Înstrăinare

Toți vechii prieteni s-au mutat în vile,

Doar mama stă în micul cartier

În casa ei cu amintiri umile

Având în loc de-acoperiș un cer.

Ea doarme într-un pat proptit pe stele

Și stelele-s picioarele de pat.

Trece stafia tinereții mele

Peste acoperișu-i înstelat.

Zice: Cum stai tu, iedule, departe?

Și nu-i mai vine somnul și-i târziu

În camera îngustă cît o carte

Scrisă de un poet, odată, viu.

Mai dorm acasă uneori când ninge

Răpus și ostenit ca un soldat

Dar vișinul din curte mă respinge

Și stelele sar toate de sub pat...

Mircea Micu

Înstrăinare

Nici un copac să vad în copaci nu mai pot.

Nici crengile nu mai au frunze care să le țintuiască în bătaie de vânt.

Fructele sunt dulci, dar fără dragoste.

Nici o singură dată nu mai satură.

Ce va fi de acum?

Pădurea se perindă în fața ochilor mei

La urechea mea păsările își închid pliscul

Pentru mine – nici o câmpie un pat.

Sunt sătulă de timp

Și înfometez după el.

Ce va fi de acum?

În munți vor arde focuri în noapte.

Să-mi dau foc să mi le pot pe toate iar apropia?

În nici un drum un drum să văd nu mai pot.

Ingeborg Bachmann

Traducerea Roxana Albu