amărui, înflorind târziu

şi cu rădăcini prea lungi…  

   

Alexandru Vlad

https://vasilegogea.wordpress.com/2019/10/07/deschiderea-noului-sezon-la-cenaclul-u-b-b-in-prezenta-absentilor/

Din jurnalul unui melc (într-o sîmbătă… duminicală!)

De fost-aș fi miriapod

demult eram un lunahod.

Dar cum mergînd alunecînd,

doar zbor din cînd în cînd

în gînd.

Vasile Gogea

Cartea dragostei

Într-o lume hiperpragmatică și hipermercantilă, cum e cea în care trăim, unde aproape totul se tranzacționează, inclusiv în câmpul literar, e de-a dreptul straniu să faci gesturi gratuite, cum ar fi bunăoară îndrăzneala de a publica impresiile, bune ori rele, despre o carte citită. Eu, recunosc, o fac din când în când, cu toate că nu sunt și n-am pretenția de a fi ori a deveni critic literar. Am fost și sunt un simplu cititor care îndrăgește cartea. Mai cu seamă cea de bună calitate. Iar, dacă mă încumet să scriu câte ceva, nu o fac la comandă sau din obligație. Nici profesională, nici morală. 

Ion Țiplea

despre poezia lui Vasile Morar

https://vasilegogea.wordpress.com/2019/09/09/la-pavilionul-de-oaspeti-ioan-tiplea-aduce-un-trubadur-al-nordului-vasile-morar/

Nocturnă

cu siguranță visam

toate cărțile din bibliotecă se transformaseră

în păsări

zburau haotic prin cameră

fîlfîitul lor de aripi semăna cu vuietul de avertizare al unui tsunami

erau răpitoare de felurite mărimi și culori

vulturi, șoimi, ulii, acvile, bufnițe, ereți

chiar și condori

se năpusteau flămînzi asupra mea

încercînd să rupă cite o bucățică de carne din trupul meu

să-mi ciugulească ochii

să-mi perforeze timpanele

rafturile rămase goale păreau niște sicrie

așezate culcate pe o parte, unul peste altul

am înghețat ghemuit cu genunchii la piept

sub așternutul alb din pînză de in

ca într-un uriaș uter expulzat  sau ca într-un igluu

și fără nici un sunet, un fulger globular a țîșnit

din singura Carte, groasă, grea, cu coperți negre, încrustate cu litere aurii

care rămăsese nemișcată pe măsuța

de la capul patului, să-mi fie aproape

în nopțile cu insomnii

iar toate păsările acelea insațiabile

s-au făcut dintr-o dată praf, scrum, pulbere argintie imponderabilă

atunci am auzit alarma telefonului

cine ar putea spune de cît timp suna, o oră, o zi, un an, de o viață

la celălalt capăt al firului

în deneauzit bătăi de inimă depărtare

murea mama

Vasile Gogea

(Cluj, octombrie 2018)

Din „NOCTURNE“...

Nocturnă (II)

Ajuns, miraculos

la etajul 65

al existenței mele

fixez, noaptea,

pe boltă

stele

în piuneze de argint.

Pentru lună –

plină și grea –

încă mai caut

cuie de aur.

Teama de pămînt

a devenit mai mică

decît grija

de a nu tulbura Cerul.

Vasile  Gogea

(Cluj, noiembrie 2018)