Minciună?

ce frumoasă e moartea – nu? – nodul în gât 
şi ochii măriţi – care te fixează deodată, 
şi mâna zvâcnită la rădăcina, migălos răsfirată 
a durerii din piept – acolo, unde pulsează urât

carotida – şi vezi că nu mai poate, nu mai poate 
să respire – şi stai – şi tu eşti aici, dincoace – şi nu simţi 
nimic – (ai vrea, nelămurit, doar să fugi, să fii într-altă parte, 
şi ce frumoasă e moartea – şi e un soare cu dinţi

foarte înceţi pe faţa care se face lividă – şi ce 
frumoasă e moartea – (şi asta, de pildă, e 
o clipă, care trece, nu trece, – şi mai târziu

tu faci vorbe – din astea –) şi ce frumoasă 
e moartea – şi chiar, sfinţi părinţi – ştiu – 
iadul e neputinţa de a iubi – de a simţi – şi ce frumos –

Mircea Ivănescu