cînd aţi dat mîna cu el, nu aţi simţi

că avea mîna mai rece decît a noastră a tuturor?

de unde venea? de unde putea să aibă

acea mînă mai rece decît a oricărui muritor?

din iad, am zis toţi, din iad, dar el a zis

nu din iad, nu din iad, ci de mai jos.

atunci iartă-ne, iartă-ne, iartă-ne

pe noi toți.

Ioan Es Pop

[Vatra, Nr. 5/2016]

Minciună?

ce frumoasă e moartea – nu? – nodul în gât 
şi ochii măriţi – care te fixează deodată, 
şi mâna zvâcnită la rădăcina, migălos răsfirată 
a durerii din piept – acolo, unde pulsează urât

carotida – şi vezi că nu mai poate, nu mai poate 
să respire – şi stai – şi tu eşti aici, dincoace – şi nu simţi 
nimic – (ai vrea, nelămurit, doar să fugi, să fii într-altă parte, 
şi ce frumoasă e moartea – şi e un soare cu dinţi

foarte înceţi pe faţa care se face lividă – şi ce 
frumoasă e moartea – (şi asta, de pildă, e 
o clipă, care trece, nu trece, – şi mai târziu

tu faci vorbe – din astea –) şi ce frumoasă 
e moartea – şi chiar, sfinţi părinţi – ştiu – 
iadul e neputinţa de a iubi – de a simţi – şi ce frumos –

Mircea Ivănescu

* * *

Emanuel Patrascioiu

astãzi m-am lovit de un fluture alb
nu am apucat sã-l evit

nu stiu ce a rãmas din el sau din mine
niciunul 
nu a reușit
sã-și spunã istoria
pânã la capãt

la sfârșitul sângelui
nimeni nu mai zbura

cerul aratã
a ea
chiar și acum
când spun povestea iadului.

Cântec deplin

N-ai lăuda de n-ai știi să blestemi, 
Surâd numai acei care suspină, 
Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi, 
De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Și dacă singur rana nu-ți legai, 
Cu mâna ta n-ai unge răni străine.
N-ai jindui după frânturi de rai
De n-ai purta un ciob de iad în tine.

Că nu te-nalți din praf dacă nu cazi
Cu fruntea jos, în pulberea amară, 

Și dacă-nvii în cântecul de azi
E că mureai în lacrima de-aseară.

Radu Gyr