Aveai în inima mea o grădină numai a ta
Prin care hoinăreai desculţă
Totdeauna dimineaţa înainte de răsăritul soarelui.
Stau azi singur şi mă întreb
Ce-i fi pus în această grădină a ta –
Ce fel de plante amărui, înflorind târziu
şi cu rădăcini prea lungi…
Alexandru Vlad
Evoluţia sentimentelor
RăspundețiȘtergereŞi uneori, ca din senin mi-e dor de ea.
Atât de fin, atât de puţin
Că încremenesc în mijlocul unui gest.
Ea nu mai există, ştie asta toată lumea,
Nici eu, dacă mă gândesc bine, nu mai exist,
Şi cum poate cuiva care nu mai există să-i fie
Dor de cineva care nu mai există?
Pentru că-ntre timp am dispărut şi eu,
m-am scurs în crăpăturile dintre podele
în tubul cu pastile rămas deschis
În călimara cu cerneală uscată.
După cum se ştie dorul usucă lucrurile.
Alexandru Vlad