piatra vis –
în neliniştea de
răscruce a ochilor tăi
aş vrea să vertebrez o mare nesfârşită
şi-un gând – corabie să pribegească
unda străvezie-n depărtatul
larg
ocean
de flăcări ierburi si nădejdi
spre straniul ţinut din marginea lunii
spre ţărmul în care nisipuri şi alge
sunt roca stelară
verdele apei
incandescenţa de nimb
sub strălucirea ochilor tăi aş vrea
să plămădesc insule printre păsări de aur
arc – soare imens
pierduţi sub geana depărtării
pe măguri umbroase de ceţuri laur
eter
surâde-n noi nedrămuit întreg prinosul
– neatinsa vrajă şi minuni –
prin care vom înveşmânta arcade
schimbând în torţa de iluminata stea
acest pământ al oamenilor şi-al speranţei
al caldelor proporţii al armoniei înalte
fără de sfârşit
ce stinge-ncet amurgul
paşii de ieri pietrificaţi în arbori seminţe
lava
au împădurit
colina deşertului verii
Victor Constantin MĂRUŢOIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu