Izvorul

departe de drumuri
departe de căile ce duc spre viaţă
şi moarte –
stau ferit, ca într-un adânc, şi aştept ceva.
Se odihnesc picioarele mele.
E timpul să vin la Tine
În Tine ca în mormânt să adorm.

Trupul meu-ba fierbinte-i, ba răcoros.
Ameţeli de la-nălţimile munţilor.
Cuvintele-spre tării se-nalţă, spre linişte spre începuturi.
Întinde-mi mâna!
nu mă lăsa însingurat în pustie! –
Adăposteşte-mă printre îngerii Tăi –
Să-ţi cânt o nesfârşită tristeţe.
Acest minor ce sângele-mi aprinde-e semnul
pe care tu mi l-ai dăruit la naştere
în ziua în care şi eu Ţi-am desluşit lumina.
Nu vreau ca noaptea faţa
pentru totdeauna să-mi învăluie.

Năzuiesc la lumile tale
spre cerurile tale mă avânt
însă în zbor-viaţa mi se stinge
pierzându-se pe drum.
Una după alta strâmbându-se, lumile curg
spre ele ademenindu-mă.
Deasupra – stele negre mă lumineează, iar jos
se rotesc înaripaţii îngeri, cu puterea mea
hrănindu-se.
Zilele şi anii mei fugari sunt, se-mprăştie.
Sângele, ca eternitatea, în mine se răceşte
şi duios, potolitor se contopesc
acorduri de Mozart cu-acorduri de Bach-
sunt atent la ritmurile acestor două suflete
încât şi eu devin, ajung flaut vrăjit –
universal cântă în vecia-i toată
în jur înfloresc flori de necrezut
şi aroma lor cu-ncetul mă trezeşte
din adâncul somn.
  

Marc Chagall
traducere de Leo Butnaru

Tabloul

Nopţile de mi le-ar lumina soarele!
Dorm – leoarcă de vopsele, în patul meu
În aşternutul meu din tablouri
şi tu cu piciorul gura închizându-mi
nu mă laşi să respir, mă înăbuş.
Mă trezesc – în suferinţele
zilei ce se deşteaptă şi în speranţe
încă nedesenate
încă ne-nfăptuite în culoare. Alerg
sus, spre penelurile uscate
acolo
sunt răstignit dis-de-dimineaţă, precum Hristos
acolo mă ţintuiesc de şevalet.
Dar tabloul încă nu e terminat
în el totul mai e doar fulguraţie, sclipire revărsătoare...
Ici – o tuşă! Albastră. Ici – una verde.
Roşie. Culorile se potolesc
vine tihna...
Dar ascultă odată şi tu, mortul meu pat
uscata mea iarbă
iubire ce m-ai părăsit
şi iar revenit-ai
ascultă ce am a-ţi spune.
Mă înfăţişai sufletului tău
eu beau restul anilor ce ţi-au mai rămas.
Până-n gât sunt sătul şi de luna ta
şi de a te păzi, precum o făcusem cândva.
  
Marc Chagall
traducere de Leo Butnaru

Scara lui Iacov

Eu umblu prin lume ca prin pădure –
pe mâini şi picioare.
Frunza din pom, iată, cade
în suflet frică trezindu-mi.
Pictez toate astea, învăluite de vis
ninsoarea acoperă codrul – tabloul meu
priveliştea din cealaltă parte
unde
mă aflu deja de ani îndelungaţi.
Şi aştept să fiu îmbrăţişat de minuni nepământene
ce mi-ar încălzi inima, spaima mi-ar goni.
Tu înfăţişează-Te, eu Te aştept – de pretutindeni.
Şi ţinându-ne de mâini, ah,
vom zbura împreună, urcând scara lui Iacov.

Marc Chagall
traducere de Leo Butnaru

* * *
Am zugrăvit tavanul şi pereţii –
dansatori, scripcari de scenă
un taur verde, un cocoş neastâmpărat...
Spiritul Creaţiei
vi l-am dăruit
necuvântătorii mei fraţi.

De-acum încolo, în meleaguri supraastrale
unde noaptea-i luminoasă, nu-ntunecată.

... Şi cântecele noastre din nou minunate
auzi-le-vor pământuri substelare
şi seminţeniile ţărilor celeste.

Marc Chagall
traducere de Leo Butnaru

* * *
Sunt feciorul Tău, menit
a se târî pe pământ.
mi-ai dat vopsele-n mână, penelul mi l-ai dat
dar cum ar fi să Te pictez – nu ştiu...
Acest pământ? Cerul? Inima Ta?
Ruinele oraşelor? Fraţii arzând în flăcări?
Ochii mi se umplu de lacrimi, nu văd –
încotro să fug, spre cine să zbor?
Căci există cineva care ne năruie viaţa.
Căci există cineva care ne dă soroc de moarte
şi el anume ar putea să mă ajute
ca tabloul ce-l pictez să lumineze-a bucurie.
  

Marc Chagall
traducere de Leo Butnaru