Cititor pînă la capătul lumii

citesc recitesc mereu nu în ordine cronologică alfabetică
nu cu metodă brevetată pe sărite cu reveniri la întîmplare
ca și bravul autodidact personal al lui jean sol partre
se întîmplă să mă întîlnesc adesea în gînduri cu oamenii mari
azi rushdie ieri philip roth mîine poate bătrînul tacitus…
valorăm cît poveștile pe care le putem căra cu noi prin lume
valorăm cît povestea lumii dacă pătrundem între filele sale
da poveste pe care o spunem o auzim din clipele facerii
și pînă la ultima silabă ce va răsuna peste lumea fina

amin în numele ei. amen. omen. amen omen.

Llviu Antonesei
25 iulie 2026, în Iași

Poveste de sfîrșit de veac

CPA – George Nina Elian

ce frumoși și măreți eram noi când eram (aceleași cadavre parfumate pe care cineva le rezema de zid să pară vii să dea bine-n peisaj) să nu ne plângeți (așadar) să nu v-apuce brusc dragostea (moartea e totuși doar un fapt divers) cineva vine mereu pe-ntuneric în urma noastră

Câteodată

… îmi spun povestea noastră

altfel de cum o știu

din alte locuri

mai aproape de Dumnezeu,

ca din lăuntrul Lui.

 

Nu e o metaforă, e doar un joc despre tăcere,

tot mai multă tăcere

de departe,

tot mai de departe,

precum cântecul balenei albastre.

 

O combinație de sunete,

emoții.

 

Atunci când se oprește din cântat,

cânt eu.

 

Eli Gîlcescu

Fulg

Desfrunzit și prea bătrân,
Tremură de frig gorunul.
Au căzut și-ntâii fulgi
Și l-am prins din zbor pe unul.

Migălos lucrată-n fir,
Floarea mică și rotundă
S-a topit și a murit 

O minune de-o secundă.

M-am întors înduioșat
Să scriu trista ei poveste;
Despre-un fulg care-a venit
Timpuriu și nu mai este.

– Pentru ce n-ai mai rămas
În înaltul bolții tale,
De-ai venit atât de pur
Spre noroaiele din vale?

Care vânt neliniștit,
Răsucindu-te cu ură,
Ți-a mânat către pământ
Prea gingașa ta făptură?

Și de vreme ce sosiși,
Pentru ce-ai dat morții vamă?
Nu puteai să fii de-argint,
Ori de sticlă, ori de scamă?”

Dar în vreme ce scriam
Întrebarea mea nebună,
N-am văzut cum lângă geam
Ninge-ntruna și întruna.

Iar când ochii mi-am-nălțat,
Am văzut cum prin ninsoare
Valea-ntreagă lumina
Minunat scăpărătoare.

Nicolae Labiș

* * *

Emanuel Patrascioiu

astãzi m-am lovit de un fluture alb
nu am apucat sã-l evit

nu stiu ce a rãmas din el sau din mine
niciunul 
nu a reușit
sã-și spunã istoria
pânã la capãt

la sfârșitul sângelui
nimeni nu mai zbura

cerul aratã
a ea
chiar și acum
când spun povestea iadului.