Nici un copac să vad în copaci nu mai pot.
Nici crengile nu mai au frunze care să le țintuiască în bătaie de vânt.
Fructele sunt dulci, dar fără dragoste.
Nici o singură dată nu mai satură.
Ce va fi de acum?
Pădurea se perindă în fața ochilor mei
La urechea mea păsările își închid pliscul
Pentru mine – nici o câmpie un pat.
Sunt sătulă de timp
Și înfometez după el.
Ce va fi de acum?
În munți vor arde focuri în noapte.
Să-mi dau foc să mi le pot pe toate iar apropia?
În nici un drum un drum să văd nu mai pot.
Ingeborg Bachmann
Traducerea Roxana Albu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu