Se pleacă și toamna, și toamna
se moare
și
tot în neștire, și tot cu candoare.
Și
toamna se pleacă, se moare și toamna,
se
lasă și fata, se duce și doamna.
Și
toamna, și toamna se moare, se pleacă,
nu
mult, nu atît, nu de tot, doar oleacă.
(nov. 1975)
Constantin Călin
RăspundețiȘtergereVino, Alina!
Cele știute de tine sînt
și înțelepciunea din struguri,
tot astfel ochii: închipuind
pustiuri și cărăbuși de septembrie. Cum
să-ți vorbesc? În două
semne ale glasului tău
dintr-o lume de silex, acum
vino, Alina, să-nveți vînătoarea
și focul, în peșteră.
Vino departe, Alina, aceste
alte spitale între castani înfloriți
sînt adevărul, tu
nu știi și ești
abia la începutul adorației tale.
(martie 1969)
Constantin Călin
RăspundețiȘtergereTotuși frumos
Înmărmurește Sfînta Cecilia de Donatello, ea are
miei jupuiți legați de un surîs,
ea are păsări pe frunte, ea
tocmai se retrage într-o tristă carne,
eu, dacă trec pe alături, eu
dacă am cinci sute de ani, dacă deocamdată
nu se știe precis cine este aproapele,
totuși frumos pășesc pe această lumină,
cu toate drepturile, eu,
trecătorul.