Nocturnă

cu siguranță visam

toate cărțile din bibliotecă se transformaseră

în păsări

zburau haotic prin cameră

fîlfîitul lor de aripi semăna cu vuietul de avertizare al unui tsunami

erau răpitoare de felurite mărimi și culori

vulturi, șoimi, ulii, acvile, bufnițe, ereți

chiar și condori

se năpusteau flămînzi asupra mea

încercînd să rupă cite o bucățică de carne din trupul meu

să-mi ciugulească ochii

să-mi perforeze timpanele

rafturile rămase goale păreau niște sicrie

așezate culcate pe o parte, unul peste altul

am înghețat ghemuit cu genunchii la piept

sub așternutul alb din pînză de in

ca într-un uriaș uter expulzat  sau ca într-un igluu

și fără nici un sunet, un fulger globular a țîșnit

din singura Carte, groasă, grea, cu coperți negre, încrustate cu litere aurii

care rămăsese nemișcată pe măsuța

de la capul patului, să-mi fie aproape

în nopțile cu insomnii

iar toate păsările acelea insațiabile

s-au făcut dintr-o dată praf, scrum, pulbere argintie imponderabilă

atunci am auzit alarma telefonului

cine ar putea spune de cît timp suna, o oră, o zi, un an, de o viață

la celălalt capăt al firului

în deneauzit bătăi de inimă depărtare

murea mama

Vasile Gogea

(Cluj, octombrie 2018)