Numai lumina susţine înălţimea plopilor.
Prin lupa uitării,
drumurile sunt oase albe impecabile.
Numai lumina reazămă gardurile.
Eu insist să fiu stropul de apă
stâlpilor să le crească fire,
catargelor steaguri, plopilor frunze.
Surâsul cinic pe chipul luminii.
Cine dintre noi doi va învinge?
Prin lupa uitării,
drumurile sunt oase albe impecabile.
Numai lumina reazămă gardurile.
Eu insist să fiu stropul de apă
stâlpilor să le crească fire,
catargelor steaguri, plopilor frunze.
Surâsul cinic pe chipul luminii.
Cine dintre noi doi va învinge?
Lucian Pop
Radu Niciporuc
RăspundețiȘtergere„Curând, briza de larg începu să adie, mirosul de ape neprimenite să dispară, iar zilele să alunece lent, una după alta, cum se întâmplă în rutina vieţii de vapor. La asfinţit ieşeam pe covertă şi aşteptam ca soarele să coboare după linia orizontului. Astrul lăsa în urma lui un semicerc de rozuri, amestecate cu griurile schimbătoare ale cerului sau cu solzii verzui ai oceanului.”